De-asta vor Ciucă și Bode să rămînă la Putere?

Așa, din senin, a apărut informația că Nicolae Ciucă și Lucian Bode au depus la parlament un proiect de lege care să modifice anumite prevederi din Codul penal. Am verificat și, într-adevăr, la Senat a fost depus acest Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal nr. B48/2023:

Deci, nu este nici o îndoială! Acest proiect de lege este inițiat chiar de Nicolae Ciucă, premierul României, și Lucian Bode, ministrul de Interne. Bode, plagiator dovedit, pe care însuși Iohannis îl vrea măturat din guvern, are ca banner de deschidere pe pagina sa de Internet acest slogan: „Mereu aproape de oameni”, care este plagiat după sloganul Antenei 3 („Mereu aproape”), unde postează și un citat din Churchill despre curaj! Numai că insul nu realizează ce spune, din moment ce vrea ca un astfel de curaj să fie pedepsit cu închisoarea! Mai pe înțelesul ministrului plagiator: Demagogie!

Măcar Nicolae Ciucă, după scandalul declanșat în media de proiectul său, a înțeles să spună că îi pare rău de felul în care a fost interpretat proiectul și să promită modificarea lui: „Îmi pare rău că s-a interpretat greșit demersul. Vă rog să analizați și veți vedea că nu aduce cu nimic atingere dreptului de a manifesta și protesta. Este vorba doar de cei cu arme, arme albe, obiecte contondente etc. Am cea mai mare deschidere pentru dialog și modificare, în consultare directă cu toți cei care consideră că demersul este greșit”.

Numai că Nicolae Ciucă minte, pur și simplu, încercînd să minimalizeze reacțiile din spațiul public! După cum se vede în textul proiectului, nu e vorba nici pe departe de mărirea pedepselor pentru „cei cu arme, arme albe, obiecte contondente etc”, ci și pentru faptele comise prin violență „SAU atingeri grave aduse demnității persoanei”!

Tocmai acel „sau” este cuiul lui Ciucă pentru că el adaugă la „violențe” și „atingerea demnității”, ceea ce lasă ușa larg deschisă pentru tot felul de abuzuri! Inclusiv acuzația de plagiat ar putea fi interpretată ca fiind atingerea demnității plagiatorului! Or, atît Bode, cît și Ciucă sînt acuzați de plagiat!
Deci, și pentru astfel de acuzații, dacă e vorba doar despre o singură persoană pedeapsa este de la 1 la 5 ani, iar dacă este vorba despre 2 sau mai multe persoane pedeapsa este de la 2 la 7 ani! De parcă i-ar acuza cineva pe plagiatori de viol, nu de furt intelectual!
De fapt, ceea ce nu s-a sesizat pînă acum, deși este punct-cheie în „Expunerea de motive” a proiectului, este faptul că, în mod subtil, se vrea „ELIMINAREA AMENZII ÎN CAZUL INFRACȚIUNII DE ULTRAJ și ultraj judiciar”! Iată pasajul din „Expunerea de motive”:

Asta înseamnă că orice persoană poate fi condamnată direct la închisoare doar pentru că un jandarm o acuză de ultraj, iar această acuzație poate însemna orice!
Și acum, proiectul nu numai că rămîne depus la Senat, dar inițiatorii, Ciucă și Bode, au solicitat Biroului permanent al Senatului o dezbatere în regim de urgență:

Așadar, lupta pentru protejarea libertății de exprimare continuă, căci guvernanții actuali și, probabil, aceiași din perioada următoare, îi vor pe cei care nu-i ridică în slăvi la pușcărie. Și nici măcar nu-și dau seama că acesta este un grav atac la adresa democrației.

Recomanda 23
Ion Spânu 1819 Articole
Author

8 Comentarii

  1. & Probabil că vor fi și restructurări și tăieri de sporuri, dacă legea îi protejează suplimentar, ?

  2. @ Ăștia sunt la „recuperare de imagine publică”, printre subalterni, după acuzațiile de furturi intelectuale, ?

  3. Ce ati vrea sa le strige ofticati de la obraz (aducand prejudicii „demnitati” lor de demnitari) ca-s hoti, plagiatori, nesimtiti, magari, neseriosi , profitori, …, ca-s cu foamea in gat dupa inemnizati (care mai … de doctor), bine fac sa faca lege sa le apere „onoarea sidemnitatea” (si nu numai pentru ei ci pentru spetitul cu case de la Sibiu).

  4. Nu vreti sa auziti vocea românilor trăiți in propria dvs. cochilie in care zilnic sunteti periați ,lăudati idolatrizati de privilegiatii care vă inconjoară.Sigur ,lucrati pentru ue alaturi de 1,5 milioane de privilegiati (4 milioane au plecat sa slujbareasca in ue ) iar restul ? infern la nivelul traiului zilnic prin saracirea românilor intr -un mod ticălos in care ati invocat motive ,gen basme populare.Acum ne aratati pisica ,pisica neagra si zornait de cătuse .Personal am inteles ,sunteti slujbasii ue.

  5. Impresia mea e că academicienii liberali ne duc cu 33 de ani înapoi in timp dar într-o țară fără industrie și cu toate bogățiile subsolului vândute.psd și PNL aceeași mizerie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.