
China, SUA, UE şi alte circa 20 de ţări au semnat miercuri în Marea Britanie „declaraţia de la Bletchley” pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale (AI) sigure, la primul summit internaţional dedicat acestei tehnologii care cunoaşte o dezvoltare fulminantă, relatează AFP.
Uniunea Europeană şi 20 de ţări reunite la întâlnirea de la Bletchley Park, lângă Londra, au căzut de acord asupra „nevoii urgente de a înţelege şi gestiona colectiv riscurile potenţiale” ale AI, printr-un „nou efort global, menit să garanteze că AI este dezvoltată şi desfăşurată în mod sigur şi responsabil”.
„Această declaraţie istorică marchează începutul unui nou efort global de consolidare a încrederii publicului în AI, cu obiectivul ca ea să fie sigură”, a declarat premierul britanic Rishi Sunak.
În faţa potenţialului modelelor cele mai avansate, cum ar fi robotul conversaţional ChatGPT, declaraţia de la Bletchley „arată că, pentru prima dată, lumea se reuneşte pentru a identifica problema şi a evidenţia oportunităţile sale”, a subliniat ministrul britanic al tehnologiei, Michelle Donelan.
Această reuniune „nu are ca obiectiv să pună bazele unei legislaţii mondiale, ea trebuie să contribuie la trasarea căii de urmat”, a precizat ea, adăugând că vor urma şi alte summituri internaţionale pe tema AI, în Coreea de Sud şi în Franţa.
Timp de două zile, lideri politici, experţi în AI şi reprezentanţi ai companiilor din sectorul înaltelor tehnologii dezbat problematica AI în acel loc emblematic de lângă Londra, întrucât acolo a funcţionat în al Doilea Război Mondial centrul de decriptare al armatei britanice, unde a fost descifrat codul Enigma folosit de nazişti.
Miliardarul american Elon Musk, cofondator în 2015 al companiei cu rol de pionierat în acest domeniu, societatea OpenAI, a cerut ca un „arbitru independent” să poată „declanşa alarma” atunci când apar îngrijorări asupra evoluţiei AI, pe care a descris-o drept una dintre „cele mai mari ameninţări” asupra umanităţii.
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a avertizat la rândul ei asupra „ameninţărilor existenţiale” pe care le implică AI, ce ar putea „să pună în pericol însăşi existenţa umanităţii”, iar pe termen mai scurt a democraţiilor.
Inteligenţele artificiale generative, care pot produce texte, sunete sau imagini la cerere în numai câteva secunde, au făcut progrese exponenţiale în ultimii ani, iar până vara viitoare vor apărea generaţiile următoare ale acestor modele.
Aceste tehnologii aduc mari speranţe pentru medicină sau educaţie, însă ar putea destabiliza societăţile, ar putea să permită fabricarea de arme ori să scape de sub controlul uman.
„descifrat codul Enigma folosit de nazişti.”. Și Hitler a câștiga alegerile împotriva comuniștilor (ruși) finanțat de vorbitorii de limbă engleză am văzut film cum aducea Hitler Bani falși in UK ….(este ca și cum fac eu bani falși și mă duc la Isărescu cu ei si el nu se prinde ) ….Englezoii au știut exact ce trebuia să se întâmple …. după ce Herison Ford a descoperit eficientă benzi de lucru au făcut armament la greu atât pentru ruși cât și pentru nemți …marea descifrare ….fake news-urile adică minciunile există există înainte de Issus cred că și înainte când oamenii credeau un zei …. problema cu Hitler a fost că oamenii chiar sunt capabili să fie incitați la crimă de un lider de tipul lui Hitler asta este șocant …. Dacă vine unu in piața și instigă la violență împotriva unei minorități sau a unei categorii sociale ar pune botul ffffff mulți institutul de crimă la nivel de mase EXISTĂ in om din păcate …..