Daniel Constantin, mesaj pentru premier

Daniel Constantin a lansat un mesaj, pe Facebook, pentru Dacian Cioloș în care îi cere să facă publică evaluarea miniștrilor din cabinetul său.

Co-președintele ALDE prezintă, de asemenea, şi o analiză cu nerealizarea obiectivelor asumate de premier la instalarea în funcţie.

„Premierul trebuie sa prezinte public rezultatul evaluării miniștrilor!

Am văzut săptămânile trecute o acțiune normala, corecta a premierului Ciolos de a evalua activitatea miniștrilor după o perioada importanta de guvernare.

Cred ca evaluarea ar trebui sa aibă la baza programul de guvernare, nu „prioritățile strategice” elaborate ulterior de fiecare ministru.

Chiar și așa, prioritățile reprezintă lucruri asumate de miniștri. Trecute din proprie credință, initiativa pe hârtia înaintată premierului. Lucruri – adevărat, puține – pe care le-au angajat ca certitudini.

Tocmai din acest motiv este foarte important sa vedem cât s-a realizat pana în acest moment?! Cat de mulțumit este premierul?!
Cat ajuta sau cât dăunează realizarea sau nerealizarea obiectivelor?!

Premierul a promis ca prezintă o analiza. Este momentul sa o facă!

Luni și marți se discuta și votează moțiunea care sancționează activitatea ministrului agriculturii. Ar fi util ca înainte de moțiune sa aflam dacă premierul este mulțumit de activitatea dansului. Răspunsul îl intuim.

Și la agricultura s-au asumat „obiective strategice”. În așteptarea răspunsului premierului ne-am permis, ca partid de opozitie sa prezentam analiza noastră pe materialul de pe site-ul guvernului. Dezastru este un cuvânt blând. Acesta este simțit acum de fermierii care nu si-au primit subvenția și o sa fie cuantificat în viitorul apropiat sub aspectul fondurilor europene și irigațiilor”, a scris Constantin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.