Biroul Robertei Anastase de la Camera Deputaţilor numără 10 secretare. Biroul de relaţii cu publicul de la aceeaşi Cameră adună şi el 43 de persoane. Să fie suficiente cele care nu-ţi spun nimic şi te tratează cu dispreţ! Şi să se vadă de departe importanţa cucoanei!Traian Băsescu mai are şi el un grup de vreo 50 de medici care se ocupă de protecţia sa alimentară. Adică să nu-i dea cineva şoricioaică sau să-i picure plutoniu în ciorbă.
De la SPP i-a mutat undeva la armată, dar tot aia fac. Urmăresc cojile de cartofi, laptele de la vacă şi stoarcerea caşului, ca nu cumva să ne trezim că într-o zi marinarul naţiunii vrea să se dea cu ligheanul de plastic pe balta din curtea Palatului Cotroceni. Asta în vreme ce spitalele se plâng de numărul redus al doctorilor, porniţi în bejanie prin străinătate! Şi pentru că nu avem bani, plătim aproximativ 2.000 de oameni la SPP. Cu 1.000 mai mult decât pe vremea lui Iliescu şi Năstase.
A crescut pericolul de bolovani, înjurături, scuipaţi şi bombe artificiale. Plus derbedeii care trebuie urmăriţi cu mascaţi şi care trebuie ascultaţi. Cine nu-i de acord cu gărgăunii lui Vodă este dat în ascultare pentru pericol la siguranţa naţională. Cel puţin 6 luni i se ascultă bârfele, înjurăturile şi bancurile care-i ies pe gură. Pe urmă se trece la o prelungire de încă trei luni. Alte înjurături înregistrate, alte bancuri ascultate, alte maimuţe machiate plimbate prin oraş cu Skoda Octavia, benzină, bani de cârciumi pentru a sta în gura urmăritului sau pentru a fi peste tot pentru că nu se ştie pe unde preşedintele dă o raită la un şpriţ.
Avem bani căcălău, din moment ce de la 30 de milioane de euro am mărit costul noului sediu al SPP la 60 de milioane de euro. Să avem un serviciu secret forţos, subordonat numai preşedintelui. Ce dacă ne costă? Ca şi STS? Ştie cineva cât papă (toacă) amândouă? Câte zeci de milioane de euro ne costă telefoanele, secretarele, filatorii, şoferii, trupa de pază a preşedintelui? A primit cineva de la Parlament un raport de reducere a cheltuielilor. Cu cât le-au tăiat? Nu care cumva, ca şi la Preşedinţie, acestea s-au umflat? De unde Dumnezeu să ştim? Noi trebuie să reducem de la mame, de la pampers, de la moşnegi, de la eroii de război, de la şomeri! Să se facă ţara suplă şi să rămână marinarul apărat de-o cazemată!
Ideea PSD de a reduce cu 50% toate cheltuielile instituţiilor centrale (guvern, parlament, preşedinţie) mi se pare mai mult decât bine venită. Atâta doar că preşedintele PSD n-a suflat o vorbă despre SPP şi cheltuielile celorlalte servicii secrete. Poate îi trebuie şi lui în campania electorală şi printre românii din străinătate. Aşa că de ce să-i pomenească pe băieţi? Doar ca să-i enerveze şi să se trezească şi el cu un bolovan în mijlocul dormitorului?
Operaţiunea de amăgire a populaţiei cu sacrificiile necesare continuă cu dezinvoltură, în vreme ce locurile grase şi costisitoare, pe care se sprijină puterea din ce în ce mai năucă, rămân neatinse!