În anii regimului comunist eram „educaţi” cu modele fabricate de propaganda zilei: Vasile Roaită, Zoia Kosmodemianskaia ş.a. Acum metoda revine în actualitate. Propaganda actualei puteri de prezintă „repere ale dreptei”. Fabricate sau autointitulate.
Unul dintre propagandiştii recunoscuţi ai actualului regim, ne referim la Cristian Pătrăşconiu, reînvie (nu este singurul, cu siguranţă) un obicei al regimului comunist: cel al modelelor. După care trebuie să se ghideze societatea. Dacă propaganda comunistă propunea modele (cele mai multe fabricate) din rândul ilegaliştilor, propagandistul de tip nou ne propune – sub formula „reperelor intelectuale ale dreptei” – contemporani. Numai că, exceptându-l pe venerabilul senior liberal Neagu Djuvara (singurul care se încadrează într-o astfel de formulare, utilizat însă abuziv într-o companie propagandistică), nici unul dintre celelalte „repere” nu se încadrează în perimetrul unui intelectual de dreapta. Iar dacă privim la modul general, când utilizezi – în scopuri corecte însă, repetăm, nu propagandistice – termenul de repere, nu te limitezi doar la persoane care activează într-un act temporal limitat. Pentru că dreapta nu s-a inventat acum şase, şapte sau zece ani.
Propunerea „reperelor” are şi un scop precis: aceea de a legitima linia politică a PDL şi a şeful statului, care susţin să aparţin dreptei politice. Numai că o parte dintre „reperele” prezentate într-o colecţie de interviuri (nu se poate numi carte punerea între două coperte a unor texte, fie ele şi interviuri, publicate disparat în diverse publicaţii sau site-uri – n.a.) nu au nicio o legătură cu dreapta veritabilă. Au doar legătură cu cine este la putere. „Reperul” clasic este Vladimir (Volodea) Tismăneanu.
O caracterizare realistă a culorii politice a lui Vladimir Tismăneanu
A-l aşeza pe Tismăneanu în galeria „oamenilor de dreapta”, mai mult, a-l considera un reper – aşa cum ne recomandă Cristian Pătrăşconiu -, este ca şi cum ai spune că Petru Groza (fost prim-ministru în timpul lui Gheorghiu-Dej, pentru cei care nu au apucat să studieze istoria anilor ’50) a fost un promotor al social-democraţiei moderne. Nu am ales în mod întâmplător numele lui Groza, pentru că, după cum se ştie, „culoarea lui politică” a fost oportunismul. Nu vom spune noi de ce Vladimir (Volodea) Tismăneanu nu este un om de dreapta. Vă prezentăm însă cum îl vede scriitorul Mircea Platon fie în editoriale din „Ziarul de Iaşi”, fie în alte medii de informare.
„Fundul dlui Tismăneanu aleargă, cu virtuozitate pianistică, peste întreaga claviatură ideologică şi partinică. De la ucenic marxist al şcolii lui Adorno, la guru al dreptei «populare», de la carţi complice cu Ion Iliescu, trecând prin susţinerea «societăţii civile» sau a neocomuniştilor «refomaţi», până la convorbiri la ceas de taină cu Gigi Christ Superstar (…) Tatăl domniei sale a fost preocupat în anii ’50 de lichidarea «bandiţilor mistici», a «putrefacţiei burgheze» şi a «năpârcilor veninoase». Dl Tismăneanu nu e răspunzător pentru ce a fãcut tatăl domniei-sale. Dar se face vinovat de folosirea aceleaşi retorică. Ieri de stânga, azi de «dreapta», două generaţii de Tismăneni au folosit această retorică pentru a-i proslăvi pe mai-marii zilei şi a pune lacăt pe conştiinţa românească”.
Credem că după această caracterizare realistă a personajului Tismăneanu, nu mai este absolut nimic de comentat. Mai ales în ceea ce priveşte apartenenţa sa la dreapta politică. Pe aceeaşi linie – adică nimic nu-i recomandă ca fiind în galeria (cu atât mai puţin a reperelor) oamenilor de dreapta – se află şi Andrei Cornea, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu. Toţi (inclusiv Tismăneanu) au în comun „linia” susţinerii actualului şef al statului şi al partidului care l-a propulsat. („Defecţiunea” de ultimă oră a lui Gabriel Liiceanu nu este relevantă în acest moment.)
În încheiere, ne punem o întrebare firească: dacă – nu este deloc imposibil – PDL se va mai răsuci încă o dată şi va deveni partid ecologist, dacă mentorul celor din Modrogan va alege şi el „verdele”, atunci, personajele de mai sus vor deveni „repere intelectuale ale ecologismului românesc”?
