Deputat: discuția pe avion a devenit tâmpită

Chiar dacă decizia președintelui de a folosi un anumit avion pentru deplasările externe a cam scos lumea din sărite, există oameni care încă îi iau apărarea lui Klaus Iohannis pe acest caz.  Unul dintre aceștia este deputatul PNL Pavel Popescu. Supărat că președintele este criticat frecvent pe acest subiect, liberalul scrie că „discuția a devenit atât de tâmpită, încât încep să îmi pierd total speranța în capacitatea și dorința sinceră a unor politicieni din generația mea de a schimba cu adevărat modul în care România se prezintă peste hotare”. Tot el anunță ca va depune un amendament la rectificarea bugetară din această vară pentru achiziționarea acestei aeronave.

Klaus Iohannis, în America de Sud cu acelaşi avion cu care a făcut vâlvă. Programul vizitei

„Eu propun să folosim Bricul Mircea pentru deplasările oficiale ale Președintelui și ale delegației României (miniștri, șefi de intelligence, corp diplomatic). E fabricat în România 100% (1938), nimeni nu mai poate zice nimic, există suficient spațiu, îl luăm direct de la MAPN. Ce-i drept, ar trebui să se plece cu 2-3 săptămâni înainte de întâlnirile oficiale și consumă cam mult diesel. Dar asta nu mai contează, atâta timp cât toți românii vor fi mulțumiți!
Discuția asta despre vizitele de stat ale Președintelui a devenit atat de tâmpită, încât încep să îmi pierd total speranța în capacitatea și dorința sinceră a unor politicieni din generația mea de a schimba cu adevărat modul în care România se prezintă peste hotare. Până nu vom înțelege ca “Președintele” și “delegația” înseamnă “România”, înainte de a le pronunța numele, vom rămâne la același stadiu de cetățeni europeni de mâna a doua, frustrați și revoltați că nu suntem tratați ca polonezii, nemții sau francezii.
Culmea e că cei care se dau azi cu fundul de pământ pentru aceste deplasări sunt fix cei care țipă de dimineață și până seara că nu stăm la masa celor care contează.
România trebuie să își achiziționeze urgent o aeronavă oficială nouă, pentru a fi folosită de Președinte, Premier și delegațiile guvernamentale.
Voi depune un AMENDAMENT la rectificarea bugetară din această vară pentru achiziționarea acestei aeronave”, scrie Pavel Popescu pe Facebook.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

62 de Comentarii

  1. Asta e slugă la cea mai mare sluga prezidențială din istoria României, putea să meargă cu compania Tarom că și așa a mers in interes personal , nu a venit cu nimic pentru tara noastră, iar cagica lui Werner cred că și-a platit transportul pentru că la noi nu exista titulatura de prima doamnă

  2. Tîmpit e deputatul lui pește prăjit.Într-o țară ca România săracă cu cetățeni rupți în cur și sufocați de taxe și impozite,politicul prosperă și trăiește pe picior mare într-un dispreț total față de amărăștenii care sunt sursa acestei opulențe stil Iohannis & comp. În concluzie un tîmpit și mîncător de rahat mai mare ca acest P.Popescu nu există !

  3. „Chiar dacă decizia președintelui de a folosi un anumit avion pentru deplasările externe a cam scos lumea din sărite”

    Care lume, prostii care nu stiu ca te costa mai mult sa ai propria flotila, ca unul nu ajunge. In plus, nici turistul asta, nici necunoscutul general plagiator nu fac anual nr. de km de zbor pentru un avion, dar pentru 2-4 ! In fine, poporul isi voteaza conducatorii ca apoi sa aiba pe cine injura. Pentru ca meritati.

    PS ce faceti daca va da in judecata ca pozele alea sunt false, nu-s de la avionul cu care zboara el ? Ce ziceti, va tine punga !

  4. Politicienii de generatia ta…nu ar trebuii sa existe…
    nu aveti valoarea banului muncit..
    de fapt nu avetzi nimic…doar damphuri in cap si sinteti niste increzuti fara sa va bazatzi pe nimic
    bani de-a moaca de la UE pentru ca niste nimeni sa se dea in barci…

  5. In timp ce oficiali ai altor state calatoresc cu avioane de linie in interes de servici, PeeNeeLeeii au intrat pe fir sa-i apere iesirile de bugetar oligarh ale lui Iohannisn.
    La piramide si pe plajele braziliene tot in interes de servici sa moara dujmanii PeeNeeLee ca ei n-au jet luxos la scara sa-i duca in Brazilia.
    Iohanmis are meritul de ridicarea vizelor de America, intrarea in Schengen, programul de mari succesuri Romania Educata, hipermarketurile vandvla greu produse romanesti, in plandemie s-au vand numai masti in fabricile inaugurate de Iohannis si guvernele lui
    Ursula si Macron in China mici copii pe langa Iohannis si delegatia penelista sub soare la plaje in Brazilia.

  6. Bai Gica! Romania are avioane Tarom! Nu ai aflat inca? Sunt vechi si pot sa se prabuseasca insa ce conteaza? Are balta peste! Guvernul Romaniei nu se ridica nici la nivelul unei calatorii cu marfarul si cu ala doar pe tampoane , avionul e o culme de neatins!Pooliticienii nostri sunt incapabili sa inteleaga ceva!

  7. Atunci cind Romania nu va mai investii miliardele de dolari in armamentul cumparat de la americani si nici in ajutoarele date Ukrainei,poate ar putea sa cumpere un avion asa cum propune (editat) asta din PNL.

  8. (editat) ăsta probabil speră că într-obună zi , doar pentru el 😉 , va putea zbura și el cu acest avion , ceea ce ar presupune că va avansa în funcții susținut de alți alogeni precum el. Numai că îl asigur că în curând, când se vor deștepta „tâmpiții” care critică mârlănia prezidențială, el va zbura din toate funcțiile Statului Românși va ateriza la coșul de gunoaie politice ale istoriei postdecembriste.
    Ipostaza sasului în acest lux scump plătit de poporul român este asemănătoare celei afișate de alți minoritari care cred că dacă-și atârnă pe ei diferite podoabe ( inele, lanțuri și brățări de aur ) reușesc să-și ascundă jegul moral, sperând că astfel li se va pierde adevărata „valoare”.
    Pe unul din ăsta poți să-l vezi coborând și dintr-un bolid de aur că după cum scuipă pe jos după câțiva pași, sau își șterge nasul cu mâneca de la un costum ultima fiță, tot în cloaca de unde a reușit să iasă pentru ceva timp, va fi proiectat din p.d.v. valoric .
    Așa și cu Augustinul lor, ajuns șef de pe tabletă, când Lumea știe ce țară de căkt a reușit să lase în urma lui puturoasă, chiar și la propriu, poate să coboare și dintr-un OZN (că tot e complet aerian 😉 ), că nu dă nimeni mai mult de 30 de arginți pe el. Cam cât a primit și Iuda ca să-L trădeze pe Iisus !
    Care, ce să vezi ? : A Înviat !
    P.S.
    Întrebat de ce nu sunt publice cheltuielile cu administrația prezidențială , klaunul a spus printre dinții scrâșniți , că așa-i legea !
    Păi atunci să schimbăm și legea, nu doar pe el, că vine alt alogen , ca popescu și se repetă bădărănia !

  9. @ dragul meu Rares ,

    daca tu ai fi Resedinte al Romaniei europene macar 24 ore si ar trebui sa alegi avioane din intreaga Lume – ai alege avioane de la Compania Putreda si Corupta TAROM ?

    Yohannis n-are niciun motiv ca simulind patriotismul sa riste sinuciderea .

  10. Eu si sotul avem dreptul sa sburam cu nava Enterprise si vom avea felurite aventuri zugravite in seriale Sifi.
    Rog si ordon sa se inceteze comentariile cu rautacisme si informez ca nicicand si niceodata nu voi accepta sa port tiv mai lung la rochitele mele de tanara institutoare stagiara.
    Frumusetea este o categorie estetica protejata!

  11. @mysebi
    Bine, esti un membru de nadejde!
    Sa treci pe la caseria peneledele sa iti ridici leafa constand intr-o gaura de covirg si un poster cu carmen.

  12. @mysebi
    Logica ta e zdrobitoare, dar e normala ptr un carnat pnl.

    • – fost PNL .
      de ff multa vreme , De pe vremea lui Cimpeanu . Agentului Cimpeanu .

    • tu esti un ardelian, simplu spus si atât. Nu esti român si e normal sa nu-i iubesti.

  13. Pe care aeropoarte din lume au voie sa aterizeze avioanele TAROM si ce distante pot zbura fara escale ? Zbor placut pana la Cluuuj !

  14. Nu are nicio tangenta cu interesele poporului român! Nu înțeleg cât de prost poate fi poporul român de isi alege conducători străini trădători de neam și țară! Daca se deplasa în primii doi ani de mandat gândeam că are un plan pentru România! Acum e tardiv tocmai cand ministrul chinez al apărării se întâlnește cu Putin! Cu salutul militar de rigoare!

  15. Aici e vorba de diferenta intre necesar si lux. Poti contracta un avion cu confort superior sau unul cu dotari de lux si pret de 3-4 ori mai mare. Alegerea e direct proportionala cu infatuarea.

    • Cine face diferenta ?

      – un ziarist platit sa fie agresiv , subiectiv si partizan ?

  16. Cate milioane de ani merita clanirile de PeNaLi puscarie pentru cate miliarde au ciordit in plandemia regizata de 0rban, Citu si Arafat. Spitalele ardeau si ei furau la greu.

  17. Politicienii din generația ra sunt ghiocei, nu comentează de prăbușirea economiei naționale, de preturi la energie și combustibil,de plocoanele de milioane de euro pentru ukraka, despre cereale din ukraka despre nimic nu-i interesează. Păcat că mai avem parlament și guvern care sunt vândute puterilor străine. Da voi cu barca ar trebui să vă plimbați în toată lumea spurcaților.

  18. fiecare vede asa cum este. timpit vede, timpit o fi… sa ma bag eu sa-l contrazic ?

  19. Apropos…
    ia cercetati CV-ul sau WC-ul lui alde asta pe Pavel Popescu
    bai voi sinteti normali sa promovatzi navrisnici dealde astia…
    auzi…a lucrat in constructii si a cistigat experienta in IT…
    deci nu stie nici una nici alta…are o spoiala de experientza de munca dea dreptul periculoasa
    dupa asta s-a bagat in ajutoare medicale…etc, etc
    zoaie ….

  20. In primul rand ca nu e o discutie, cu sens de dezbatere. Ci un ,,discurs” sau monolog al puterii, pe care domnul deputat il sustine. Intrebarea e de ce proactivitatea administratiei prezidentiale – altfel importanta – nu a aparut din timpul primului mandat. Acum lasa impresia ca are menirea de a ,,drege busuiocul Schengen” si ca e doar o miscare de PR. Adica singurul tip de miscare pe care-l mai poate face o tara lipsita de putere structurala. Mai lipseste revista Lumea ca sa ne reamintim de anii ’80. Altfel, nu e deloc o miscare buna de PR ca politicienii din noua generatie sa-i copieze la indigo pe cei din vechea generatie, la discurs si atitudine.

  21. „DULAPUL ZIS ȘI KIX-UL/TRIMIS SĂ SPARGĂ -BRICS-ul/ș-acolo bine să-i fie /ȘI-NAPOI SĂ NU MAI VIE!”” „ASTA DA BULIBĂȘEALĂ/VOI IUBIȚI ȘI EA VĂ-NȘEALĂ/VOI IUBIȚI CU MULT ELAN/EL(EA) VĂ CÂNTĂ LA PIAN!?ALȚII NU-S AȘA DE BOI/NUMAI NOI DORMIM PE NOI// IAR DULAPU-NOSTRU MARE/TRECE-OCEANU DE-A CĂLARE/DA SĂ-L TREACĂ AMÂNDOI /DA SĂ NU VIE-NAPOI// DA CARE-I FRECVENȚA?

  22. Bricul Mircea e fabricat în România 100% (1938), zice nevropatul asta lingău ?!

  23. Pe Klaus ca si pe Macron, il doare-n basca de ce zice pulimea. Apropo, l-ati votat? Este alesul prostimii, majoritarian intr-o tara de idioti? Ciocu mic!

  24. Oare de ce se duce acest (editat),(editat) ROMANI,(editat) DE CASE,etc.noua zile in turneu sud american,in Brazilia,Chile si Argentina?Cate contracte benefice pentru aceasta tara aduce?Cineva intreba cat a costat vizita in JAPONIA efectuata fara nici o ideie,doar pentru plimbare lui si a lui Carmen,pe banii nostri.Va spun eu.A costat peste 350.000 de euro,dar nu-l intereseaza.Da pentru presedinte,prim ministru si alte delegatii oficiale este necesara o aeronava,dar in conditiile cand au facut sau fac ceva pentru aceasta tara.A fost in vizita la PIRAMIDE si cu ce a venit de acolo?Cu fotografii pe care sa le puna in album.Acest deputat PNL,numit Pavel Popescu,nu are de unde sa vina cu idei bune pentru aceasta tara.De unde sa iasa acele idei,cand el nici cap nu are daca va uitati cu atentie la el.De fapt majoritatea celor care au trecut pe la PNL si PDL au avut numai interese pentru ei si apropiatii lor.Cand o sa dea socoteala aceste (editat) TRADATOARE?Ceausescu mergea in vizite de lucru peste hotare,dar mergea cu delegatii competente si venea cu contracte benefice pentru aceasta tara.Acesti VENETICI,ajunsi la putere dupa LOVITURA DE STAT din 1989 au vandut si au distrus totul,dirijati de stapanii lor din vest.

  25. Mai popescu limba-n (editat),capra raioasa umbla cu coada pe sus.Respectul si stima le capeti datorita onoarei si demnitatii nu linsului in ureche si pupatului de dosuri straine.Un om care sta drept este respectat si de prieteni si de dusmani pe cand unul ăplecat ca o sluga este dispretuit de toti.

  26. Anul 1938 e corect, țara e greșită. A fost construit de șantierul Blohm&Voss din Hamburg (Germania). Poate se mai documentează dl.

  27. Gîndire și atitudine disprețuitoare care este tipică pt cocalarii mioritici. Recomand mai multe vizite interne decît externe ca să vedeți deosbirea și situația reală, după care poate înțelegeți ca nu ține vrăjeala cu spoiala și butaforia … partenerul tău exetern are și el servicii care știu cine le trece pragul ? ?????

  28. Parerea mea e ca n-ar fi rau sa dea o raita si prin Antarctica, iar daca decide sa ramana acolo sa creasca pinguini promitem sa-i trimitem sparanghel si capsuni direct din Teutonia…

  29. Calatoria cu o caravana de camile e sigura si ieftina Propun guvernantilor sa cumpere camile si sa dea si ziaristilor niste capre, ca urla foamea in ei
    PS Bricul Mircea II a fost construit in Germania prin anii 38-39 ,tot Germania sireaca sa ne scoata din rahatul strabun

  30. Presedintele statului Uruguay ( Banada Oriental de Uruguay ) locuieste intr-un bordei si nu face nici o vizita in strainatate !
    Exemplul lui trebuie urmat si de presedintii din Balcani !!

  31. Sigur ca discutia nu este „tampita”. Problema cea mare este ca dl. Iohanis face lucruri exclusiv DE CAPUL SAU (urmand ul pe Basescu care a inventat CSAT-ul exact pentru asta)! Nu a comunicat Parlamentului cu o informare de bun simt ce are de gand. Asa-i normal intr-o democratie. Se vrea autocrat ? Dansul face politica externa a NATO pe banii nostrii, ai Romaniei. Se duce sa puna o vorba in Brazilia, Argentina, sa nu stea lipiti de China-Rusia in BRICS…O.K. dar fa-o pe banii NATO nu ai amaratilor de romani si informeaza-ne ca te trimite NATO acolo.

  32. ala care e cu in picior in Romania si cu restul in Suedia sau Norvegia unde facepe statuia? Asta e ala care s-a panicat/lamentat la TV ca a intalnit sau a ajutat un spion rus sa intre la Centrul diplomatic? Voi chiar credeti ca vorbeste el s-au piciorul lui drept ramas in Romania?

  33. i-ai mai baiete o racheta interstelara dar din banii mamei tale, nu din munca mamei mele, care si bolnava si operata lucreaza in gradina.
    Putorilor!

  34. Alte milioane de euro din bani publici cheltuiti, de IohaniSS, ca sa-si plimbe capra infractoare prin America de sud…

  35. Nu discuția despre avion e tâmpită. Tu ești bătut în cap.
    Am încercat, azi, să lămuresc un pupăcios prezidențial.
    Incerc și cu tine, deși tu ești pupincurist.
    – dictatorul Ceaușescu călătorea în străinătate cu un BAC sau un Boeing 707, absolut modeste față de avioanele de lux cu care se plimbă idolul tău
    – dictatorul Ceaușescu să lăfăia in vilele partidului comunist, tot alea în care se lăfăie azi domnul Johannis, modernizate însă cu milioane de euro spre a se simți cat mai bine un președinte democrat. Primul nu avea nicio casă proprietate, al doilea s-a căpătuit cu 6. La încheierea mandatului, primul a avut parte de un mormânt fictiv, în timp ce al doilea va primi a șaptea casă la dispoziție, pe viață.
    – dictatorul Ceaușescu se mai întorcea din vizite externe cu tranzacții valoroase pentru țară, în timp ce domnul Iohannis doar cu „parteneriate strategice” care se puteau perfecta și prin poștă electronică, fără deplasări de lux.
    – dictatorul Ceaușescu se plimba prin țară mai mult cu ARO, în timp ce domnul Werner are la dispoziție o flota de autoturisme de superlux
    Mai scriu ?

  36. Sejur de vreo 10 zile…
    Asta inseamna, cel putin, 5 milioane de euro pentru sejurul nazistului cu capra prin America de Sud…

  37. hahaha, elitele se declara revoltate ca voi sclavetii aduceti in discutie luxul in care se scalda… nu va e rusine? dupa cate fac pentru voi? dupa cat sufera ei la munca doar ca sa va fie voua bine?

  38. Tomlin sau ești sau ne crezi pe noi.Pai trebuie sa il.inchirieze pe cel mai scump??Si ce penele noastre cauta la naiba cu carti , unde NU (mai) avem schimburi economice? Iar Brazilia e in BRICS, Rusia , câh!

  39. @gigel: adica p fi fost sageata bidon pt invarteli de bani si materiale ale firmelor acoperite, stiti voi care, alea care au voie sa ” desfasoare activitati economice”; exact in domeniile in care concernele internationale au spoliat Ro : construcții si IT.Ma mir ca nu si recrutare ” forta de muncă „.

  40. Eu, când îi văd mutra lui Popescu ăsta, îmi scade speranța că suntem bine reprezentați în lume. Când deschide gura, îmi pierd de tot speranța.

  41. Sa o dam pe cea dreaptă că Werner a avut condiții de zbor mai ceva că cele pe care le are Biden in air force 1, păcat a venit cum a plecat din toate vacantele pentru Romania. Nu a fost capabil nici măcar să bage Romania in shenghen cu toate iestericalele lui Rareș trompeta mincinoasa

  42. Pavel Popescu asta nu este boul ala care a zis ca scoate o UG care sa interzică orice relație cu China? Dacă ala este înseamnă că-i prost de bubuie.

  43. Șoarecul ăsta e și stupid și obraznic. Tipic „dă dreapta”! El e sluga slugoiului, dar fudul, atât timp cât nu-s alegeri prin preajmă.

  44. Nu sunt pesedist de felul meu deloc, nici atunci nu l-am votat pe Ilici când era contra lui WCTudor în 2000 la prezidențiale dar pe cât pariu că dacă era președinte de stânga acest deputat tâmpit era cel mai revoltat pentru aceste drumuri foarte-foarte costisitoare și foarte-foarte ineficiente? Pentru că mon chere nu ne permitem! No bagă asta la căpățână.

  45. Cu adevărat tâmpit este să te boteze părinţii Pavel Popescu, dar dacă eşti la rândul tău tâmpit te prinzi mai greu că eşti un personaj de desene animate ambulant.

  46. Cel putin omul e corect:nu trimite avion particular cu inermediar gen Cocos asa cum proceda Petrov,ca sa depuna milioanele in conturi,o face personal !

  47. Acest maimutoi, Popescu Pavel, e un tip foarte dubios!A facut doua serii de studii universitare de cate 3 ani.Despre primul- Informatica economica la Universitatea de Vest din Timisoara- spune ca a facut 3 ani de studii, dar nu vorbeste despre vreo licenta.Pe urma, intre 2011-2014, a reusit sa obtina o licenta in economie la vestita uiversitate „Vasile Goldis” din Arad.A lucrat vreo 4 ani in vreo 4 locuri (pe la firme de lesing, banci ,etc) dupa care a plecat in Norvegia , 2014-2016 , unde a fost , cica, muncitor, freelancer IT pana in 2016 cad, deodata , devine deputat?!!!Un papagal care a shimbat cate un loc de munca in fiecare an (probabil a fost dat afara dupa perioada de proba), ne da lectii despre democratie, buget, etc?!Revenind la fondul problemei, eu nu cred ca inchirierea avionului e de condamnat, ci faptul ca, in mod evident, e vorba de turism pe bani publici si nu de politica externa!

  48. De acord domnule deputat, discuție tâmpită despre avioane și cheltuielile pe care le face președintele ,dacă nu face nimic măcar să cheltuie…. nici cu dumneavoastră domnule deputat nu mi e rușine ,v ați votat pe șest un venit de 7500 lei rotunjindu vă venitul de parlamentar la 31000 euro …o fi mult, o fi puțin ,ca să mai vorbim de avioane sau de nesimțire si dezmăt din banii nostrii,banii românilor.

  49. „…deputatul PNL Pavel Popescu. Supărat că președintele este criticat frecvent pe acest subiect, liberalul scrie că „discuția a devenit atât de tâmpită, încât încep să îmi pierd total speranța în capacitatea și dorința sinceră a unor politicieni din generația mea de a schimba cu adevărat modul în care România se prezintă peste hotare”.
    Da Pavel Popescu ati schimbat ceva!
    Ați facut din PNL un PRES pe care calcă cu bocancii murdari un individ captiv serviciilor, puterilor occidentale , orgolios, ranchiunos, răzbunător și absolut nepriceput in politică si administrație!
    Un ZEROU cat vaporul!
    In 8 ani de mandat prezidential are zero realizari! Un parazit care a pus la pamant nu numai tara dar si PNL.
    A FĂCUT CEVA;UN STAT EȘUAT!
    A recunoscut marea lui realizare, UN STAT EȘUAT!

  50. Asta e omul nou, ‘scolit’ mai mult sau mai putin, dar cu experienta vietii „de afara”. Astia vor spitale nu catedrale si daca ar putea ar eutanasia pe oricine mai in varsta de 65 de ani care a facut o scoala asa cum trebuie. Se poate lua de mana cu Bulai Iulian si cu Vlad Voiculescu. Ce experienta IT poate avea specimenul asta, care nu a fost in stare sa termine o facultate „de stat”, iar dupa absolvirea economiei la particular, s-a inscris la master la stat, dar nu l-a finalizat. Ce consultanta poate oferi un astfel de neterminat, cu zecile de carti de credit deschise pe care le are el si exotica lui nevasta, decat intermediar de spaga pentru consumabile pentru igiena WC-urilor.

  51. ai mai „castigat” 1%, pentru PNL. L-ai dus la 6%, eeee!
    Cu naiba de nu mai gasesti in tara asta, macar un om de nivel mediu…

  52. O discutie tampita, despre (editat) pierdere de timp

  53. Paveleee,cine zice ala esti,baaa asculta aici! Da’ n-ar fi mai bine ca voi astia care dormiti in Parlament,si terminand cu Cocotatul penal la varful statului de drept mafiot si esuat,sa mai aveti piutintica rabdare cu turismul pgubos si nesimtit care nu a adus si nu aduce nici un folos Tarii,doar ii tocati banii cu meleoanele fara numar ca la manelisti ; n-ar fi mai bine zic sa asteptati sa vina submarinele alea ultramoderne de 5,5 melearde bucata banii jos,sursa de fenantare ” identificata „,banii jos,parandaratul garantat, care pe langa cina cea de taina de 5 stele,dormitor si cinema,saloanesi bai de lux,au si terenuri de golf,partii pt.ski,teren de tenis cu nocturna,pista pt bececlete,si BMW -eeee blindate care sa va ferasca eventual de dragostea ce v-o poarta cei ce va injura pe buna dreptate ca pe niste paraziti ce sunteti? Prima cursa,pe sub Polul Nord,numai pe acolo nu a ” calcat ” famiglia prezedeteala.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.