Deputat PC: Alierea noastră cu stânga, „soluție imorală”

„Credem că în Partidul Conservator există nenumărate voci și energii utile, care ar trebui utilizate în efortul de restructurare a dreptei românești…

Deputat PC: Alierea noastră cu stânga,  „soluție imorală”

„Credem că în Partidul Conservator există nenumărate voci și energii utile, care ar trebui utilizate în efortul de restructurare a dreptei românești…

Deputații PC Aurelian Ionescu și Ovidiu Raețchi afirmă, într-un comunicat transmis presei, că partidul ar trebui să își asume doctrina de dreapta și să analizeze formule de alianță cu formațiuni din aceeași zonă a spectrului politic.

În opinia lui Raețchi, „mutarea peste noapte a PC din Alianța de Centru Dreapta într-un conglomerat de stânga a fost o soluție ideologică imorală”.

Cei doi deputații susțin că Partidul Conservator este, în mod natural, un partid de dreapta, care ar trebui să renunțe la caracterul de partener politic de rang secund al stângii și să se regăsească în formulele de reinventare a dreptei românești.

„Credem că în Partidul Conservator există nenumărate voci și energii utile, care ar trebui utilizate în efortul de restructurare a dreptei românești — aflată astăzi într-un moment decisiv de reunificare. Deloc întâmplător, conservatorii au intrat în USL prin intermediul Alianței de Centru Dreapta, semnând un protocol valabil până în anul 2016 și vorbind, în acel moment, în urmă cu doar trei ani, despre „coagularea forțelor de dreapta”. Există numeroase voci, inclusiv în teritoriu, care împărtășesc această viziune”, spun cei doi parlamentari conservatori, conform comunicatului citat.

Deputatul Aurelian Ionescu spune că, din punctul său de vedere, ”trebuia analizată în partid ipoteza păstrării sau încheierii de noi alianțe cu formațiunile de dreapta, renunțând la actuala doctrină nedefinită a Partidului Conservator, în condițiile în care, dintotdeauna și în oricare dintre democrațiile lumii, conservatorismul este, în mod tradițional, un consacrat mecanism politic bazat pe principii ideologice de dreapta”.

„Conservatorismul reprezintă în spațiul anglo-saxon cel mai solid reper al dreptei. În plus, conservatorismul este, prin tradiție, o mișcare loială statului de drept și aliaților noștri tradiționali americani și europeni. Mutarea peste noapte a PC din Alianța de Centru Dreapta într-un conglomerat de stânga a fost o soluție ideologică imorală — și veți vedea din ce în ce mai multe voci critice pe această temă”, a afirmat, la rândul său, deputatul Raețchi.


Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.