
Delfinariul din Constanța a fost redeschis, sâmbătă, după efectuarea unor lucrări de renovare efectuate în ultimele luni, iar spectacolele pentru public cu delfinii și leii de mare vor fi reluate de duminică, a informat președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța, Florin Mitroi, în cadrul unei declarații de presă.
Reprezentantul CJ și noul director al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Gelu Dănuț Dincă, numit la începutul acestui an, au precizat că și în acest sezon de vară reprezentațiile vor fi susținute de singurul delfin rămas la delfinariul constănțean, precum și de delfini contractați din Ucraina, refugiați de la Harkov împreună cu antrenorii ucraineni. Potrivit directorului Dincă, contractul pentru acest sezon cu firma ucraineană care a adus cei patru delfini se ridică la 1,9 milioane de lei, sumă care este mai mică față de cea plătită anul trecut.
Directorului Complexului Muzeal a precizat că lucrările efectuate în ultimele luni la Delfinariu au vizat recondiționarea tuturor bazinelor existente, fiind folosită o vopsea specială, reparații și reamenajări ale spațiilor, valoarea acestora ridicându-se la circa 70.000 de lei. De asemenea, sunt în derulare lucrările de construcție la bazinul nou, cu o capacitate de 5.000 mc și care va oferi un nivel mult mai bun de confort pentru mamifere, însă acestea vor fi finalizate abia în luna septembrie.
‘Nu facem decât să aducem lucrurile într-o normalitate. Consider că nu am făcut ceva extraordinar, dar să știți că a fost mult de muncă pentru că o perioadă lungă au fost lăsate în paragină. Veți primi să vedeți cum arătau bazinele, cum arăta interiorul și cum arăta exteriorul Complexului. În toată această perioadă nu s-a făcut decât să cărăm gunoaie, să tundem iarbă, să toaletăm copaci în exterior, să turnăm trotuare acolo unde a fost nevoie, iar în interior să renovăm toate bazinele existente și casa de pompe’, a afirmat președintele CJ Constanța, Florin Mitroi.
Acesta a arătat că după ce în anii trecuți au fost pierduți doi delfini care au murit, au fost demarate căutări pentru cumpărarea a trei delfini proprii ai Delfinariului, însă prețurile sunt destul de mari, putând ajunge și la 400.000 de euro pentru un singur astfel de mamifer.
Florin Mitroi a arătat că în această vară continuă lucrările de modernizare la Acvariu, acestea fiind realizate în stadiu de 70-80% și se preconizează să fie finalizate în luna august.
Sâmbătă, adulții și copiii au avut acces liber pentru vizitarea întregului Complex Muzeal. De duminică, 15 iunie, când vor începe și reprezentațiile la Delfinariu, biletele, care includ și accesul în microrezervație și la păsările exotice, costă 66 de lei pentru adulți, iar pentru elevi și studenți tariful este de 16 lei, copii sub 7 ani având gratuitate.
Pe jelenschi nu-l puteți închiriat pentru spectacole?
si delfinii din Ucraina ne papa banii. Aia de la Rasiia veneau gratis. Calare pe tancuri!
Romanii au pensi mari, spitale ca in Elvetia, salarii ca in UE…ce mai, acum ne permitem si un acvariu…
La ce mare este Harkov de are delfinariu?
Corect, doar că în spectacole, delfinii nu recunosc decât meseriașii ukraineeni și automat trebuiesc angajați!
Mizilic. Păi pt. marsuinele Pypyde și Chirace , cirace dresate de $oro$ , roKOLONIA dă dublu . Da , dar și prestează și prostesc pe GUVIZI .
Delfinii nu poartă nicio vina…Noi suntem datori lor… Scârbos că sunt folosiți în politică..Regimul naționalist de la Kiev nu merită atenție..Domnul va scuti de har pe cei naivi și cei care răspândesc înșelăciune..
Nicușor e un semn…e o preîntâmpinare..