De rîsul curcilor: Vodca „Zelensky” a devenit armă împotriva rușilor?

Supraexpunerea mediatică a lui Volodimir Zelenski a dus, cum era și previzibil, la căderea sa în ridicol. Nu e nimic neobișnuit în acest traseu, căci drumul este cît se poate de firesc dacă, luat de valul celebrității, cineva – oricine ar fi – ignoră efectul acestei expuneri exagerate.

Sîmbătă, toate televiziunile și site-urile care-l proclamaseră erou pe Volodimir Zelenski n-au avut încotro și au difuzat știrea aceasta devastatoare: „compania DrinkForPeace a lansat vodca „Zelensky”! De ce? „Cu scopul de a sprijini oamenii care au avut de suferit de pe urma războiului”! Hai, dă-ne dracului! Dacă asta nu e miștocăreală, atunci alta nu mai e. Auziți: „DrinkForPeace”, adică băutură pentru pace sau, într-o traducere mai exactă: să facem bani din acest război!

În ceea ce ne privește, noi am avertizat că, după ce a ratat Premiile Oscar, dar a vorbit la Premiile muzicale Grammy și chiar în Parlamentul României, „mîine-poimîine îl vom auzi pe Zelinski la „Simfonia lalelelor” de la Pitești sau la „Sărbătoarea trandafirului” de la Arad. Invitat ca vestitul Tzancă Uraganul”.

Oricît de imaginativi ne-am crezut, nu ne-am gîndit, totuși, că eroizarea președintelui Ucrainei va duce chiar la lansarea unei sticle de vodcă al cărei nume să fie „ZELENSKY”! Iat-o, însă:

De aici încolo, însă, nu trebuie să surprindă pe nimeni dacă Volodimir Zelenski va fi invitat la tăierea moțului vreunui refugiat sau la avortul vreunei babe rămasă grea după violul soldatului rus! Așa ajunsese vestita Magda Ciumac, fosta nevastă a lui Tolea: invitată la nenumărate „evenimente”.

Vorbind serios, există în literatură o povestire scurtă excepțională a lui Gabriel García Márquez „Un domn foarte bătrîn cu niște aripi uriașe” care are ca subiect exact această situație de supraexpunere a unui înger căzut în curtea unui oarecare Pelayo. Cînd a doua zi copilului lui Pelayo i-a trecut febra, iar baba Omida a lor a decis că ăla din curte „este un înger”, toți consătenii lui Pelayo au început să-i aducă îngerului ofrande, în speranța că acesta le va îndeplini dorințele.

Încet-încet, miracolul s-a stins și a început cancanul, cu bîlciul și „spectacolul trist al femeii care s-a transformat în păianjen din cauză că nu și-a ascultat părinții”. Și – atenție! – se percepea chiar o „taxă de intrare”, ceva „mai mică decît cea pentru a-l vedea pe înger”, care era de „cinci parale” (tot cinci, dar dolari, costă și vodca „Zelensky”)! Mai rămînea ca vreunuia să-i fi trecut prin cap să inventeze vodca „Îngerul”, dar nu i-a trecut.

Cînd însă s-au obișnuit cu îngerul căzut în satul lor, oamenii nu l-au mai privit ca pe un aducător de miracole și chiar au început să simtă putoarea putrefacției sale. Atunci au început să-l batjocorească și să dea cu pietre în el, ceea ce, într-un final, l-a determinat pe bătrînul înger să se opintească pentru ultima oară și să-și ia zborul, devenind „un punct imaginar pe orizontul mării”.

Atenție la ce ne spune Márquez: „Stăpînii casei nu au avut de ce să se plîngă. Cu banii încasați au construit o casă cu două etaje, cu balcoane și grădini cu zid foarte înalt, ca să nu mai poată intra crabii și cu drugi de fier la ferestre ca să nu mai intre îngerii. Pelayo a mai pus pe picioare o crescătorie de iepuri de casă foarte aproape de sat și a renunțat pentru totdeauna la chinuitoarea meserie de polițist. Elisenda și-a cumparat niște pantofi satinați cu tocuri înalte și multă îmbrăcăminte de mătase lucioasă, din aceea pe care o foloseau doamnele cele mai de condiție în duminicile din acele vremuri. Cotețul a fost singurul care n-a meritat atenție”. Era chiar cotețul în care îl ținuseră închis pe îngerul aducător de bunăstare pentru familia Pelayo!

Asta se întîmplă acum cu Volodimir Zelenski. Acum o lună de zile devenise erou planetar, vorbind în marile parlamente ale lumii, în țările cele mai puternice, care-i promiteau… armament pentru a continua războiul cu uriașul monstru care este Rusia! Și oamenii continuau să moară, clădirile să cadă sub rachetele rusești, în timp ce Zelenski abia dacă mai putea face invitațiilor venite nu numai de la țările de nivelul doi, ci chiar de la Senatul condus de Florin Cîțu și de la Camera condusă de Marcel Ciolacu!

Cu vodca „Zelensky”, Occidentul i-a arătat președintelui Ucrainei cît de mult îi pasă de soarta țării sale. Dacă asta a vrut Volodimir Zelenski să obțină din acest război cu Federația Rusă, ca, în timp ce compatrioții lui mor pe baricade, occidentalii să ciocnească paharele cu noua vodcă „Zelensky”, urîndu-și „Noroc”, cum spun românii, „Skål”, cum spun danezii, „Santé”, cum spun francezii, „Cin-cin” ca italienii sau „Kai pay”, cum zic chinezii, atunci e bine!

În fond, avea dreptate Seneca: „Beția nu-i altceva decît o nebunie voluntară”! Nici războiul ăsta din Ucraina nu pare să fie altceva.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18
Ion Spânu 1818 Articole
Author

36 de Comentarii

  1. dupa ce l/au omorit pe ceausescu si la noi a aparut votca ceausescu nu au gustat ironia.

  2. În 1984, unul dintre cele trei „adevăruri” ale lui EngSoc este „Ignoranța este putere”. Ai observat vreodată cum oamenii ignoranți au o mare putere în convingerile lor? A nu putea gândi este, cel puțin subconștient, terifiant. Incapabil să ajungă la idei și înțelegeri pe cont propriu, fiecare idee trebuie să fie ținută ca un colac de salvare, lângă o navă care se scufundă. Fiecare idee este la fel de importantă ca orice altă idee, deoarece nu există niciun mecanism care să judece între ele. „Autoritatea” (așezământul Biserică-Școală-Stat) este întărită și de ignoranță. Ignorantul trebuie să se bazeze pe Autoritate pentru opinii. Acest lucru menține Autoritatea în frunte. „Conspirația” are un interes personal în menținerea acestei dependențe de Autoritate asemănătoare cu adicția de substanțe. Este un pas foarte scurt „hokey-pokey” de la autoritarism la totalitarism.
    „Limbajul politic… este conceput pentru a face minciunile să sune veridice, crimele respectabile și să dea o aparență de soliditate vântului pur.” – George Orwell

  3. Mie nu mi se pare nimic ridicol. Oamenii au zis că vor dona refugiaților o parte din bani.

    • Cabotinii nu au simțul ridicolului,iar idioții simțul umorului. Leano, vezi unde te încadrezi ca Zelenskyy e la prima.

  4. Completare: au plantat cascarabete(din pvc la fel cu cele covid din multe parti ale Romaniei) pentru a locui cei care nu mai au casa si tot nu renunta.

  5. Puteau, foarte bine, sa scoata si vodka „Zelenski, urmasul lui Hitler”…

  6. @ Elena Popa……trebuie sa exista si talambe pe lume….e un drept al lor!

  7. zelensky este un(editat) cu o misiune ….israelul a fost declarat de harvard school of law stat cu regim de aparthaid stat terorist ….democratia adevarata din orientul mijlociu …singura democratie adevarata …..romania lui virgil popescu ministrul energiei vrea sa cumpere gaz din israel ca cica ala rusesc e mai scump si nu e ….democratic ……pe 24 iulie 2019 pompierii din nyc au declarat ca au dovezi ca israelul si cia au plasat exploziv in turnurile gemene si nr 7 din wtc inaintea asazisului atac terorist din 11 sept 2001 asasinind 3000 de americani…romania sprijina terorismul(editat).

  8. Spanule, in timp ce tu scrii despre cancanisme, la voi, la Cotidianul, nu s-a primit inca aprobarea sa scrieti ca ofensiva in Donbas a inceput si ca guvernatorul militar ucrainian al regiunii a declarat ca orasul Kaminna a ajuns sub controlul rusilor.

  9. De ce-i ridicol ma lingailor?
    Orice rus care bea vodka Zeleknski, adoarme si nu mai ucide civili si nu mai violeaza ucrainence.
    Voi nu vedeti partea pozitiva a alkagolului din vodka Zelenski?
    Este o vodka special inventata de ucraineni ptr consumul salbaticilor putinosi, ptr a-si feri sotiile, mamele si fiicele de violuri si crimele putinoasilor…….[Rumburak-dusmanul talharilor, violatorilor putinsi si al lichelelor din Romania care ii sustin pe nemernicii lui Putina]

  10. D-le Spanu,
    Daca ati fi in locul ucrainienilor, ati judeca la fel? Terentiu: „Tu si hic sis, aliter sentias” (Daca ai sta in locul meu, ai judeca altfel).

  11. Voi v-ati intrebat cum va ramane iresponsabilul de la Kremlin in Istoria Rusiei?
    Va ramane ca macelarul confratilor slavi ucraineni.
    Va fi scuipat la fel ca si Stalin……[Rumburak-dusmanul lingailor idioti]

    • In atentia putinistilor – tatae ,cred ca esti foarte rau bolnav ,mergi la un psihiatru de urgenta ,altfel risti sa ajungi in camasa de forta la Spitalul de glumeti !

  12. Inca sintem la inceputul acestui circ facut de actorasul comic pe tocuri Zelenski,timpul ne va demonstra ca circarul asta si-a batut joc de toti ,inclusiv de NATO ,americani si europeni.

  13. Paulian Ionescu Poti sa fii si mai (editat) de atat? Hai, arata-ti talentul(editat). Ukrainenii mor ,femei violate, copii ucisi sau rapiti si tie iti arde de facut misto ? Un shut in fund meriti si trimis pachet la rusi. Ai ajuns o (editat) de om la batranete. Si ia zi, esti si crestin, nu? Toti (editat)care traiesc degeaba imput aerul.

  14. Pe unii boala ii face mai hidosi moral-caracterial daca trec de la forma bolsevica cronica din tinerete la forma acuta dupa 33 de ani
    de securism intensiv…Traiasca „vodka gorby”…Sa va crape obrazul de rusine, forumisti vanduti Diavolului ROSU…rasputinist impreuna
    cu cei care va spala pe creiere!!! Sunteti niste curci, vorba pacatosului…

  15. Din ultimele stiri, cum se aude ca rusii au publicat deja imagini cu cetateni britanici facuti prizonieri (ok, am inteles, Rumburak, era vorba de oameni pasnici care, pentru a evita aglomeratia din timpul verii venisera sa faca plaja la Mariupol, la „Azovstal Beach”, in aprilie si, cum au fost arestati cu un kalasnikov in mina, au declarat ca tocmai il gasisera pe strada si mergeau sa-l predea la primul post de politie !), eu cred ca in curind vodca ucrainiana va fi inlocuita cu gin-ul si cu whiskey-ul scotian !

  16. Se aude ca si vodca (lichidul din sticla) va fi tot in culorile Ucrainei : jumatatea de jos galbena (din pipi-ul lui Zelenski, la jumatatea aia poftesc Rumburak, deeper si tetea !), jumatatea de sus albastra (albastru de metil) ! Din poza din articol se si vede ce buna e, Zelenski tocmai a tras un gît !

  17. Sa vedeti ce-o sa mai lupte „pentru pace” Basila, cu ocazia asta ! Pina la ora inchiderii, cind ospatarii il vor arunca de sub masa direct afara ! Mai ceva ca Mahatma Gandhi, asta sigur o sa ia Premiul Nobel pentru pace !

  18. saltimbangu belinski sa se ia de mana cu betivu kior petrov si sa se consacre lansarii vodcii: lumea se mira cum nu a aparut ina vodka petrov ( ca ar avea mare succes, in special la nutzi spaima rusilor)

  19. Nu sunt RUSOFIL si nici PRO-PUTIN.Aceasta o spun de la inceput ca sa nu am LINGAI PRO-ZELINSKI sa ma combata.Vreau sa fiu combatut dar cu argumente,nu cu MANIPULARILE din MAS-MEDIA (nu toata)si nici cu cele spuse de acest GOLAN ZELINSKI,ridicat pe aceste trepte de MAIDANEZII din 2014.Acest ZELINSKI si JOE BIDEN sunt principalii criminali ai poporului UCRAINEAN.In primul rand acest stat numit UCRAINA,este un stat artificial,facut din teritorii ale tarilor vecine.Aceasta UCRAINA nici la aceasta ora nu are granitele delimitate la ONU.Adevarul e ca americanilor si pupincuristilor lor le place mult razboiul si coruptia,le place sa colonizeze state prin propaganta si pupincuristi tradatori.Va mai amintiti cat l-a diabolizat presa pe TRUMP?TRUMP nu a inceput niciun razboi (cred ca este singur in aceasta postura)dar a distrus ISIS si a mentinut pacea prin diplomatie,intalniri,dialog si nu prin sanctiuni.Sanctiunile aplicate RUSIEI si celelalte state.TRUMP a adus prosoeritate economica si PACE.Familia SCLEROZATULUI Biden a fost investigata in UCRAINA pentru coruptie si spalare de bani,iar BIDEN a zburat la ucraina sa-i ceara GOLANULUI ZELINSKI schimbarea procurorului general si imediat comediantul a executat.NU-mi plac acele imagini TRISTE cu cei care parasesc UCRAINA,dar principalii criminali sunt cei mentionati mai sus.

  20. Fanii, sute de milioane, vor cumpara, iar din profit va fi ajutata tara.

  21. Masacrul de la Bucha, masacrul de la Irpin, Masacrul din Siria, Masacrul de la Borodianka, MASACRUL DE LA MARIUPOL, Masacrul din 1956 cand bolsevicii au curmat viata a peste 3000 de huni la Budapesta in 1956…după ruși doar masacre !

  22. Nu este 5 euro ci 25, baietii destepti stiu de ce

  23. Bietul jurnalist oltean, a uitat de vodka „Gorbaciov”:)))Nu ma mir…vodka din pufoaica e de vina..

  24. Spanule, felicitări! Este cea mai tare diatriba la adresa imposturii acestui cabotin sinistru. Ești, Ioane, un fel de ‘rara avis’ in presa miluită și ai realmente talent literar! Si tupeul să nu cânți în corul sugacilor elitisti de licurici.

  25. Dulaul mi-a latrat din nou un comentariu dedicat clonei Un NEROMAN, alias JOS PATRIA, vechi falsificator bolsevicoid al istoriei
    si rasputinist fanatic desantat de Securitate pe forum…Mai faceam cateva trimiteri la naivitatea lui nea Cornel si neicusorul Spanu cazuti cu o usurinta incredibila in mrejele atat de nocive a unor profi macinati de dogma care au trasat aici linia de izbire
    si in cazul GENOCIDULUI RASPUTINIST din Ucraina, justificand „istoric” crimele abominabile contra umanitatii…

  26. Poti sa fi distrus la cap,ca-i libertate,incat sa crezi ca,in afara de niste fatalaii,ar rade careva de glumele de gradinitza la adresa lui Zelensky,care este un presedinte curajos care isi apara tzara acolo la Kiev,Zelensky stand sub bombe si asaltat de asasini trimisi de strigoii rusnaci in frunte cu Macelarul Putina care se dau ei mare putere mondiala,dar care s-au dovedit doar niste impotenti cu gura mare care deja s-au facut de kkt,venind peste ucrainieni cu mii de rachete, tancuri,avioane,cu musulmanii fanatici si toate leprele pamantului,si se screm sa castige un razboi cu un popor mult mai mic decat puroiul numit Rusia.Si astfel,bey putinosilor,cine este de rasul lumii,Zelensky si ucrainienii lui care au tocat mii de invadatori,sau Putina si prostovanii sai care toti au turbat de neputintza ca niste fetitze si se razbuna pe civilii ucrainieni,pe batrani,pe femei si copii fara aparare.Putina nici pe o sticla de mastrapol nu are fatza sa apara ca-i si asa un iepuras fricos ce se ascunde prin buncare chiar si de oamenii lui,fara sa-l bombardeze nimeni si nu se potriveste cu nicio tarie,ci poate cu apa de ploaie.

  27. Sa va dau o stire tare.Stiti ca parntii capitanului Corneliu Zelea Codreanu nu erau la etnie romani? În anul 1902, tatăl său, Ion Zelinski, și-a românizat numele în Zelea Codreanu,Mama sa, Eliza născută Brauner, era de origine germană, provenind dintr-o familie originară din Bavaria.Bunicul lui Corneliu Zelea Codreanu, din Igeşti, se numea Nicolae Zelinski şi era căsătorit cu Agafia Antek. ”După nume să fi fost amândoi de origine poloneză. În limbile slave, rădăcina zel/zil a numelui de familie înseamnă ”verde”. De altfel, era, se pare, pădurar”, precizează Tatiana Niculescu.Familia Zelinski a ajuns aproape de graniţa cu România, în anul 1890. Nicolae Zelinski şi băiatul său Jan, devenit Ion s-au urcat în trenul din gara Storojineţ şi au venit la Suceava. Tatiana Niculescu spune că această călătorie a fost mai mult o fugă, în urma unei cumplite fapte comise de Nicolae Zelinski. ”Căsnicia lui Nicolae cu Agafia, se încheiase cumplit, cu o criză de gelozie şi o crimă. La beţie, bănuind că-l înseală cu altul, soţul îşi omorâse soţia.Bătrânul le-ar fi poveste nepoţilor cumplita ispravă, amintindu-şi cum la furie, a rupt cu dinţii sticla de ţuică şi a băut cu sânge amestecat, tăria. Apoi i-ar fi luat viaţa nevestei.El a trecut cu noua nevastă în România. Ion a rămas în gazdă la Suceava, în gazdă la nişte nemţi, din familia Brauner.La gimnaziu Ion Zelinski a fost un răzvrătit. Făcea propagandă socialistă.În special Ion Zelinski ar fi fost inspirat de numele boierului Codrescu. A păstrat spre aducere aminte şi o parte din vechiul său nume. Aşa că Jan Zelinski a ajuns la Iaşi să se numească Ion Zelea Codreanu.Sa fie doar o asemnare cu numele presedintelui Ukrainean?.Daca am cunoaste arborele genealogic al liderului de la Kiev am intelege caracterul nationalist si patriotic pana la sacrificiu.

  28. O asemanare cu tatal presedintelui Zelenski,Oleksandr Zelensky si bunicul lui Corneliu Zelea Codreanu este faptul ca sunt evrei,capitanul fiind primul copil nascut si botezat,devanind crestin ortodox.Regiunea Dnipropetrovsk si regiunea Storojinet nefiind prea indepartate de unde provin bunicii lui Corneliu Zelea Codreanu si tatal presedintelui Ukrainean Zelenski,Oleksandr Zelensky ,ar exista o posibiliate de inrudire daca sar cerceta mai mult intre Bunicul lui Corneliu Zelea Codreanu,Nicolae Zelinski, din Igeşti, raionul Storojineț,la origini probabil amandoi polonezi evrei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.