
Selecționerul Christoph Daum a declarat vineri seara, după înfrângerea cu scorul de 3-0 suferită în meciul de pe teren propriu cu Polonia, că trebuie să recunoască faptul că România a pierdut în fața unei echipe mult mai bune.
„Am pierdut în fața unei echipe a Poloniei foarte bine organizate. Din păcate nu am reușit să câștigăm duelurile individuale nici pe faza defensivă și nici pe cea ofensivă. Am încercat să creăm presiune în debutul celei de-a doua reprize, dar nici așa nu am avut ocazii de gol. Trebuia să fim mai organizați, să ne apărăm mai bine pentru că la primul lor gol de exemplu, Grosicki a înscris din fața a patru jucători de-ai noștri. Trebuie să recunoaștem că am pierdut în fața unei echipe mult mai bune”, a spus selecționerul României, potrivit Agerpres.
Acesta a afirmat că echipa sa trebuie să învețe din acest eșec pentru a deveni mai puternică. „În primul rând, de apărare nu sunt responsabili doar ultimii patru jucători, ci întreaga echipă. Este o înfrângere la care nu ne așteptam și trebuie să învățăm din ea pentru a fi mai puternici, fără să mai facem greșelile individuale pe care le-am făcut azi. Mereu e aceeași poveste, cei care nu au fost convocați sunt câștigători în astfel de conjuncturi. Da, Tamaș joacă bine la Steaua, dar m văzut că și Dragoș Grigore joacă bine. Azi poate nu a reușit să repete prestațiile bune, dar cer mai mult respect pentru el. Criticile sunt acceptate, însă el a făcut multe lucruri bune pentru România. Tamaș joacă bine, dar credeți-mă că azi foarte mulți fundași ar fi avut probleme”, a explicat Daum.
Selecționerul a admis că șansele la calificare au scăzut, precizând că poate ar fi bine ca România să se concentreze pe locul doi al grupei, cel care asigură participarea la baraj. „Ca antrenor trebuie să fii mereu optimist și un exemplu pentru jucătorii tăi. Trebuie să le arăți că totul este posibil, deși acum situația este destul de dificilă. Poate acum ar trebui să ne concentrăm pe locul doi în această grupă de calificare. Eu sunt de vină, eu sunt cel care trebuie atacat, dar cred că toată lumea știe că este nevoie de timp. Iar poate că mie nu îmi este acordat acest timp din partea presei. Eu am misiunea să construiesc o echipă nouă și în același timp să obțin maximum cu echipa actuală. Am văzut azi multe limitări în joc, iar ele nu se pot schimba peste noapte. Este adevărat, șansele de calificare au scăzut, dar trebuie să ne punem întrebarea ce echipă va reuși să învingă Polonia dacă ea va juca la fel ca azi. Sunt optimist că putem mai mult(…)”.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.