Joi, 31 octombrie, este termen în procesul în care Complexului Energetic Hunedoara i se cere insolvența, de către o suită întreagă de creditori, care au depuse 15 astfel de cereri de insolvență.
Potrivit unor surse guvernamentale, instanța va pronunța, cel mai probabil insolvența, ceea ce înseamnă începutul sfârșitului pentru mineritul din Valea Jiului. În fapt, soarta CEH a fost decisă mai demult, întrucât societatea este cu totul necompetitivă în piața de energie și, cel mai important, nu a reușit să primească avizul integrat de mediu. Fără acest aviz, societatea nu mai poate vinde energie în condiții normale.
Statul știa de această situație de de ceva timp, ba, mai mult, știa că nu se mai poate face nimic pentru continuare activității în această formă. Încă din primăvară, într-un document guvernamental, se preciza că nu se poate vorbi de „un set de măsuri pentru relansarea Complexului”, în schimb, „în colaborare cu MFP, ANAF și cu Administrația Fondului de Mediu, Ministerul Energiei va încerca să identifice modalități legale pentru salvarea activelor viabile din cadrul CEH”.
În prezent, Complexul, controlat integral de Ministerul Energiei, are o pierdere curentă de circa 1 miliard de lei și una reportată de 3,6 miliarde lei, capitaluri negative de circa 3 miliarde lei, datorii la bugetul consolidat al statului de peste 1,8 miliarde lei și amenzi de plătit pentru obligații de achiziție de certificate CO2 neîndeplinite de peste 2,3 miliarde lei. Compania are un preț mediu de producție a electricității de 350 – 370 de lei/MW, de departe cel mai mare din piață(Complexul Oltenia, pe lignit, are, spre exemplu, circa 180 de lei, Hidroelectrica, spre 120 de lei), astfel încât piața liberă îi este inaccesibilă. Ce mai vinde este, prin lege, pe piața de echilibrare, Transelectrica fiind obligată să achizționeze anumite cantități din Valea Jiului.
“Insolvența CEH are și o parte bună. Partea bună este că se obține protecție împotriva creditorilor care, în acest moment, pot bloca oricând conturile societății. Deci, într-o anumită formă, activitatea poate continua. Însă întreaga activitate ava fi restructurată, se vor face concedieri, cu impact pe bugetul de asigurari sociale, activele viabile vor fi date în plată. În timp, aici va mai merge doar centrala Mintia care va fi reconvertită de Romgaz pe gaze. S-a cam terminat cu huila în România, UE oricum impune un program de închidere a minelor”, au spus sursele.
Nu mai merge cu niciun ajutor de stat
În condiții normale de funcționare, Complexul Energetic Hunedoara poate asigura până la 10% din consumul total de energie al României pe timp de iarnă, însă în sezonul rece 2018-2019 nu a putut contribui decât cu sub 2%, din cauza lipsei cărbunelui și a indisponibilităților tehnice.
Anul trecut, Guvernul negocia la un moment cu Comisia Europeană acordarea unui ajutor de stat de tip Serviciu de Interes Economic General (SIEG), prin care să fie asigurată livrarea de către CEH a unei anumite cantități anuale de energie în sistemul național, însă de atunci nu s-a mai anunțat nimic în această privință. Potrivit definiției din legislația UE, pot fi declarate „Servicii de Interes Economic General” (SIEG) acele activități economice pe care autoritățile publice le identifică drept fiind „de o importanță aparte pentru cetățeni” și care nu ar fi prestate (sau nu ar putea fi prestate la prețuri accesibile în mod nediscriminatoriu pentru toți clienții ) în absența intervenției statului, ceea ce facilitează acordarea de ajutoare de stat pentru aceste activități. În general, Comisia Europeană consideră că sunt servicii de interes economic general rețelele de transport, serviciile poștale și serviciile sociale.
Romania de la 1989, succesoare in drepturi si obligatii ale Romaniei ce pana la 1989 avea un alt regim politic socialist, NU ARE nici-o obligatie de a distruge ce a cladit poporul roman sub acel regim. Actele Pietei Comune CECO de la 23 iulie 1953,Actul Unic European1 din iulie 1987,sunt date in timp ce Romania era SOCIALISTA ,anterior aderarii din 1 I 2007, DECI NU II SUNT OPOZABILE! Nici-o MINA DE CARBUNI, NICI_UN COMBINAT DE OTEL SAU NEOTEL, nu trebuie INCHISE sau distruse, sau daramate,sau instrainate pentru terenuri speculate imobiliar, deoarece cei care aplica orbeste asemenea „masuri” sunt tradatori si trantori si unelte fara discernamant, asemenea aberatii ale UE fiind ilegale.Romania in baza principiului egalitatii proferat de lagarul politic antieuropean UE, avea dreptul sa adere la aceasta comunitate cu situatia sa ec.,politica si identitara, neputand fi foratati s ane STERGEM ISTORIA SI MUNCA.Toate asa zisele „privatari”au fost impuse Fortat,ILEGAL,Statul Roman derglementat de UE,ramanand cu inv,sanatatea si drumurile si pe care se fac certuri non stop! Intreaga noastra asa zisa „economie’ este in mana monopolurilor straine,ale bancilor, Ro nu are o economie nationala! Toate sistemele nationale ne-au fost luate,desi POPORUL ROMAN le-a cladit, si din ele se ghiftuie cei care in timpul Pietei Comune pana in 89, se lafaiau iar Romania platea DATORII NATIONALE.Se face orice ca ministerele sa fie inapte .Din momentul in care eu ca om,cetatean vad,stiu, simt ca tara mea a fost inselata ,trecuta peste noapte la esec, cotropire si saracire, nu pot admite. Minele si combinatele-combinatul de la Galati a ajuns la un indian , altele la rusi, austrieci desi este munca noastra si sunt resursele noastre.Suntem o NATIE LIBERA ,CARBUNII SI MINELE de carbuni sunt ale NOASTRE,NOI DECIDEM-nu trebuie inchise !TOTUL ESTE AL NOSTRU,legitim,prin MUNCA.ILEGITIM NI S-AU LUAT prin FURT.SI acolo unde descoperim Furtul si Ilegalitatea nu trebuie sa ne supunem lor.