Decizia aşteptată de Alfred Bulai pe patul de spital

Bulai a contestat arestul preventiv. Tribunalul Bucureşti dezbate joi cererea sociologului Alfred Bulai de anulare a mandatului de arestare preventivă, în dosarul în care este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA.

Alfred Bulai a fost arestat preventiv pe 5 septembrie, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1, însă el a contestat hotărârea magistraţilor.

A doua zi după ce a fost arestat, Alfred Bulai a fost scos din Arestul Poliţiei şi transportat la Spitalul Militar „Carol Davila”, fiind suspect de infarct.

Fostul profesor de la SNSPA este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

Ancheta a pornit de la o investigaţie jurnalistică realizată de site-ul Snoop. Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente, iar o parte dintre agresiuni ar fi avut loc în timpul unor cursuri de practică, organizate în zone rurale.

Acuzaţiile procurorilor la adresa fostului profesor de la SNSPA:

* La data de 4 iulie 2022, în timp ce se aflau în camera în care era cazat Alfred Bulai, în contextul sesiunii individuale de feedback din ultima zi a stagiului de practică efectuat în comuna Sadova, judeţul Suceava, prin exercitarea de presiuni psihice, umilirea şi prin impunerea unei anume conduite privind viaţa sa sexuală, profitând totodată de poziţia de autoritate decurgând din relaţia cadru didactic – student, a constrâns-o moral pe persoana vătămată să suporte un act de natură sexuală, prin aceea că a determinat-o să se dezbrace de tricou, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale;

*În perioada 29 iunie – 9 iulie 2023, în cadrul stagiului de practică efectuat în comuna Albac, judeţul Alba, aflându-se singuri în camera unde inculpatul era cazat, în contextul şedinţei individuale de feedback, profitând de poziţia de autoritate asupra persoanei vătămate decurgând din relaţia cadru didactic – student, a pretins din partea acesteia, în mod indirect, prin sugestii sexuale conotative, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale, favoruri de natură sexuală, respectiv ca persoana vătămată să se dezbrace de tricou şi sutien în faţa sa;

* În perioada 29 iunie – 9 iulie 2023, în cadrul stagiului de practică efectuat în comuna Albac, judeţul Alba, prin constrângere morală şi, totodată, profitând de poziţia de autoritate, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale, a comis împotriva persoanei vătămate acte de natură sexuală materializate în îmbrăţişări, încercarea de a o săruta cu forţa, precum şi atingeri cu tentă sexuală la nivelul spatelui, umerilor şi picioarelor;

* În perioada decembrie 2023 – mai 2024, profitând de poziţia de autoritate asupra persoanei vătămate decurgând din relaţia cadru didactic – student, a pretins din partea acesteia, în mod indirect şi repetat, prin sugestii sexuale conotative, favoruri de natură sexuală, respectiv să întreţină relaţii sexuale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. la spital,unde isi trateaza infarctul simulat,trebuie verificat daca nu are copite si eventual coada,parul chiar prisoseste
    Satir Bulei si Silen Pieleanu,cei doi profesori-demon alogeni de la SNSPA

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.