O delegație a Comisiei de la Veneția, organ al Consiliului Europei care urmărește respectarea statului de drept, a fost primită luni cu dispreț de către conservatorii aflați la putere la Varșovia, comentează AFP, potrivit Agerpres.
O misiune a Comisiei de la Veneția a început luni o vizită de două zile în Polonia pentru a evalua evoluția gravei crize în jurul Tribunalului Constituțional, sursă de preocupări și pentru Comisia Europeană și Washington.
„Această vizită este mai degrabă turistică”, a estimat luni Ryszard Terlecki, șeful grupului parlamentar al conservatorilor din partidul Drept și Justiție (PiS), minimalizând interesul acestui turneu care are loc în ajunul unei dezbateri și a unui vot în Parlamentul European asupra situației democrației în Polonia.
Duminică, șeful PiS, Jaroslaw Kaczynski, care — deși nu ocupă nicio funcție în instituțiile statului — este considerat inspiratorul reformelor conservatoare în Polonia, a declarat că vizita Comisiei este „fără importanță”.
El a acuzat această instituție de „lipsă de obiectivitate și de ignorare totală a legislației poloneze”.
La sfârșitul lunii iulie, în numele protejării statului de drept în Polonia, Bruxelles-ul a dat termen trei luni Varșoviei pentru a revizui funcționarea Tribunalului său constituțional, țintă a conservatorilor de la sosirea lor la putere. Aceștia din urmă consideră această instituție fief al opoziției care riscă să le frâneze reformele. Potrivit opoziției, ei caută să „paralizeze” Tribunalul.