Deputații se cred vedete

Deputații se plâng pe la colțuri că nu au timp nici să respire din cauza activității intense din această Cameră a Parlamentului și a stricteței pe care o impune președintele Liviu Dragnea. Și totuși, în ciuda faptului că au refuzat de mai multe ori să aibă un program mai lejer, întins pe trei zile, la birou, la București, aleșii susțin la unison că lucrările din cele două zile de activitate abia le permit să își mai tragă sufletul.

Însă când vine vorba de propria imagine, toți deputații uită de „pretextul“ cu activitatea febrilă din fiecare luni și marți din Camera Deputaților și ar face orice numai să dea bine în ochii alegătorilor. Dovadă că au rezolvat cu succes toate problemele românilor și nu mai au ce face stă decizia conducerii Legislativului de a-i promova pe politicieni pe site-ul instituției, precum și pe diverse rețele de ­socializare.
Pe principiul „laudă-mă gură că d-aia te hrănesc“, aleșii noștri își vor face singuri reclamă. Pe lângă această preocupare de-a dreptul vitală pentru soarta României și ca să nu se lase mai prejos de Guvern, tot la capitolul îmbunătățirea imaginii publice, deputații au mai pus o „cărămidă“, respectiv un nou cod de conduită.

Transmisii live, după propriul plac

Indignați că mass-media nu le reflectă activitatea aşa cum şi-ar dori ei, deputaţii au decis să îşi facă singuri reclamă. Funcționarii parlamentari, indiferent că au sau nu vreo specializare în comunicarea de masă sau în tehnicile audio-video, se vor transforma în reporteri, ca să facă interviuri cu aleșii doritori să fie mediatizați. Ulterior, producțiile la comandă, în care politicienii îşi vor prezenta realizările, vor fi încărcate și postate pe paginile de Facebook ale Camerei Deputaților. Pentru aceste mofturi video, parlamentarii vor avea la dispoziţie un loc special amenajat. Așezați comod într-un fotoliu, aleșii își vor propovădui, privind fix într-o cameră video, numeroasele succese de ordin legislativ pe care și le atribuie. Toate înregistrările vor trece și printr-un proces de cenzură, semn că uzanțele comuniste n-au încă certificatul de deces scris în Parlament. Înainte ca filmulețele să fie postate, vor fi verificate de grupurile parlamentare ca nu cumva deputatul intervievat să fi făcut vreo greşeală sau să îi fi scăpat ceva ce nu trebuia spus. „Aceste filmuleţe vor fi postate pe canalele oficiale ale Camerei Deputaţilor, atât pe Youtube, cât şi pe Facebook, iar dacă deputatul ori grupul parlamentar va dori să le preia să le promoveze mai departe, este opţiunea dumnealor“, spune unul dintre secretarii Camerei Deputaţilor, deputata PSD, Ioana Bran.

„O zi cu deputatul tău“, un fel de Big Brother

Și pentru că Parlamentul nu are o imagine prea bună, aleşii au mai găsit o metodă de autopromovare. Proiectul „O zi cu deputatul tău“ se vrea mai ceva ca show-ul Big Brother. Nu vă imaginați că veți avea parte de discuții de culise dezvăluite public sau de fel și fel de cancan-uri care se desfășoară la adăpostul ușilor închise ale birourilor, ci doar de imagini din ședințele de plen și din comisii. Sarcina filmării parlamentarilor la muncă le va reveni celor 15 angajați ai Departamentului de Social Media al Camerei Deputaţilor. Această „armată“ de funcționari a fost criticată des și în legislaturile trecute, pentru că nu are nicio activitate. Și asta, mai ales că sunt aleşi care au învăţat deja să se filmeze singuri în timpul şedinţelor și care au mai mult succes cu promovarea pe conturile personale de pe rețelele de socializare.

Codul de Conduită, alt praf în ochii votanților

Mult trâmbițatul Cod de Conduită al parlamentarilor pare să rămână un proiect mort din fașă, având în vedere că printre artizanii lui se numără și președintele Comisiei Juridice, Eugen Nicolicea, care se războiește cu spor cu oricine îi iese în cale. În textul regulamentului se prevede clar că „senatorii și deputații trebuie să asigure prin atitudine, limbaj, conduită și ținută solemnitatea ședințelor parlamentare și bunul mers al activității desfășurate în cadrul structurilor parlamentare“, doar că, realitatea din Parlament nu e cu mult diferită de cea din mahalale. Indiferent dacă sunt de la putere sau din opoziție, aleșii nu pierd ocazia să arunce cu zoaie unii în alții. Deși în noul Cod se prevede expres că „parlamentarii trebuie să aibă o ținută vestimentară decentă și să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase“, s-a ajuns ca toate ședințele de plen să fie presărate cu fel și fel de injurii. Cât privește aplicarea de sancțiuni, această sarcină le va reveni comisiilor juridice. Senatorii și deputații juriști vor taxa abaterile prin avertismente, retragerea cuvântului în plen, eliminarea din ședințe, refuzul acordării concediului de odihnă sau pierderea indemnizației.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Laur Emre 89 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.