De ce a sugerat Putin că războiul din Ucraina s-ar putea încheia curând

Vladimir Putin a susținut, în cadrul paradei de Ziua Victoriei, că războiul din Ucraina ar fi „aproape de sfârșit”.

De ce a sugerat Putin că războiul din Ucraina s-ar putea încheia curând

Vladimir Putin a asistat, ca de obicei, la parada de Ziua Victoriei, din Piața Roșie FOTO: X/@MarioNawfal

Vladimir Putin a susținut, în cadrul paradei de Ziua Victoriei, că războiul din Ucraina ar fi „aproape de sfârșit”.

Președintele rus, Vladimir Putin, a folosit parada de Ziua Victoriei, din 9 mai, care comemorează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a declara că războiul dus de Rusia în Ucraina „se apropie de sfârșit”.

Vladimir Putin a făcut o declarație neobișnuită într-un moment de presiune acută, afirmând că războiul din Ucraina „se apropie de sfârșit”. Or, Putin nu e genul de om nesigur, care să arunce vorbe la întâmplare, notează CNN.

Abaterea lui Putin de la poziția sa obișnuită (insatisfacția la adresa lumii occidentale) poate fi atribuită menținerii iluziei că pacea poate fi negociată în viitorul apropiat. E o iluzie pe care Kremlinul a încercat să o mențină vie de mai mult timp.

Un discurs atipic al lui Vladimir Putin

Paradoxal e că, într-o zi în care Moscova era în sărbătoare, cu o paradă militară în desfășurare, Putin nu a mai vorbit triumfător, dând glas atitudinii maximaliste, care susține continuarea „operațiunii militare speciale” până la atingerea tuturor obiectivelor. Dimpotrivă, președintele rus pare să fie în asentimentul celor care, conform unor sondaje recente, susțin că războiul din Ucraina ar trebui să se încheie.

E ușor să vedem, în ultimele discursuri cu tentă diplomatică ale lui Putin, o joacă de-a pacea. Totuși, teoria care susține că președintele rus nu va supraviețui niciunui alt deznodământ în Ucraina, altul decât victoria totală, a fost subminată în ultima vreme de criticile din ce în ce mai vocale la adresa conflictului și a oribilului preț al războiului. Între elitele din Moscova circulă zvonul că Putin pur și simplu nu va putea supraviețui (din punct de vedere politic) acestui război.

O paradă umilitoare

De altfel, parada din Piața Roșie din acest an, poate fi cu greu privită altfel decât ca o umilință izbitoare. Înaintea evenimentului, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a emis, în mod ironic, un „decret” care autoriza parada, ordonând oprirea atacurilor forțelor sale armate în zonă. Un moment de trolling, care vrea să contrazică ideea că regimul de la Kiev ar fi în defensivă, cu spatele la perete.

Absența echipamentului militar de la paradă a contrastat flagrant cu demonstrațiile de forță din anii trecuți. De data aceasta, la parada de la Moscova au apărut doar soldați, dar chiar și aceștia sunt din ce în ce mai puțini.

Multă vreme, europenii au sperat, uneori cu o disperare fantezistă, faptul că Rusia se va prăbuși în fața Ucrainei. În absența unei implicări reale a UE și NATO în conflict, aceasta părea singura opțiune. Iar odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă, aceasta a devenit, în mod cert, singura opțiune.

Progresul războiului a constituit un lung șir de succese și eșecuri pentru ambele tabere. Eșecurile inițiale are rușilor au dus la ocuparea și menținerea unor teritorii și aapoi la pierderea lor. Mentalitatea de tip „trage tare sau mori” a însemnat ocuparea lentă a unor mici porțiuni de front, care au dus la sfâșierea efectivelor limitate ale ucrainenilor. Anul trecut, pe fondul lipsei sprijinului celui mai importanta aliat, SUA, Kievul părea în pericol. Totuși actuala răsturnare de situație este diferită din două motive.

Prăbușirea moralului Rusiei

În orice stat polițienesc, atunci când o masă critică de dezamăgire îndrăznește să ridice capul și să se considere majoritară, încep să apară fisuri. Putin a supraviețuit până acum criticilor, dar și unei tentative de lovitură de stat condusă de Evgheni Prigojin.

Rămîne însă fără ruși săraci, dispuși să-și riște viața pe front în schimbul unor sume de bani, deși luptă, fără mare succes, să atragă în armată oameni din clasa de mijloc și studenți.

Economia rusă resimte intens presiunea războiului, iar elita care face parte din această economie pare suficient de iritată de situație, încât Putin să se simtă nevoit să transmită, prin intermediul presei de stat, că războiul se apropie de sfârșit.

Soarta ucrainenilor înșiși

Progresul lent și aproape neglijabil al Rusiei pe linia frontului se explică prin progresul tehnologic al adversarului. Acolo unde nu au avut oameni, ucrainenii au suplimentat, cu vârf și îndesat, prin intermediul dronelor sau a altor vehicule robotizate.

Realizările Ucrainei în acest sens au fost evidente în momentul în care bogatele țări din zona Golfului Persic au cerut ajutor președintelui Zelenski, pentru a-și construi o apărare eficientă în fața dronelor ucrainene. Zelenski pare a avea în mână cărțile necesare continuării luptei, deși anul trecut, Donald Trump îl avertiza că nu le are.

E posibil ca Moscova să recupereze acest decalaj tehnologic. Nu ar fi pentru prima oară. Totuși, în ciuda războiului din Iran, care a deturnat atenția îndreptată asupra Ucrainei, Kievul a rămas în picioare, chiar și în vremuri extrem de complicate. La începutul războiului, probabil că nimeni nu ar fi mizat pe o astfel de poveste remarcabilă de supraviețuire, care a intrat în cel de-al cincelea an.

Pe de altă parte, convingerea lui Putin că resursele sale sunt nelimitate se dovedește a fi ceea ce afost de la bun început: curată nebunie.

Vladimir Putin pare nu doar să fi înțeles, ci și să accepte că toate războaiele se termină, la un moment dat.

 

 

 

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.