Vineri, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți a partidelor din cadrul optimilor de finală ale Champions League și, totodată, s-a stabilit și țintarul pe mai departe pentru sferturile de finală și semifinale. Meciurile vor avea loc în intervalul 4-5 martie, turul, și 11-12 martie returul.
Cum era de așteptat, nu a existat nici un fel de protecție pentru marile cluburi de a nu se întâlni între ele în faze considerate a fi la început, așa cum a fost încă din play-off, unde au stat față în față Real Madrid și Manchester City. În optimi sunt câteva dueluri deosebit de interesante.
Capul de afiș este, fără îndoială, derbyul capitalei Spaniei, Real Madrid – Atletico Madrid. Un meci al marilor orgolii, cu Atletico având multă încredere asuprafaptului că ar putea pune mari probleme, așa cum s-a întâmplat în mai multe rânduri în ultimii ani.
Un alt derby național de această dată este cel german dintre Bayern Munchen și Bayer Leverkusen, un obstacol care a dat mult de furcă bavarezilor în ultimul sezon. Recent, în campionat meciul direct de la Leverkusen s-a încheiat fără gol dar farmaciștii se pot declara nemulțumiți pentru că au ratat mari ocazii.
La nivelul cluburilor de top avem Liverpool – PSG, pe acest traseu putându-se contura una dintre finaliste. Cormoranii conduc detașat în Premier League și antrenorul olandez Arnie Slot visează să realizeze eventul campionat – Champions League. Învingătoarea de aici ar avea traseu facil, oricare dintre Club Brugge sau Aston Villa fiind accesibile.
Benfica și Barcelona s-au contrat deja o dată, în prima fază a noului format și a fost unul dintre meciurile în care a plouat cu goluri în ambele porți. Învingătoarea de aici ar da peste cea din dubla Borussia Dortmund – Lille. Singura echipă italiană supraviețuitoare în Champions este Inter, care trebuie să fie atentă, pentru că Feyeneoord tocmai a eliminat pe marea rivală concitadină a campioanei din Serie A.
Programul optimilor de finală Champions League
Club Brugge – Aston Villa
Borussia Dortmund – LOSC Lille
Real Madrid – Atletico Madrid
Bayern Munchen – Bayer Leverkusen
PSV Eindhoven – Arsenal
Feyenoord – Inter Milano
PSG – Liverpool
Benfica Lisabona – FC Barcelona
Programul sferturilor de finală
PSG – Liverpool / Club Brugge – Aston Villa
PSV – Arsenal / Real Madrid – Atletico Madrid
Benfica – Barcelona / Borussia Dortmund – Lille
Bayern Munchen – Bayer Leverkusen / Feyenoord – Inter
Programul semifinalelor
PSV – Arsenal sau Real Madrid – Atletico Madrid / PSG – Liverpool sau Club Brugge – Aston Villa
Benfica – Barcelona sau Borussia Dortmund – Lille / Bayern Munchen – Bayer Leverkusen sau Feyenoord – Inter