Universitatea Harvard afirmă că ar putea fi aproape de o adevărată revoluţie în medicină, un nou mod de tratament al diabetului, potrivit RTV.
Douglas Melton, cercetător la Harvard, spune că, având ambii copii suferinzi de diabet, s-a axat pe această afecţiune de mai bine de zece ani.
Rezultatele sale ar putea scăpa milioane de diabetici din lumea întreagă de chinuitoarele injecţii cu insulină.
Totul este legat de hormonul betatrofină, care se găseşte în mod normal la cobai şi unele rozătoare; acest hormon stimulează anumite celule din pancreas să producă insulină.
În cazul ideal, ne putem imagina cum pacientul şi-ar putea injecta acest hormon odată pe an, să zicem, aşa încât să aibã sufieicente celule beta şi să nu-şi mai facă griji despre nivelul glucozei din sânge, arată cercetătorul.
Testele nu s-au făcut deocamdată decât pe animale, dar cercetătorii sunt convinşi că sunt pe drumul cel bun.