Șefii Jandarmeriei care au ordonat violențele împotriva manifestanției din 10 august 2018 au fost puși din nou sub urmărire penală, anunță Declic.
„Șefii Jandarmeriei care au ordonat violențele împotriva manifestanților pașnici din 10 august 2018 au fost puși din nou sub urmărire penală. Ancheta în dosarul 10 august a fost reluată acum de către Secția Militară a Parchetului General, după ce unul dintre protestatari, Ioan Crăciuneanu, susținut de Comunitatea Declic, a obținut în instanță redeschiderea dosarului închis inițial de DIICOT. Foștii șefi ai Jandarmeriei, Laurențiu Valentin Cazan, Mihai Dan Chirică, Sebastian Gheorghe Cucoș și Ionuț Cătălin Sindile, au fost deja citați la Parchet și puși sub urmărire penală pentru intervenția ilegală și abuzivă din 10 august 2018, când sute de protestatari pașnici au fost bătuți și gazați”, transmite, vineri, Declic.
Potrivit sursei citate, procurorii militari le-au adus la cunoștință oficial acuzațiile de abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participație improprie la fals și la uz de fals.
În aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a dispus redeschiderea anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul „10 august”, după ce a fost admisă o plângerea lui Ioan Crăciuneanu, care a fost rănit la protest, după ce o grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen a căzut lângă el.
Magistrații din România nu mai sunt de multă vreme ai României.Comenzile sunt date de afară, iar magistrații execută. Așa se desființează un stat:PAS CU PAS.