Dată afară de la Electrica, dar despăgubită cu 400.000 de euro

Acționarii Electrica au revocat-o din funcția de director general pe Georgeta-Corina Popescu, fără justă cauză, iar în locul acesteia va fi adus Alexandru-Aurelian Chiriță, Data Protection Manager (DPO) la compania de stat Hidroelectrica. Corina Popescu va primi o despăgubire de 400.000 de euro, pentru restul de mandat de executat. Principalul acționar al Electrica este statul român, prin Ministerul Energiei. Potrivit legii, mandantul, în cazul de faţă Electrica, are dreptul de a revoca oricând contractul de mandat, dar, în situația revocării fără justă cauză, mandatarul, în cazul de faţă Corina Popescu, este îndreptățit la plata unor sume reprezentând daune-interese.

”Electrica informează acționarii și investitorii asupra faptului că, în cadrul ședinței din data de 5 mai 2022 Consiliul de Administrație al Societății (CA) a hotărât revocarea dnei. Georgeta-Corina Popescu din funcția de Director General, fără justă cauză, începând cu data de 16 mai 2022, aceasta reprezentând ultima zi în care contractul de mandat produce efecte. Totodată, CA a hotărât numirea dlui. Chiriță Alexandru-Aurelian, cetățean român, în calitate de Director General interimar, începând cu data de 17 mai 2022, pentru o perioadă de 3 luni, sau până la numirea unui nou Director General, respectiv până la revocare, oricare dintre aceste date intervine prima, cu posibilitatea revocării mandatului acordat oricând în perioada de 3 luni. De asemenea, CA a solicitat Comitetului de Nominalizare și Remunerare demararea cu celeritate a unui proces de recrutare pentru poziția de Director General”, se arată în comunicatul Electrica.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice. Acesta oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori și are o arie de cuprindere națională – cu organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, și pe cuprinsul întregii țări pentru funizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din România.

Într-o declarație dată Financial Intelligence, Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, a criticat decizia luată de acționarii Electrica. “Consider că schimbarea doamnei Corina Popescu, director general al Electrica, «fără justă cauză» este un afront adus de Consiliul de Administrație al societății, acționarilor, angajaților și clienților companiei. Acțiunea Electrica este la aproape 75% din valoarea de la listare. Clienții au primit facturi ilegale mai mari, în timp ce angajații au experimentat submediocritatea managerială dusă la extrem. Deși compania este într-un dezastru managerial, financiar și organizațional, Consiliul de Administrație decide să plătească sute de mii de euro din banii acționarilor ca și o compensație pentru o demitere anunțată și asumată ca fiind “fără motiv”. Într-o companie normală, într-o situație similară cu cea de la Electrica, Consiliul de Administrație și-ar da demisia imediat pentru a evita o acțiune de atragere a răspunderii administratorilor care se comportă ca Moș Crăciun cu banii acționarilor.
Mă dezamăgește profund lipsa de reacție a BERD vis a vis de dezastrul de guvernanță corporativă de la Electrica, deși a promis la listare că va fi un garant al apărării acestor principii. Din păcate nu toate marile instituții internaționale au memorie instituțională și se țin de cuvânt.În lipsa unor reacții solide ale acționarilor instituționali mari, nu mai este de mirare că se ajunge la situații ca cea de ieri în care executivul Electrica aduce preoți la sediul central al companiei pentru a contribui, prin mijloace duhovnicești specifice, la repunerea societății pe linia de plutire”, a spus Nicolescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Pai pentru băieții din energie 400 mii de euro e că și cum nu ar fi. Prostii să plătească facturi cu preturi de bursă. Mamă de as fi statul ce militărie as face cu ei. Vorba filmului, „ce i-aș bate”…

  2. Cine a inventat reguli mafiote sunt complici la jaf. Atestatii pe toti si confiscata averea. Dar pariez ca banii se inparteau la toti sau la partid. Politia si procuratura sa faca dreptate.

  3. …saraca!…somer pe ceata asta!…ce oameni rai!…

  4. d-asta NU VOR SA SPUNA care este „justa cauza”;
    „electrica” tocmai a mai indesat o porcarie pe gatul „consumatorului”-ala captivu!

  5. Aici sunt banii dumneavoastră! Conducătorii statului, adicătelea al proștilor, iau pielea de pe prosti și-i îmbogățesc pe șmecheri. Halal justiție independentă capitalistă de cumetrie. Adică un soldat trimis in misiune aiurea care vine in sicriu ia 10.000 de euro despăgubire și o (editat) daca e dată afară dintr-o,o funcție baștana incaseaza 400.000 de euro! Huuo (editat) din justiție!

  6. Daca la contractul de angajare avea si criterii de performanta atunci duduia pleca doar cu agoniseala nemuncii de pana acum. Dar asa …. Secu face legile!

  7. Talharie , cum sa o dai afara in ultima zi in care contractul de munca produce efecte si apoi trebuie sa-i platesti despagubiri la SRI-sta ? Este o talharie iar daca procuratura ar lucra pentru Romania si pentru poporul roman , i-ar aresta in masa pe reprezentantii actionarului de stat , respectiv pe legiuitorii Talharitor .

  8. Ministerele ,agențiile statului , etc sunt câmpuri de bătălii pentru funcții bine plătite, interese de afaceri necurate si multă corupție
    De aceea de ani si ani totul e un jaf si nu se construiește nimic pentru români Nimeni nu-i anchetează, nu-i arestează petru ca suntem Intrun Stat MAFIOT ( cum adevarat grait-a Basescu) . Dar si Stat Eșuat ( Iohanis).

  9. Alții muncesc de se spetesc pe un salariu de 400 de euro, iar individa asta văd că va lua lunar 40 de mii de euro fără să ridice un pai. Deci de 100 de ori mai mult lunar decât cel ce se rupe muncind.

  10. Cercopiteci!decat sa debitati prostii,mai bine erati peste ei!natiune de un cent!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.