Un fenomen natural minunat și care îi surprinde încă pe cercetatori a fost surprins în Israel. Este vorba despre dansul sau murmurația graurilor. Murmurațiile sunt grupuri uriașe de grauri care se răsucesc și se învârt într-un ritm amețitor, fără nicio coliziune între zburătoare. Oamenii de știință au încercat să afle cum zboară așa și au ajuns la concluzia că fenomenul este posibil doar dacă fiecare pasăre face aproximativ 100 de milioane de calcule matematice într-o secundă, pentru a nu se ciocni una cu cealaltă…!
Graurii se adună în aceste grupuri spectaculoase în principal când simt un pericol, dar și ca să socializeze și să se încălezescă, să se ferească mai ușor de prădători, cărora le este mult mai greu să țintească o singură pasăre atunci când toate se învârt amețitor.
Cateva sute? In zona mea,toamna sunt stoluri de kilometri. Zici ca e una din cele 10 plagi ale Egiptului@
Graurii matematicieni.Cauta si ei sa justifice banii pe cae ii mananca de pomana.Cercetatorii.
Toate pasarile de același fel se inteleg de minune in lumea asta, numai oamenii se urăsc și se omoară intre ei mai rau decât dobitoacele. La ce ne folosește inteligența, puterea ,stiinta daca nu avem suflet. E clar ca vom disparea inaintea graurilor!
” Poiectul limitează anumite atribuții ale Curții Supreme din Israel,
precum puterea a anula deciziile luate de guvern, ”
-graurii sint in Palestina,
itzik si shtrul in izreal!
Să vezi minunea naturii când apar în Sibiu o dată cu coacerea strugurilor din curți și grădini. Trimit cercetași care verifică cât sunt de copți. Apui zile întregi se adună în brazi, nuci sau alți pomi bătrâni într-o atmosferă de Alfred Hitchcock facând o gălăgie grozavă. Dacă reușești să alungi stolul, rămân ascunși câțiva. Revin peste câteva ore. De o dată e liniștea care prevestește atacul. Când cercetași anunță că strugurii s-au copt, în câteva minute de neatenție, repet minute, stolul de sute de păsări curăță tot. Oboabă nu lasă.