Guvernul de la Berlin a încălcat acordul de coaliție

Decizii controversate ale SUA și Germaniei în exportul de arme

”Vânzarea de arme către părțile aflate în război în Yemen încalcă acordul de constituire a coaliției de guvernare din Germania. Însă Berlinul a aprobat vânzarea de echipamente militare pentru Arabia Saudită și Emiratele Arame Unite, în ciuda suspiciunilor de crime de război”, scrie Deutsche Welle.

Ministrul Economiei, Peter Altmaier, a aprobat livrarea a patru sisteme de poziționare pentru vehiculele blindate, radare care pot localiza originea focului inamic și pot ghida lovituri de precizie. Se mai adaugă apoi zeci de focoase pentru sistemele de apărare de pe navele Emiratelor Arabe Unite. Ministrul Altmaier, un social-democrat, încalcă astfel acordul cu creștin-democratii care a dus la formarea coaliței de guvernare, acord care a stabilit că Germania nu va livra arme beligeranților din Yemen decât în cazul în care este vorba despre onorarea unor contracte deja semnate și aceste arme urmează să rămână în țările care le-au comandat.

În Yemen se infrunta o coaliție arabă dominată de Arabia Saudita și EAU și insurgenții hutiți, o minoritate șiită susținută de Iran. Războiul, început în 2015, a făcut până acum 10.000 de victime, conform statisticilor ONU. Dintre aceste victime, două treimi sunt civili. Deși sunt dotate cu arme de mare precizie, armatele coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis în atacurile lor un număr mare de civili, iar asupra lor planează suspiciuni de crime de război. Din cele circa 17.000 de lovituri aeriene, 3.400 au lovit ținte militare, însă peste 1.500 au lovit ținte civile, au fost 70 de lovituri asupra facilităților medicale, 266 asupra unor de instituții de învățământ.

Că petrodolarii din Golf sunt rațiunea alimentării cu arme a acestui război sangeros o arată un articol publicat de The Wall Street Journal, joi, în aceeași zi cu informația oferiat de Deutsche Welle. ”Secretarul de Stat Mike Pompeo a susținut continuarea sprijinului militar pentru Arabia Saudită în războiul din Yemen, trecând peste obiecțiile membrilor echipei sale, după ce a fost avertizat că anularea contractelor militare ar duce la pierderea a 2 miliarde de dolari, arată un memoriu clasificat și persoane implicate în luarea deciziei”, scrie The Wall Street Journal.

Cei care s-au opus livrărilor de arme pentru Arabia Saudită, pentru folosirea lor în războiul din Yemen, sunt specialiști în problematica regiunii și în afaceri militare. Secretarul de Stat Pompeo a luat însă partea echipei sale pentru afaceri legislative, care a arătat că suspendarea livrărilor de arme ar putea duce la ruinarea planurilor pentru exportul a 120.000 de rachete ghidate în Arabia Saudită, în valoare de 2 miliarde de dolari. În plus, președintele Donald Trump sprijină ideea creării unei alianțe militare sunnite in Golf, cu Arabia Saudită în prim-plan și cu susținere israeliană, pentru contrarea influenței iraniene, atât în Siria și Irak, cât și la sud, în Yemen.

Dincolo de statisticile ONU, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului susțin că în războiul din Yemen au murit circa 70.000 de oameni, majoritatea civili. În SUA, acest război a produs o mare emoție în momentul în care o racheta lansată de Arabia Saudită a ucis 40 de copii aflați într-un autobuz, iar apoi s-a aflat că racheta era produsa de Lockheed Martin, Arabia Saudită a susținut că lovitura a fost parte a unor operații militare legitime împotriva rebelilor sprijiniți de Iran.

Secretarul de Stat Mike Pompeo a declarat în Congresul SUA că Arabia Saudită ia măsuri pentru reducerea numărului victimelor civile din Yemen, însă rapoartele ONU arată altceva. ”Majoritatea specialiștilor militari din Departamentul de Stat i-au cerut lui Pompeo să respingă certificarea exporturilor de arme, din cauza lipsei de progres în reducerea numărului victimelor civile”, arata The Wall Street Journal.

SUA, cel mai mare exportator de arme la nivel mondial, și Germania, al cincilea exportator din lume, au aprobat livrările militare pentru războiul din Yemen în ciuda acordurilor politice interne și a argumentelor aduse de oficiali din cadrul diplomației. De cealaltă parte, continuă livrările de arme din partrea Iranului în sprijinul rebelilor hutiți. Evoluțiile de pe frontul din Yemen arată că țara este foarte aproape de a suferi de foamete și de o criză umnitară uriașă, în cazul în care portul Hodeida, controlat de forțele pro-iraniene va fi luat cu asalt de coaliția arabă. Este portul prin care intră în țară atât ajutoarele ONU esențiale pentru evitarea unei tragedii, dar și armele iraniene transportate clandestin.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. Peter Altmeier e de la CDU deci creștin-democrat și nu social-democrat (SPD) cum scrie în articol.

  2. The US-led coalition carried out on Saturday an air operation in the Syrian province of Deir ez-Zor to evacuate the leaders of the Daesh terrorist group, Syrian Arab News Agency reported.

    • Nu mai citi ce zice SANA,ai alte surse de informatii aprobate de urmasii lui Goebels. Sa te ajut putin,iti fac traducerea in lb.romana …victorioasa alianta americana,primita cu flori si muzica,au eliberat din ghearele regimului barbaric ale lui Assad pe unii dintre membrii opozitiei care vor fi premiati undeva prin america ptr. munca umanitara depusa….. eu asta am inteles sau gresesc?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.