Danielle Collins, zece victorii consecutive în circuitul WTA

Jucătoarea americană de tenis Danielle Collins, care a câştigat titlul la Miami la finalul lunii trecute, continuă perioada de graţie şi a ajuns la zece victorii consecutive în circuit, după cele două succese obţinute joi la turneul WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 922.573 de dolari.

Collins a învins-o pe tunisianca Ons Jabeur, numărul şase mondial şi campioana en titre, 6-3, 1-6, 6-3, în turul al doilea, iar în optimi a dispus de conaţionala Sloane Stephens cu 6-2, 6-2.

”Danimal”, cum este alintată Collins, a atins pentru a doua oară sferturile de finală la Charleston, iar adversara sa în această fază va fi belgianca Elise Mertens, care a eliminat-o pe ucraineanca Elina Svitolina cu 6-4, 6-1.

În sferturi s-au mai calificat americanca Jessica Pegula, principala favorită, belarusa Victoria Azarenka, adversare într-unul din sferturile de finală, dar şi rusoaica Veronika Kudermetova (campioana din 2021) şi grecoaica Maria Sakkari (numărul şapte mondial), care se vor înfrunta în alt sfert.

Românca Jaqueline Cristian a reuşit o victorie spectaculoasă în optimi, 6-3, 5-7, 6-1 cu americanca Emma Navarro, urmând să o înfrunte în sferturi pe rusoaica Daria Kasatkina (campioana din 2017).

Rezultatele înregistrate joi la Charleston:

Turul II

Elina Svitolina (Ucraina/N.7) – Daria Saville (Australia) 6-2, 6-4
Elise Mertens (Belgia/N.11) – Varvara Gracheva (Franţa) 6-4, 3-6, 6-2
Sloane Stephens (SUA) – Leylah Fernandez (Canada/N.14) 6-4, 6-4
Danielle Collins (SUA) – Ons Jabeur (Tunisia/N.2) 6-3, 1-6, 6-3

Turul III (optimi)

Jessica Pegula (SUA/N.1) – Magda Linette (Polonia) 6-2, 6-2
Victoria Azarenka (Belarus/N.12) – Taylor Townsend (SUA) 6-7 (5/7), 6-3, 6-4
Daria Kasatkina (Rusia/N.4) – Anhelina Kalinina (Ucraina/N.15) 6-1, 6-4
Jaqueline Cristian (România) – Emma Navarro (SUA/N.10) 6-3, 5-7, 6-1
Veronika Kudermetova (Rusia/N.9) – Beatriz Haddad Maia (Brazilia/N.5) 7-5, 6-1
Maria Sakkari (Grecia/N.3) – Astra Sharma (Australia) 6-4, 6-1
Elise Mertens (Belgia/N.11) – Elina Svitolina (Ucraina/N.7) 6-4, 6-1
Danielle Collins (SUA) – Sloane Stephens (SUA) 6-2, 6-2

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.