De ce vrea un deputat să intre în grevă

Deputatul PNL Florin Roman a anunțat miercuri, în plenul Camerei Deputaților, în timpul dezbaterilor pe marginea propunerii legislative privind „Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, că va intra în grevă japoneză, iar din septembrie, posibil și în greva foamei, în semn de protest față de „sabotarea” unor proiecte care vizează Centenarul.

„De la cea mai înaltă tribună a Parlamentului vă anunț că începând de săptămâna viitoare voi intra în grevă japoneză, iar la începutul sesiunii, din septembrie, dacă Guvernul Grindeanu zero va aloca zero bani pentru Alba Iulia o să-mi rezerv dreptul de a protesta în greva foamei spre disprețul dumneavoastră”, a spus deputatul liberal.

Acesta susține că PSD, ALDE și UDMR sabotează proiectele destinate Centenarului Unirii, în condițiile în care în cadrul ședinței comune a Comisiilor pentru administrație și cultură ale Camerei Deputaților această coaliție a respins în bloc toate amendamentele depuse de el la proiectul privind ‘Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918’. Aceste amendamente vizau realizarea Monumentului Unității Naționale în municipiul Alba Iulia până la 1 noiembrie 2018, lucrări de reabilitare la Sala Unirii din municipiul Alba Iulia până la 1 noiembrie 2018, precum și lucrări de reabilitare și consolidare la Muzeul Unirii din municipiul Alba Iulia până la 1 noiembrie 2018, relatează Agerpres.

El a adăugat că a solicitat, tot printr-un amendament depus la acest proiect, ca Departamentul Centenar, care are ca obiectiv coordonarea la nivel național a pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 — 2018) și Primului Război Mondial, să își desfășoare activitatea în municipiul Alba Iulia până la 1 decembrie 2018, dar nici această propunere nu a fost acceptată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.