Românii din diaspora pot vota la alegerile prezidenţiale până la ora 23,59 şi în zilele de vineri şi sâmbătă, nu doar duminică, în cazul în care mai sunt persoane la rând, la ora 21,00, pentru a-şi exercita dreptul constituţional.
”Pentru fiecare dintre cele trei zile de votare din străinătate există posibilitatea prelungirii programului secţiei până la ora 23,59 pentru cetăţenii care, la ora 21,00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot”, a precizat Autoritatea Electorală Permanentă.
Iniţial, Biroul Electoral Central anunţase că alegătorii care la ora 21,00 se află la sediile secţiilor de votare din străinătate, precum şi cei care se află la rând în afara acestor secţii de votare pentru a intra în localurile de vot vor putea să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23,59 doar în ziua de duminică.
Această decizie a fost atacată în instanţă de Uniunea Salvaţi România, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat câştig de cauză.
„ÎCCJ ne-a dat dreptate: votul din diaspora se poate prelungi până la 23,59 şi în primele două zile de votare la alegerile prezidenţiale. De ce au încercat Ciucă şi Ciolacu să blocheze votul românilor? Pentru că le e frică de Elena Lasconi. Pentru că ştiu că românii din străinătate nu îi vor vota. Ştiu că aceştia sunt acum în străinătate pentru că PSD şi PNL au guvernat România doar în interes propriu. Diaspora a fost mereu o ameninţare pentru aceşti politruci, care fac tot ce e posibil pentru a bloca voturile românilor”, a declarat deputatul USR de diaspora Iulian Lorincz, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, USR a atacat iniţial decizia BEC la Curtea de Apel Bucureşti şi a atras atenţia că aceasta este bazată pe o interpretare greşită a legii, care arată clar că votul se poate prelungi în orice zi a săptămânii, inclusiv vineri şi sâmbătă.
După ce Curtea de Apel a respins acţiunea iniţială în justiţie pe această speţă, USR a făcut recurs la ÎCCJ, iar Instanţa supremă a admis vineri recursul şi a respins astfel decizia BEC.
”Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Uniunea Salvaţi România împotriva sentinţei civile nr. 81 din 11 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale. Casează sentinţa recurată şi rejudecând: Admite contestaţia formulată de reclamanta Uniunea Salvaţi România, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României 24 noiembrie 2024. Anulează în tot Hotărârea nr. 4H din 30 octombrie 2024, în parte Decizia nr. 114D din 30 octombrie 2024, în ceea ce priveşte art. 8 alin. (1) teza finală, în conformitate cu care ‘În cazul birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate, în zilele de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării, votarea nu se poate prelungi ulterior orei 21,00’, precum şi în tot Decizia nr. 115D din 30.10.2024, emise de pârât. Definitivă. Pronunţată astăzi, 22 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, este soluţia instanţei.
s-a cam saturat de mocirla bolsevica iar în următorii ani, cu siguranță va strânge robinetul.
Copiii lor au alte cetățenii, părinții s-au rărit, ce ii mai leagă de mafia mioritica?
Diaspora nu ar trebui să aibă drept de vot. Au vrut să plece și să trăiască în alte țări, să plătească impozite acolo și să contribuie la bunul mers al altei țări, să fie sănătoși! Și așa, în România mai vin când le mor părinții ca să-șinia partea de moștenire și să o ducă în străinătate…
@Di Aspora, taci că habar n-ai despre ce vorbești.
„Diaspora” românească este alcătuită din CETĂȚENI ROMÂNI care, conform Constituției, sunt egali în drepturi.
Cei mai mulți cetățeni români care se află în „diasporă” lucrează de fapt TEMPORAR (câteva luni) dincolo de granițele României, dar în granițele spațiului comun UE.
Și aduc paralele câștigate afară în țară.
Așa încât contribuie mai mult decât cei care vorbesc aiurea și decât cei care nu vor să muncească „pentru un salariu de nimic”, dar care umplu cârciumile și sălile de păcănele că să-și cheltuie ajutorul social și ajutorul de șomaj.
Cam gol 5 zile pe săptămână în în mai toate cârciumile, cofetăriile și cafenelele din țară. Serbări de zile de naștere de copii și intâlniri de la terminare de liceu sau de pensionari de la cele câteva regii autonome care au supraviețuit. În scara de bloc unde am locuit din 13 copii în 1985 mai sunt în țară să plătească taxe și pensii la părinți 6. În rest 1 Belgia, 2 Italia, 2 USA, 1 Canada, 1 Japonia. Din păcate cam definitiv plecați. Culmea e că cei rămași 5 sunt ca case strașnice și proprietăți frumoase în oraș sau împrejurimi.
Propun ca „diaspora” sa voteze pana iese cine „trebuie”. Sustin „driapta”!
@Mircea Popescu: Dacă cetățenii din diaspora sunt egali în drepturi cu cei din Romania, de ce votează 3 zile la rând? Chiar nu înțelegeți că acest vot este fraudat masiv?
Eu nu ma duc la Votare ! Mi-a dat decât 400 de lei in plus la Pensie si la altul ia dat 1200 de lei in plus la Pensie ! Si la Referendum decât sa Votez cu Nu ! Mai bine Nu ma duc la Votare Deloc ! Dece sa-mi pierd Timpul cu Votarea ? Când pot sa stau Acasa si sa mă uit la Televizor !