Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 ar putea dezbate mâine Raportul asupra Propunerii legislative privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (L182/2021, Pl-x287/2021), dar și o Informare privind situația IRRD 1989.
De asemenea, s-ar putea lua în discuție și un Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni – august 1977 nr.341/2004 (L858/2002, b759/2022).
Dezbaterile ar trebui să înceapă mâine la ora 15.00, arată un document în acest sens, document pe care îl puteti vedea mai jos:

Pe urma infiintam Institulul Involutiei Romane, il punem pe toarasu esuat Presedinte acolo
Nomenclaturistul bolşevic Roman şi alţi securişti s-au deghizat în „revoluţionari” pentru a devaliza România şi a primi pensii speciale, scutiri de taxe, legi cu dedicaţie, prescripţie etc
CORECT! Si sa se infiinteze Institutul Loviturii de Stat.
nu am avut si nu am beneficii in urma evenimentelor din 1989. la slujba, la vreo luna dupa Revolutia celor sacrificati in strada de securitate si armata, au inceput sobolanii sa umble cu liste sa se treaca pentru eliberarea acestor mizerii: certificate de revolutionar. voi ati fost cei care ati inventat aceasta mizerie. acum ati gasit alte metode de a jecmani Natia Romana. Dumnezeu cu da cu parul…inca traiesc parintii amaratilor tineri care au fost ucisi atunci…vai de voi, de carcase. cutii de carton ce sunteti.
#noi (cine? voi? care sunteti voi? va ascundeti toti precum sobolanii! de 33 de ani va strecurati prin contloanele murdare, pline de propriile voastre mizerii): am fost in strada. mi-au murit prieteni si colegi. parintii lor au fost devastati. nu am „certificat”. „certificate” de PARAZITI CE SUNTETI, aveti voi cri mina lilor! ati fost primii care v-ati trecut pe liste! voi, cei care ati tras in noi! cei care v-ati tradat tara si v-ati ucis semenii! majoritatea celor care au iesit atunci fara frica, in strada, NU AU CERTIFICATE. SI ASTIA SUNTEM NOI. VOI NU MERITATI SA VA NUMITI OAMENI PENTRU CEEA CE ATI FACUT SI FACETI DE 33 DE ANI !
deci, pe cale de consecință, se desfiintează și demnzatiile de revolutionari???
si toti trei… scoțieni.
pt. HA, HA, 14 febr. : indivizii din poza cu „rivolutionarii” de la Institutul ala cu cercetarea bla, bla, primesc una pensie necontributiva de ‘rivolutionar” – care este tot speciala, dar, se acorda pe mucles, indivizilor cu CERTIFICATE DE RIVOLUTIONAR chiar daca n-au muncit o ora in viata lor, deci, trebuie desfiintate de Parlament.
Sa desfinteze institutul dar si indemnizatiile nesimtite si degeaba pentru asazisii revolutionari, certificati prin martori mincinosi! Sa se termine cu pomenile!!
& ,,Mihai Lupoii” la muncă la nemți, ! Primii veniți , primii serviți, ?
Cât timp există IRRD-București,avem ocazia de a putea vorbi de Evenimentele sângeroase din Decembrie 1989 în România !
Ea trebuie doar restructurată din temelii cu oameni noi, dornici de a afla Adevărul despre Revoluție….!
Oare primesc si o pensie speciala dupa „munca”depusa la acest institut?
Priviti la mutrele acestor indivizi si spune totul despre acest institut al revolutiei.Niste sarlatani care au tocat banii statului de pomana atitea ani .
Si-asa nu au facut nimic!!!! Se mai economisesc niste bani!
– institutul loviturii de stat
– institutul condus de criminalii care l.au asasinat pe președintele republicii
marinee! Esti „rivolutionar” disperat ca ramai doar cu pensioara ta de amploaiat ce-ai fost, adio, pensia necontributiva de „rivolutionar”, adio, gratuitati la toate, adio, loc de veci pe mocca, teren, imobil, marinee! la munca cinstita, nu la smecheria cu CERTIFICATUL DE RIVOLUTIONAR ! Idem restul de cateva sute de mii „rivoltutionari” de carton presat. Ramaneti ONORIFICI !
marin – Aveti perfecta dreptate ,dar in Romania nu mai are cine sa se trezeasca pt. ca majoritatea mioriticilor dorm linistiti si nu le pasa de tot ce fac golanii astia de politicieni.Faceti va rog o mica comparatie intre manifestarile de revolta ale altor tari europene si ce fac adormitii nostrii de mioritici .In 1989 nu s-ar fi intimplat nimic daca nu ar fi fost forte straine sa provoace lovitura de stat, numita de mioritici revolutie.Ginditi-va la imnul romanesc ale carui text este scris cu foarte multi ani inainte si atunci o sa va dati seama ca mioriticii nostrii curajosi inca dorm linistiti ,sparg seminte si se uita la televizor.
ordonanta de urgenta? pentru a construi dictatura trebuie sa scapi de istorie. ROMANII CARE AU MURIT IN 1989 AU FACUT-O PENTRU LIBERTATE! PENTRU DISPARITIA COMUNISMULUI, DICTATURII SI A SECURITATII IMPOTRIVA CETATEANULUI! CE ATI FACUT VOI, SECURISTI IMPUTITI, DE ATI AVUT PRIVILEGII 33 DE ANI CA SI „REVOLUTIONARI” NU VA INDREPTATESTE SA DESFIINTATI O INSTITUTIE CARE AMINTESTE DE EROII DIN 1989! INDIFERENT CE ATI FACUT VOI! IN LOC SA DESFIINTATI INSTITUTUL, ORGANELE ABILITATE TREBUIAU SA VA IA PE VOI LA PUBLICAT PENTRU A VEDEA IN CE MASURA ATI PARTICIPAT LA ADEVARATA REVOLUTIE: A noastra! a poporului roman impotriva voastra! ticalosi ordinari ce sunteti! sa le spuneti asemenea aberatii PARINTILOR CARE SI-AU PIERDUT COPIII ATUNCI! PARAZITI ORDINARI CE SUNTETI! TREZESTE-TE ROMANE ODATA!
mai e un inutil institut ptr istoria levantului , tot felul de federatii ptr sporturi fara audienta. sau, credeti ca lucrurile ar merge mai rau fara Inspectoratul in Constructii sau Ministerul Mediului?
Aia care-si zic „rivolutionari”, adica, in prezent, escrocii cca. cateva sute de mii cadorisiti anual timp de 33 ani, cu CERTIFICATE DE REVOLUTIONAR, sa ramana – daca le convine ONORIFICI, adica, fara beneficiile ilegale, pensii necontributive, terenuri, imobile, gratuitati, infulecate de : neamuri, amante, amici de invarteli, membri din partide, ex-militieni, ex-securisti, ex-ofiteri MAN, si alte lighioane cu pile si spaga la Secretariatul cu „rivolutionarii” cuplat la Buget pe care-l seaca de 33 ani, nemotivat, escrocii astia neavand nici o treaba cu nimic de-ale „rivolutiei”, nu stie nimeni unde sunt escrocii astia, ce fac ei in prezent, de ce s-au inmultit.
Acest minister a tocat ani de zile bani foarte multi si nu au facut nimic.Ar trebuii urgent desfintat, iar toti care au papat banii statului roman atitea ani, taind frunze la caini acolo ,sa ii restitue urgent.
Cei > 30 de mii lovitzi de lovilutzie trebuie publicatzi oficial ca sa fie transparentza democratica, cu ce se ocupa, daca-s cetatzeni numai rommani shi ce malai au de la Bugetul nostru de mamaligi.. Pericoluul este caa ei sunt care pot sa dea o noua lovilutzie, scopul fiind palnul B de razboi civil. De fapt totzi divershionishtii kgb, moshad, cia etc. din dec 89 va trebui sa fie judecatzi conform dezastrului economic mai ales, dar shi Tradarii Natzionale, nemaiintilnita la acest nivel in lume.
O zi buna.
Con
Institutul Revoluției este o hazna de ascundere a adevărului despre așa-zisa revoluție și despre crimele liderilor FSN de atunci, despre cele ale Armatei și cele ale Securității. Iar certificatele de revoluționar nu sunt decât o cumpărare de loialități din partea masei de revoluționari folosiți la lupte de stradă și la proteste de către PSD.
poate vor folosi banii economisiti, multe milioane pt medicamente, etc. pt copiii in suferinta…
Existența perpetuă a unui institut al Revoluției ce a durat câteva zile este lovită de nulitate din perspectivă logică, pentru că respectiva revoluție s-a produs, a expirat, și-a produs efectele. Institutul cu pricina nu este decât o hazna de pervertire și de ascundere a adevărului istoric din Dec 89 și de încasarea unor lefuri nesimțite de unii care chiar s-au mânjit cu sângele revoluționarilor atunci, din Armată și din Securitate. sau din fruntea FSN-ului de extracție criminală. Eroii revoluției sunt în pământul țării încă de atunci și sunt singurii eroi. Cei ce încasează astăzi indemnizația sunt doar vulturi de cadavre, profitori de pe urma sacrificiului eroilor amintiți, cei mai mulți cu certificate false.
Revolutie a fost impotriva sistemului comunist. Dar confiscata de evvreii globalisti Brucan, Barladeanu, Petre Roman si mortu Razvan Teodorescu.
Dupa deturnare timp de 30 ani au demolat industria Romaniei. Poporul roman a plecat prin lume de foame.
Posesorii aia de certificate de revolutionari din parlament nu o vor face pentru ca populatia ar pricepe ca au desfiintat existenta revolutiei. Ori asta inseamna trimiterea in tribunale a tuturor celor care au tradat in dec ’89 Romania.