De la 1 aprilie, Wizz Air introduce taxa unică de bagaj: 63 sau 126 de lei

Cei care vor alege compania Wizz Air pentru călătoriile cu avionul vor avea de plătit de joi un tarif unic pentru bagajul de cală. Astfel, taxa este de 63 de lei pe bagaj dacă se achită odată cu rezervarea biletului sau de 126 de lei dacă este plătită la aeroport. "Măsurile sunt menite să vină în ajutorul pasagerilor, permiţându-le să călătorească cu un bagaj de cală mai mare, de până la 32 de kilograme. În ceea ce priveşte transportul bagajului de mână, regulile nu se modifică. Doar persoanele care vor depăşi zece kilograme vor plati o taxa de 252 de lei, iar bagajul va fi înregistrat la cală. Se încearcă evitarea situaţiei în care pasagerii încearcă să călătorească cu un bagaj de mână mai mare de zece kilograme, care ar trebui să fie lăsat în mod normal la cală. Va fi acceptat un număr maxim de trei bagaje de cală pentru fiecare pasager", a declarat Daniel Amzăr, purtătorul de cuvânt al companiei, citat de Mediafax.

De asemenea, compania va modifica și greutatea maximă admisă, de la 15 la 32 de kilograme, iar pasagerii vor putea transporta cel mult trei bagaje de cală, fiecare cu o greutate de 32 de kilograme. Greutatea maximă admisă pentru bagajele de mână este de 10 kilograme, iar cei care vor depăşi greutatea menţionată vor avea de plătit o taxă de 252 de lei.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.