Deputaţii Puterii au făcut scut (prin absenţă) în jurul deputatului PC, Ion Diniţă. Câţi deputaţi au lipsit de la fiecare partid. Marţea viitoare trebuie să se voteze cererea DNA de ridicare a imunităţii pentru Viorel Hrebenciuc.
Ion Diniţă (PC) a scăpat la prima strigare
Pentru moment, deputatul PC, Ion Diniţă a scăpat. DNA a cerut aprobarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea posibilităţii ca Diniţă să compară în faţa judecătorilor, care ar urma să decidă dacă îl arestează sau nu preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de corupţie de la Braşov. Deşi plenul Camerei Deputaţilor s-a întrunit, dar de la bun început nu a existat cvorum de şedinţă. Au chiulit masiv exact deputaţii de la Putere (PSD, UNPR, PC, grupul Tăriceanu, UDMR şi Minorităţi). Absenţe s-au înregistrat şi din zona Opoziţiei, dar procentual, mult mai puţine faţă de Putere. Cazul a fost amânat pentru săptămâna viitoare, când deputaţii trebuie să voteze şi aprobarea cererilor de arestare preventivă pentru Viorel Hrebenciuc.
Configuraţia plenului Camerei Deputaţilor
Număr total deputaţi: 402
Cvorum de şedinţă: 202
-
Putere: PSD (+UNPR) – 186 deputaţi; PC+grup Tăriceanu – 35 de deputaţi, UDMR – 18 deputaţi, Minorităţi – 17 deputaţi
-
Opoziţie: PNL – 74 deputaţi; 37 – deputaţi; PMP – 12 deputaţi
-
Neutri: PPDD – 14 deputaţi, neafiliaţi – 9
Situaţia prezenţei pe ore în plenul Camerei Deputaţilor
Ora 15.37: 160 de deputaţi
-
Putere: PSD – 77, PC+grup Tăriceanu – 18, UDMR – 6, minorităţi – 8.
-
Opoziţie: PNL – 30, PDL – 14, PMP – 1
-
Zonă neutră: PPDD – 4, neafiliaţi – 2
Ora 17.28: 111 deputaţi
-
Putere: PSD – 31, PC + grup Zăriceanu – 1, UDMR – 7, minorităţi – 8.
-
Opoziţie: PNL – 37, PDL – 13, PMP – 3
-
Zonă neutră: PPDD – 4, neafiliaţi – 7
Ora 18.01: 116 deputaţi
-
Putere: PSD – 25, PC+grup Tăriceanu – 6, UDMR – 8, minorităţi – 6.
-
Opoziţie: PNL – 42, PDL – 16, PMP – 4
-
Zonă neutră: PPDD – 4, neafiliaţi – 7
Motivul incredibil pentru care Ponta nu votează cererile DNA