O spune inclusiv un susținător al aniticipatelor

De ce nu pot fi organizate alegerile locale simultan cu anticipatele

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat, luni, că liberalii nu și-au dorit niciodată ca USR să fie alături de ei la guvernare. El a precizat totodată că alegerile anticipate nu pot avea loc concomitent cu cele locale, din cauza unei decizii mai vechi a CCR.

„Important este să nu fie învestit acest Guvern, pentru a face următorul pas spre alegerile anticipate, însă de data aceasta, am solicitat în mod expres ca din componența acestui Guvern să facă parte și propuneri de miniștri veniți din partea USR-PLUS, pentru că sunt o serie de probleme care trebuie rezolvate, credem că unele lucruri se puteau face mai bine. Există posibilitatea reală ca PSD-ul să încerce sub toate formele să împiedice aceste alegeri anticipate, una dintre ele fiind chiar votarea învestirii acestui Guvern. Ca o plasă de siguranță, am spus că vrem să avem miniștri acolo, am avut și o propunere de premier, în persoana domnului Dacian Cioloș, însă propunerea noastră a fost refuzată total, ceea ce îmi confirmă convingerea că PNL nu și-a dorit nici o clipă să fim alături de ei la guvernare”, a declarat Stelian Ion, luni, la RFI.

El a adăugat că USR vrea alegeri anticipate însă acestea nu pot avea loc simultan cu cele locale.

„Am spus foarte clar că mergem spre alegeri anticipate și vom face toate demersurile în acest sens, noi nu ne răzgândim și nu ne răzgândim mai ales în funcție de conjuncturi, legate de sondaje, după cum ne avantajează sau nu ne avantajează aceste alegeri anticipate pe noi. Important este că alegerile sunt necesare nu pentru noi, ci pentru România”, a completat Stelian Ion.

Deputatul USR a mai spus că în 2012 a existat o decizie a Curții Constituționale care preciza clar că aceste alegeri nu pot fi organizate la aceeași dată.

„Lucrul ăsta nu cred că este posibil, pentru că este o decizie a Curții Constituționale din 2012, dacă nu mă înșel, decizia 51, care în mod explicit spune că nu se pot organiza astfel de alegeri. La un moment dat, s-a promovat o astfel de lege, care permitea alegerea în același timp pentru locale și parlamentare și CCR a spus în mod explicit că nu se poate. Din punctul ăsta de vedere, nu ar trebui să se organizeze în același timp”, a conchis parlamentarul USR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. EI NU .,CE STITI VOI USERISTII,NU STIM NOI?BA DA NOI STIM ,POPORUL,NU MA CÃ PNDLEUL ARE JUSTITIA SI PRESEDINTELE DE PARTEA LOR,.LA EI SE POAUE ORCE,DAR ORCE,NU LI SE ÎNTÎMPLÃ NIMIC. ASTA ÎI TARA ,ÎN CARE TRÃIM. ROMÂNIA ,ANORMALÃ,DAR SI A LUCRULUI PROST FÃCUT DE ACEST,,,,D,,,,P DE LA COTDOCENI.PE CARE L-AU VOTAT ANUMITI ROMÂNI,SÃ ÎI MÃNÎNCE ACUMA CEVA,DAR SI SÃ TRÃIASCÃ,BINE.AU CE AU VOTAT,ROMÂNII.

  2. Si Comisia de la Venetia a recomandat sa nu se faca si alte activitati in ziua alegerilor. Si? johanis a tinut cont de chestia asta cand a facut referendumul ala cu intrebari la care nici el nu stia sa raspunda?!? Asta nu tine cont de nimic, ci doar de CE VREA MUSHKII LUI, de TICALOS. Iar romanii IL SUSTIN, in frunte cu PSD. Ca, daca nu l-ar fi sustinut, de atatia ani de cand calca in picioare Constitutia iar ei, PSD-ul, au fost la guvernare si au avut majoritatea in parlament, l-ar fi suspendat, l-ar fi si destituit. Dar PSD-ul joaca IN FAVOAREA lui johanis.

  3. Cat respect pe gasca aia de borfasi PSD numita pompos CCR!Chiar nu v-ati saturat sa conduca o gaska ceceristo-pesedoaca Romania? Mai corupti ca mascatii aia in clowni cu toga,nu exista..
    Constitutia trebuie sa fie rescrisa,sa fie clara pentru toata lumea,nu CCR sa o interpreteze cum vrea..

  4. @corector , e ccr-ul care l-a mentinut pe basescu la putere dupa referendumul prinncare poporul l-a demis. Zici tu ca erau psd-isti?

  5. Ca vor muschii lor sa arunce cu bani , de asta nu sunt alegeri simultane !,doar nu-s banii lor ,sunt tot banii nostri ,dar ei fac jocul !.

  6. @Corectoru?GASCA PESEDOAICÃ,CCR O DAT ERATÃ NOAPTEA CA HOTII,CÎND .,PETROV O FOST DEMIS PRIN REFERENDUM,ACUMA VÃ FACETI CÃ CCREUL ESTE PESEDOI,?PE DRACU.CCR SO PREDAT DE MULT LA STRUCTURILE DE FORTÃ.

  7. Pentru ca securistul Radu Tudor se deconspiră zi de zi,in toata splendoarea sa. Vazandu-l cum manipulează te-ntrebi cate stele a mai pus pe umrii sai de sluga Jhoannista.
    Ps. De ce urăște Jhoannist sa fie patriot?
    -Ii e teama c-o sa-l foloseasca americanii, la Deveselu, pe post de rachetă PATRIOT.

  8. Decat clonatii astia din USRPLUS cu capatzanile intoxicate iremediabil de invatatura lui Soros, sunt de preferat de o mie de ori securistii din PNDL.

  9. Cum sa nu se transforme Stelian Tanase sluga lui Dinescu- kgb intr- un profet gen Pitia cea ambigua, cu comentariile sale care bulverseaza gandirea romanilor , cand postacii care in majoritate sunt platiti de servicii si cativa romani rataciti posteaza tot felul de tampenii ocolind problemele nodale pe care FSN= PCR incearca sa le ascunda. Din pacate Constitutia comunista creata de rusi si semnata de Iorgovan , mort pentru patrie tanar, ca sa nu poata fi acum tras la raspundere de romani ofera numai solutii Ilici- kgb care contravin adevaratului stat de drept. Ne referim la problema alegerilor anticipate. Am vrea o dezbatere televizata la ora de maxima audienta , pe aceasta tema ,a unor specialisti avand in frunte reprezentanti de la Academia Romaniei, de la care avem slabe semnale pentru problemele primordiale ale societatii romanesti. Si este normal , procedeaza ca George Calinescu, care dupa o discutie cu Ghe. gheorgiu dej cel care a exterminat elitele interbelice ,a putut prin obedienta fata de regim sa – si asigure hrana zilnica. . Astfel ca poate se va ajunge la concluzia ca este nevoie de o alta Constitutie. Avem in Franta un exemplu concludent cum comunistii , racoland cu banii rusilor si unii necomunisti , manevreaza in stilul abject sovietic subiectul noii legi a pensiilor , care , volens nolens va avea influente in toata UE. Marea Franta , noua locomotiva a UE merge inainte.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.