Decretul-surpriză, semnat de Viktor Orban

Ungaria va furniza un ajutor financiar de 187 de milioane de euro pentru Ucraina, drept contribuţie a sa la viitorul pachet de sprijin al Uniunii Europene în valoare de 18 miliarde de euro în 2023 pentru Kiev, potrivit unui decret guvernamental publicat miercuri de Budapesta, relatează Reuters.

Guvernul premierului Viktor Orban a anunţat că doreşte să-şi plătească partea sa de sprijin pentru Ucraina, dar că o va achita bilateral şi nu prin credite comune ale UE.

”Guvernul continuă să-şi respecte angajamentul de a lua parte la sprijinul financiar pentru Ucraina, ţară cuprinsă de război. Aşadar, guvernul cere ministrului finanţelor să se asigure furnizarea a 187 milioane de euro care vor fi partea Ungariei din cele 18 miliarde de euro care vor fi acordate Ucrainei”, arată documentul citat.

Decretul, semnat de Viktor Orban, mai prevede că ministrul de externe ungar Peter Szijjarto va trebui să înceapă discuţii cu Ucraina pentru a încheia un acord necesar pentru furnizarea asistenţei financiare Kievului.

Pentru obţinerea fondurilor pentru acest credit, pe care Ucraina va trebui să îl ramburseze în 35 de ani, Comisia Europeană se va împrumuta de pe pieţele de capital. Totuşi, propunerile pentru pachetul financiar trebuie să fie aprobate de Parlamentul European şi de cele 27 de state membre ale UE, iar Budapesta a anunţat că nu va lua parte la împrumutul comun al UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

11 Comentarii

  1. O să mai dea pe naiba ucrainienii banii înapoi. Vine ordin de la Licurici și li se vor șterge toate datoriile, asa cum am pățit noi in Irak, adio 2 miliarde de coco.

  2. Trebuia sa bage-un ,,dar”, daca le da ceva.
    N-am auzit ca Romania sa le dea moldovenilor de peste Prut ceva, ,,dar” …
    …..[Rumburak]

  3. Puțin ! A crescut miza jocului la vreo 300mld de ieri după ce u€ a pus Rusia pe lista cu „țări teroriste” … mutare cu bătaie lungă spre ? blocati prin banci dar care acum nu pot fii confiscați legal, dar așa se deschide ușa „legală” caci devin fonduri teroriste ?! Primul răspuns a fost dat deja de atacul de ieri plus barosul la pachet. Atunci să vezi bubuială dacă u€ umblă la borcanul cu miere confiscat…

  4. Păi condiția este ca ukranul maghiar să utilizeze limba și cultura maghiară. Condiția este ca e limba și cultura maghiară să fie in instituții.. Ukranul nazist să repună monumente și statui ale minorități maghiare inapoi acolo unde au fost,. pe propria cheltuială..Pe urmă Ungaria poate sprijini ukraina prin finanțarea organizațiilor maghiare.. Simplu..

  5. E clar, ungurii sunt NORMALI la cap. Pai, daca eu iti dau bani, ucraineanule, de ce sa fii dator fata de UE si sa nu fii dator fata de mine?!? CORECT!

  6. Unele dintre ideile si actiunile sale sunt atragatoare, dar tiparul de control, transmiterea bunurilor unui cerc de asociati apropiati si recompensarea/favorizarea unor anumiti prieteni (cei mai iubiti pamanteni) este un model destul de familiar. Opozitia controlata montata de noua ordine mondiala ca raspuns la propiul stimul nu are credibilitate. Nici Orban sau Putin nu pot rezista 10 min la o investigatie sincera.

  7. 😀
    … stiti ce ma distreaza ?
    Faptul de cum hahaha …nataraii astia au pus in realitatea faza cu Duda si „comicii rusi2 ca methoda colaterala de-a transmite rizibil o INFORMATIE publica !
    USA-RUSIA(!)-POLONIA se-ntrebau cum pot face public faptul ca ajutorul acordat Ukrainei odata cu preluarea de republicani camerei reprezententilor se va diminua 😀 😀 😀
    Le-am zis subtil (o pot spune acum si-o pot si documenta cu comentariul cu cateva ore inainte publicat in fitzuika . ala referitoare la „SCHIJE” de cazut la RIVERANI …cine-a fost pe faza a tras concluziile )

    Comiclor li s-a dat numarul de MOBIL al lui DUDA ( polonezul fiind in scena stia de facto de cine-i sunat ) si DUDA
    a dat asigurari ca : „POLONIA nu vrea razboi = NATO nu vrea razboi cu RUSIA 😀 …si rusii stiau insa populatia rusa trebuia informata din sursa externa credibila … poloneza ) …etc.etc.etc.
    HAHAHA …asa am ras cand seara am vazut cum [Q] mi s-a realizat planul incat … 🙁
    Mikutzilor …habar n-aveti cine va scrie ! [TATA LOR ! … scenaristul sin umbra !]
    Cine ma crede nebun s-o faca 😀 cine vrea dovezi…daca n-are destule stranii „profetii” sa-l convinga sa
    vada simultaneitatea …avertismentului „schije la riverani” si …schija-n Polonia , dupa !
    [imi place fituika voastra pentru ca e absolut inofensiva si nu trezeste banuieli INFORMATIONALE = mai pot lasa si eu cate ceva din TENSIUNEA secretelor pe care-s obligat sa le stiu ! 🙁
    ATENTIE la „4 februarie 2023” = „investitorii Galbeni” 🙂 … pare aiurea, cica „investitorii galbeni” insa-n februarie
    exact ca faca cu non-acidentul N1+N2 😉 n-a sa va mai para asa !
    N-am cum sti … daca eu insumi trag sforile 😉 !
    [de unde-avea FSB-ul nr de mobil al lui Duda 😉 de unde stiau „aia” ce-i in serverul din BENGHAZI 😉 ???]

  8. FRAUDA FTX … cu implicati din „PANAMA PAPERS” 🙁
    denota ca sti prea-prea multe … mistocare ! 3301 🙁
    [nu despre tot si toate se fac glume = „flueri in biserica” 🙁 ]

  9. „Uite bah @Anonime ? …mostra de OM DESTEPT care stie DIN TIMP ce zice ! RUBLA TREZORIERA — e inca tinuta propagandistic american sub obloc…dar urmaza baiete ! RAZBUNAREA IVANILOR ! ? „Din motive de INTERESE economic disparate … din Frecatei, desi nu baba :* va spun: „Mare atentie la GAZPROM , NORDSTREAM” …Germnaia si USA !”
    22 DECEMBRIE 2021 LA 12:24

    😉 … straniu informat MISHTEAUX asta …hahaha … asa ca nu e ce observat-discret …pare ;)!
    PS: Stati sa vedeti ce patesc STATELE care se vor opune intrarii ROAMNIEI in SCHENGEN !
    MDA … nici nu vreau sa stiu ce scandale politice vor iesi de la „arhiva” intocmita TAMAN pentru astfel de momente !
    MISHTEAUX e … SPECIAL !

  10. Credit comun UE inseamna raspundere comuna. Daca UE nu da banii, beneficiarul (Ukraina) poate cere in justitie banii de la oricare stat membru, in baza angajamentului comun, dupa bunul sau plac. Desteapta e UE. Peste masura.

  11. Țările fanion ale UE sunt de o ticăloșie fără seamăn. Când trebuie să dăm bani țipă Solidaritate. Când se împart banii UE puneți-vă pofta-n cui că voi cu viteză mică. Atunci când și România va da banii ei direct Ucrainei condiționând învățământul și alte drepturi pentru românii din Ucraina, Țara noastră va dovedi că are conducători. Dar când sub statutul de Flancul Estic al NATO va vărsa bani în butoiul nesătul al UE spre a împărți bogățiile Ucrainei intre ei adică USA, Germania, Franța, Țările Nordice, Polonia România va rămâne ce este o fraieră vasală și slugarnică.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.