Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, joi seară la Realitatea TV, că românii trebuie să investească în agricultură, iar în opinia lui „faptul că politicieni de vârf din conducerea statului, chiar şi preşedintele României, investesc în agricultură e un motiv de mândrie”.
„Investiţi în agricultură. Este domeniul care are cea mai importantă sursă de finanţare din fonduri europene”, a declarat Constantin, la emisiunea „Jocuri de Putere” de la Realitatea TV.
Întrebat dacă i-a dat acest sfat şi lui Băsescu, Constantin a răspuns: „Nu, nu i-am dat acest sfat. Nu am fost întrebat, dar i-aş fi dat acest sfat. Pentru mine, dincolo de discuţia cu Nana, faptul că politicieni de vârf din conducerea statului, chiar şi preşedintele României, investesc în agricultură e un motiv de mândrie, ca ministru al Agriculturii”.
„Dacă cineva scoate din context această declaraţie, credeţi-mă că vă sună domnul Voiculescu la miezul nopţii”, i-a replicat moderatorul.
„Eu îmi asum toate declaraţiile pe care le fac. Şi o spun încă o dată: agricultura reprezintă cu adevărat cel mai important motor de creştere, în zilele noastre şi cred că în perspectivă de acum înainte. Am încercat multe, dar iată că ne-am întors la agricultură şi începem să câştigăm pariul”, a răspuns Daniel Constantin.