Deputatul PDL Dan Păsat s-a prezentat, marţi dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care procurorii au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării lui preventive pentru şantaj.
Parlamentarul PDL a venit la DNA însoţit de avocatul său.
Pe 11 februarie, Dan Păsat a fost citat la DNA, acesta declarând la plecare că procurorii anticorupţie i-au comunicat că i s-a impus măsura de obligare de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile.
„Mi s-a pus o măsură şi anume obligaţia de a nu părăsi ţară. Din punctul meu de vedere este o măsură inutilă pentru că oricum nu am plecat niciodată şi nici nu am stat cinci luni. Bineînţeles că mă voi conforma acestei măsuri pentru că este obligaţia mea legală de a mă conforma ca eu să nu părăsesc ţara, să nu iau legătura cu martorii din dosar, cu învinuiţii”, a afirmat deputatul.
El a spus că nici până acum nu a luat legătura cu părţile din dosar în afară de situaţia când s-a întâlnit ocazional cu ei, dar că acum se va feri de acest lucru.
Dan Păsat a solicitat încă o dată să-i fie trimis dosarul în instanţă ca să se poată judeca şi a spus că nu a văzut probele de la dosar.
De asemenea, el a menţionat că nu există interceptări din care care să reiasă şantajul de care este acuzat pentru că a văzut dosarul la parlament. „De nicăieri nu reiese şantajul. M-am dus să-mi cer dreptul meu. Dreptul pe care îl avea societatea unde eram asociat”, a subliniat Păsat.
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, declara, în februarie, la TVR, că ancheta în cazul lui Dan Păsat nu este oprită în urma respingerii de către Camera Deputaţilor a cererii DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a acestuia.
„Nu, ancheta nu este oprită, doar că nu putem merge la judecător cu cererea de arestare preventivă. (…) Doar nu mai putem solicita această măsură”, a explicat Morar.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins în februarie solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului democrat-liberal Dan Păsat.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.