Deputat PSD: Antonescu să propună excluderea lui Chiuariu din PNL şi USL

Deputatul PSD de Craiova Florentin Gust i-a cerut,  miercuri, liderului liberal Crin Antonescu să propună excluderea lui Tudor Chiuariu din PNL şi din USL.

„Îi cer domnului Crin Antonescu, preşedintele PNL, să propună excluderea din partid şi, implicit, din USL a domnului senator Tudor Chiuariu, condamnat definitiv şi irevocabil de către ICCJ la trei ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu şi pentru un prejudiciu de aproximativ opt milioane de Euro adus statului român”, a precizat Florentin Gust într-un comunicat remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Totodată, Gust a menţionat că protejarea prin inacţiune a unui condamnat definitiv este în măsură să afecteze grav credibilitatea USL şi să îi facă pe cei care au votat Uniunea să îi întoarcă spatele când aceasta are mare nevoie de ei.

El a arătat că ar fi o ruşine şi un pas greşit al USL rămânerea lui Chiuariu în cadrul Comisiei de revizuire a Constituţiei.

„Aş considera o ruşine şi un pas foarte greşit al USL ca domnul Chiuariu să continue să fie membru al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României. Avem datoria de a nu pune sub semnul penalului un demers fundamental pentru viitorul statului român”, a mai arătat Gust.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.