David Popovici s-a înscris la facultate: Ce vrea să studieze

Fiecare olimpic va avea, la nivelul facultăţii în care va studia, un mentor ales dintre cadrele didactice, care îi va ghida parcursul pe durata celor trei ani de studiu.

De (R.C.)
David Popovici s-a înscris la facultate: Ce vrea să studieze

Fiecare olimpic va avea, la nivelul facultăţii în care va studia, un mentor ales dintre cadrele didactice, care îi va ghida parcursul pe durata celor trei ani de studiu.

Şapte campioni sportivi şi olimpici mondiali la ştiinţe s-au înscris la facultăţile Universităţii din Bucureşti, urmând să beneficieze de bursele de performanţă lansate anul acesta şi de condiţii speciale pe parcursul anilor de studiu.

Potrivit unui comunicat de presă, cei şapte fac parte din prima generaţie de bursieri de performanţă ai Universităţii din Bucureşti şi vor primi burse în valoare de 1.500 de lei (medalie de aur/locul I), 1.250 de lei (medalie de argint/locul II) şi, respectiv, 1.000 de lei (medalie de bronz/locul III), precum şi posibilitatea de a ocupa un loc finanţat prin granturi de studii, beneficiind de statut de loc special.

Fiecare olimpic va avea, la nivelul facultăţii în care va studia, un mentor ales dintre cadrele didactice, care îi va ghida parcursul pe durata celor trei ani de studiu.

„Performanţele campionilor care au optat pentru Universitatea din Bucureşti indică, şi ele, interdisciplinaritatea care caracterizează evoluţia olimpicilor, de la matematică sau informatică, la karate shotokan, rugby sau înot”, se evidenţiază în comunicatul citat.

Multiplul campion mondial la înot David Popovici a ales Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, iar Lucia Rîşnoveanu, multiplă olimpică la Matematică, a ales Facultatea de Matematică şi Informatică.

Mihnea Andreescu, multiplu olimpic la informatică, a ales şi el Facultatea de Matematică şi Informatică, iar Mircea Munteanu, multiplu campion la rugby, a ales Facultatea de Administraţie şi Afaceri.

Celor patru li se adaugă doi olimpici internaţionali la Matematică şi un campion mondial la karate shotokan, care au ales Facultatea de Matematică şi Informatică.

„Universitatea din Bucureşti susţine performanţa şi campionii din toate domeniile. Suntem onoraţi să ne asociem cu mari campioni şi mari caractere precum David Popovici şi să contribuim la educaţia şi la formarea lor profesională în paralel cu participarea la concursuri şi competiţii ştiinţifice sau sportive. Noul nostru program de burse de performanţă pentru medaliaţii la olimpiadele ştiinţifice şi la marile concursuri sportive a început cu admiterea a şapte medaliaţi excepţionali, patru medaliaţi la olimpiade internaţionale academice şi trei campioni în sport şi va continua în sesiunea din septembrie, când îi vom aştepta inclusiv pe cei care vor fi medaliaţi la competiţiile din această vară. România are nevoie de elite care să rămână în ţară, să inspire şi să conducă tinerele generaţii”, a declarat rectorul Marian Preda, citat în comunicat.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. David Popovici, interviu pentru Gazzetta dello Sport:
    „Știu cum pot să-i provoc pe ceilalți și să ajung primul la final”.

    -psihologie?
    -baiatu asta e diliu rau de tot
    si vrea sa devina periculos cu acte in regula!

  2. Mult succes acestor tineri. Sa speram ca viitoarea generație va schimba și profilul politicienilor.

  3. stiinta otravirii oamenilor prin „influenta”? hai siktir…cati tineri sunt otraviti acum (iar altii nu mai sunt deloc!) din cauza ta prostovane?ipocritzii sportului anti-romanesc – simonica nasuc, la fel.

  4. DE CE OARE Societatea Romaneasca nu considera aparitia acestui DAVID POPOVICI = ca fiind p r o v i d e n t i a l a ???

    Intr-o Romanie decazuta multilateral , intr-o societate debusolata , intr-o tara in care jumatate din populatie a scapat cu fuga si in care cealalta jumatate vegeteaza fara perspective ..

    … iata o SPERANTA POLITICA = viitorul PRESEDINTE al Romaniei = DAVID POPOVICI .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.