Delegația Permanentă a Partidului Național Liberal se va reuni în ședință marți, începând cu ora 19,00 pentru a decide ieşirea de la guvernare.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat luni că, în condițiile în care premierul Victor Ponta nu a acceptat de două săptămâni propunerea liberalilor privind structura Guvernului cu Klaus Iohannis vicepremier și ministru de Interne, PNL preferă să se retragă de la guvernare.
„Aceasta a fost propunerea până în ultimul moment. De două săptămâni premierul nu a agreat-o și, în aceste condiții, noi preferăm să ne retragem de la guvernare, pentru că nu considerăm că se mai respectă niște reguli fundamentale. (…) Mâine vom avea o Delegație Permanentă și, dacă vom pleca, ceea ce este foarte probabil, se întâmplă următorul lucru — noi nu dorim nicidecum să creăm o criză mai amplă—, există două variante simple: premierul demisionează, urmând a se forma repede un alt Guvern sau premierul, varianta sigură, nu demisionează și face ce a făcut procedural dl Tăriceanu, în 2007 parcă (…), numește, face alte numiri, practic schimbă componența politică a Guvernului, procedează la interimate”, a spus Antonescu, la o întâlnire cu membri ai comunității românești din Austria.
El a adăugat că însă, probabil, se va constitui o altă majoritate. „Această majoritate este probabilă, este o majoritate formată din PSD, cele două partide cumva satelit — UNPR și PC — care au crescut prin înghițirea aproape întregului fost partid PP-DD al lui Dan Diaconescu și este foarte probabil să existe cel puțin un sprijin, dacă nu o intrare la guvernare, din partea UDMR și a grupului minorităților. O majoritate fragilă, dar o majoritate care permite Guvernului să continue”, a spus Antonescu.
Potrivit acestuia, Delegația Permanentă a PNL convocată pentru marți va lua o decizie legată de criza din Executiv. „Delegația Permanentă este un for al PNL, este forul cel mai puternic, cel mai mare, cel mai înalt între congrese, și ea trebuia convocată pentru a lua o decizie legată de criza din interiorul Guvernului de la București”, a mai spus liderul PNL.
Conform Statutului PNL, Delegația Permanentă are atribuții în ceea ce privește guvernarea.