
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a României s-a ridicat în primele șase luni ale lui 2022 la nivelul de e 15.437 miliarde de euro, mai mare cu 4,74 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie-iunie 2021, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna iulie 2022, exporturile FOB au însumat 7,864 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 10,554 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,689 miliarde de euro. În perioada 1.I-30.VI 2022, exporturile FOB au însumat 4,4782 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 6,0219 miliarde de euro. În perioada 1.I-30.VI 2022, exporturile au crescut cu 23,9%, iar importurile au crescut cu 28,5%, comparativ cu perioada 1.I-30.VI 2021.
Aceste date arată că producția internă nu poate să susțină cererea și drept urmare românii cumpără foarte mult din străinătate. În felul acesta, iese valută foarte multă din țară pentru că noi răsplătim munca altora. Atunci când importurile depășesc exporturile, cererea de valută a unei țări în ceea ce privește comerțul internațional este mai mică. Reducerea cererii pentru o monedă face ca aceasta să fie mai puțin valoroasă pe piețele internaționale.
În perioada 1.I-30.VI 2022, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,2% la export şi 32,6% la import) şi alte produse manufacturate (31,1% la export şi 29,4% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1.I-30.VI 2022 a fost de 32,556 miliarde de euro la expedieri şi de 42,639 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,7% din total exporturi şi 70,8% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1.I-30.VI 2022 a fost de 12,226 miliarde de euro la exporturi şi de 17,58 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,3% din total exporturi şi 29,2% din total importuri
Se va adânci și mai mult. BNR în cârdășie cu băncile fac creditele atat de scumpe încât niciun producător roman nu va putea produce competitiv la un preț rezonabil pe piața. Asa ca economia românească cade în gol, anull viitor vor constata ca e mult mult mai rău, dar nu vor întreprinde nimic. Politica monetara e praf, politica de guvernare e praf, tara e praf. Sapa de lemn scrie oe România. Urmează alt exod de tineri 500mii-1 mil, iar la recensamantul de peste 2-3 ani vom fi 24-25 de milioane. România praf pe linie, excepțiile doar în sport ici colo și câțiva olimpici atat mai poate țara asta.
Ma gandesc ca e necesar un referendum cetatenesc real pentru a schimba numele tarii din Republica Romania in „Republica Talharita Distrusa” sa fie liber la actiuni infractionale oricand si de oriunde in Romania! In cei 32 ani, se vede clar ca a progresat doar in reforme pentru talharie, furt, escrocherii, inselatirii, minciuni si manipulari! Chiar azi am auzit la tv ca senatul nu mai are bani pentru deplasari obligatorii in strainatate! Baaaa, ati incasat de la AEP=bugetul statului roman milioane de lei, ati incasat pentru entitatea artid politic destule fonduri si tot din bugetul statului roman, aceste fonduri adunate plus chiria pentru cei care au casa in bucuresti dar primesc bani de chirie, aveti fonduri destule pentru a va achita de obligatiile functiei ocupate pentru strainatate! Nu va convine situatia, plecati in padurea spanzutarilor inecati prin lacomie!
Dupa deficit financiar urmeaza colaps economic.
Drako, ai dreptate, doar o mică eroare: cursul mic artificial favorizează exportatorii, nu pe importatori.
Falimentul e aproape.
Cel moral a avut loc deja!
Unul din vinovați e Ceaușescu din BNR.sustine cursul valutar la nivelul asta.pentru a îmbogăți importatorii și multinationalele.se numește: Subminarea economiei.
PS.noua nomenclatura are soarta lui Dăscălescu și Dincă.plus.it is written in the stars above.cunts
Cursul euro real e 6-7lei.minim.
A apărut un nou scandal legat de furnizarea de produse petroliere pentru forțele armate ale Ucrainei de către o companie de stat kazaha.
Pe 8 iulie, Serviciul Federal de Securitate a deschis un dosar penal împotriva mai multor directori ai KMG International NV (KMGI), filiala din România a KazMunayGas, sub articolele „act terorist” și „organizarea unei comunități criminale”.
Potrivit documentelor, agenții FSB au dezvăluit un plan de a vinde petrol kazah Ucrainei. Livrarea urma să fie efectuată de Rompetrol, filiala KMG în România.
Totul s-a dovedit a fi simplu. Kazahstanul a transportat petrol din câmpurile sale prin conducta CPC către Novorossiysk, unde a fost pompat în cisterne pentru a fi expediat în România. În România, aceleași rafinării de petrol din Kazahstan au început să producă din nou benzină și motorină. Apoi a fost transportat pe calea ferată din România în Ucraina.
Păi normal că iese,. Doar imporți totul. Nu știi să faci nici roșia, nici cartoful, nici mătura sau fărașul..In acest caz de ai și pretenții la produse,.. cancerigene sau second, mai ieftin, pe care importatorul patriot ți le vâră sub nas să nu zici că n-ai, clar ca nație exiști degeaba..Iar importator nu poate fi oricine. Nu pot fi decât membri sau apropiați ai mafiilor politice.. Clar ei sunt cei care te futisează și-ți aranjează sănătatea..
1 Mai – Ploiesti / mall
Timpuri noi, Aversa, IMGB – București … imobiliare
Tractorul, Rulmentul – Brașov … imobiliare
etc etc
‘ Colonie ‘, de figurat la realitate cățiva pași, ‘pas cu pas’ spre ‘junk’.
marine, n ai cetit decît titlul. Cu ce să produci bă, dacă au falimentat sau au vîndut tot? Marea Electroputere acu e Mall.
In primul rand in situatia critica actuala in care a ajuns tara noastra , guvernantii ( in frunte cu iohanis care dicteaza tot ) trebuie sa hotarasca si sa finanteze deschiderea societatilor industriale prin care in primul rand se vor crea locuri de munca si se va asigura un inceput in revenirea dezvoltarii economico-sociala a tarii !!!
Daca vor continua sa lase totul in voia soartei (asa cum a fost impus cu interes extern antiromanesc dupa 1989) vom ajunge un teren viran si tara furnizoare de sclavi ……
Guvernantii nostrii ar trebui sa vada ca si marile puteri au renuntat la ideile si principiile invechite a neinterventiei statului in economie si in prezent principalele activitati economice industriale si energetice au sustinere financiara sau ( mai mult sau mai putin la vedere) capital majoritar de stat , in primul rand pentru a asigura o activitata economico-sociala echilbrata si implicit un trai decent cetatenilor lor !!!
Stati linistiti la locurile voastre, totul e bine, economia duduie. LOL. Toata Europa e pe faras, cica in iunie si iulie, penala aia de LaGardere de la Banca Centrala Europeana a cumparat titluri de stat ale Spaniei, Italiei si Greciei, care sunt in editat pana la gat cu datoria externa, ca nu le cumpara nimeni. Pe noi, altele din Balcani si Baltice, o sa le scuipe ca pe o masea stricata cand o sa vina falimentele
Ucrainienii din zona de frontieră a Maramureșului vin zilnic în România. Aici li se permite să schimbe banii lor fără valoare (grivne) pe lei, iar pe lei cumpără euro. Apoi se duc dincolo de frontieră, în Ucraina, vând euroii pe grivne și ziua următoare o iau de la capăt. E o afacere la care ei câștigă foarte bine, numai că România se va pomeni la un moment dat cu o mare cantitate de numerar în grivne, fără nici o valoare, cu care nu o să aibă ce să facă, cu hârtii care nu sunt bune la cumpărat gaz, la nimic, nici măcar la șters.
Cum scot ucrainienii din localitățile de pe frontiera cu România sume uriașe de euro din România: link
https://sighet247.ro/s/operatiunea-bancomatul-cum-functioneaza-aceasta-si-care-sunt-riscurile-ca-unele-afaceri-murdare-sa-fie-derulate-de-ucrainieni
Sa vină RATS_child sa ne cumpere, ca pe urkHAINI.
Isărescu Președinte !
Aurescu Prim Ministru !
RATS_child consilier la Finanțe!
?
sobolanii parasesc corabia. isi externalizeaza furaciunile in paradisuri fiscale si sunt cu-n picior pe fuga.
„PSD a intrat la guvernare pentru a susține cetățenii și economia în aceste momente dificile …”, a transmis PURTATORUL DE VORBE GOALE AL PSD, Ștefan Radu Oprea.
Absolut la fel pălăvrăgesc și PNL-istii.
REALITATEA ESTE, INSA, TRISTĂ : vai de cetățeni, vai de economie !
Se gandesc ei militieni la ceva si mai fac ceva special ca sa ii pacalesca si pe bankeri internationali , cum au facut-o cu fondirile de pensii de serviciu . 20 de ani de militie si ai de 3 ori pensia unui muncitor roman cu 38 de ani de munca s-au de 2 ori pensia unui imginer care a pus mintea la constructia tarii , vandute de ei la straini .
Deaia stati sa vedeti ce-i mai pavalesc antz zvai militzai . Ca pe toata lumea dealtfel , ei au o filosofie de viata ce poate explica orice , de la Ana Pauker incoace .
Deficitul comercial se tot ‘adanceste’de peste 30 de ani,dar nu ii pasa nimanui