Decizia luată de medici pentru Prințesa Kate

kate-middleton

Prinţesa Kate, soţia moştenitorului coroanei britanice, prinţul William, a părăsit spitalul din Londra în care era internată din 16 ianuarie şi unde a suportat o intervenţie chirurgicală abdominală, a anunţat luni biroul de presă de la Palatul Kensington, informează AFP.

„Prinţesa de Wales s-a întors la reşedinţa sa din Windsor (la vest de Londra – n.red.) pentru a-şi continua convalescenţa în urma operaţiei suferite. Ea face progrese bune”, precizează comunicatul de presă emis de Palatul Kensington.

„Prinţul şi prinţesa de Wales doresc să adreseze calde mulţumiri întregii echipe de la London Clinic, în special personalului medical dedicat, pentru îngrijirile pe care le-au acordat”, se afirmă în acelaşi comunicat.

Familia regală „este recunoscătoare pentru urările de bine primite din lumea întreagă”, a adăugat biroul de presă de la Palatul Kensington.

Anunţul despre spitalizarea prinţesei Kate, în vârstă de 42 de ani, pentru „o operaţie chirurgicală abdominală”, a surprins opinia publică din Regatul Unit, cu atât mai mult cu cât casa regală britanică nu a făcut precizări legate de afecţiunea de care a suferit prinţesa de Wales.

Convalescenţa sa la reşedinţa din Windsor ar trebui să dureze cel puţin până după Paştele catolic, pe 31 martie, a precizat atunci Palatul Kensington.

În această perioadă, prinţesa britanică nu va participa la niciun angajament oficial pentru casa regală.

În timpul celor 13 zile de spitalizare, prinţesa Kate a fost vizitată de soţul ei, William, care şi-a redus la rândul lui programul de lucru pentru a acorda prioritate familiei sale.

Regele Charles al III-lea a vizitat-o şi el pe prinţesa Kate vinerea trecută, după ce s-a internat în aceeaşi clinică din centrul Londrei pentru a suporta o operaţie programată de corectare a unei hipertrofii de prostată.

Suveranul britanic era încă internat duminică, atunci când soţia lui, regina Camilla, a fost văzută venind să îşi viziteze soţul în jurul orei prânzului.

Regele britanic, în vârstă de 75 de ani, a făcut publică informaţia despre operaţia sa pentru a încuraja depistarea acestei afecţiuni comune în rândul bărbaţilor de peste 50 de ani, potrivit Palatului Buckingham.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

5 Comentarii

  1. Dacă face ”progrese bune” en regulă. Mai nasol e dacă face progrese rele! Oprim cititul.

  2. 13 zile spitalizare … convalescenta pana dupa 31 Martie…
    N-a fost chiar un mizilic doar de legat trompele, ca lui Charles. Sper ca si Charles va fi bine si nu va mai fi in pericol sa ramana insarcinat de frumoasa Camila……[Rumburak]

  3. „a fost vizitată de soţul ei, William”

    -depinde de ce flori i-a adus,
    de ex. stim ce mesaj transmite Mafia cu trandafiru negru….

  4. Insanatosire grabnica. Cel putin acesti printi, printese, regi, regine, in fata publicului manifesta un comportamnet civilizat, nu mahala precum la posturile TV romanesti, precum asa zisii politicieni damboviteni.Cel putin vedem ceva mai placut, nu mocirla romaneasca.

  5. Dacă doamna ta mamă ar fi avut trompele legate din tinerețe…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.