Despre ce o vorbi Putin cu Dumnezeu?

Despre ce o vorbi Putin cu Dumnezeu? La ce s-o gândi el, criminalul absolut al acestor vremuri, când se află într-o biserică ori în fața unei icoane? Ce o fi în mintea lui în acele momente? Ce ar putea el să îi spună lui Iisus?

O avea curaj să i se adreseze sau doar se uită în jur, nervos că trebuie să mai suporte încă o dată corvoada prefăcătoriei? Gândește măcar că ar trebui să îngenuncheze în fața icoanei Mântuitorului, așteptându-și pedeapsa? Nu cred.

El care, întrupând blasfemia, se consideră dumnezeul lumii pe care vrea să o cucerească și, prin aceasta, să o aducă sub semnul negurii veșnice, el care se crede dumnezeul țării lui și al poporului pe care îl nenorocește cu fiecare spiră a filetului puterii pe care îl strânge din ce în ce mai tare în fiecare zi, schimonosind și mai mult chipul unei nații și așa schimonosită de firea-i calică, inumană și indiferentă la amarul și necazul altuia, pornită să calce în picioare țări și oameni, nu poate, nu are cum să privească spre Dumnezeu, spre Iisus ori spre Maica Domnului, pentru că el nu are conștiința păcatului.

Sunt sigur că ați băgat de seamă secvența plecării lui de la Kremlin spre cine știe unde, secvența aia în care apare de undeva de foarte, foarte de sus, în care mai apoi trece printr-un culoar lung, lung, care are pe pereți tablouri cu eroi ai Rusiei, eroi care, la fel ca pentru alți dictatori ajunși în iad, nu au altă menire decât să-i argumenteze drumul pe care el îl crede la fel de eroic, dar care nu este decât unul al ororilor, secvența aia în care coboară scara aceea uriașă ca și cum ar face un favor omenirii că i se arată la față, urcând apoi în limuzina care îl duce spre cine știe ce moment în care mai decide moartea unor mii de oameni, în care mai anunță niște crime, în care mai rostește alte și alte minciuni.

Nu-i așa că secvența asta care pare a fi regizată de un Serghei Eisenstein contemporan, dar care nu este gândită decât de un ratat Dan Puric moscovit, îl definește pe Putin ca pe un om bolnav căruia până și Dumnezeu îi pare mărunt, în comparație cu el, el, acela care, pentru a-și atinge idealul criminal, înfruntă o lume și căruia însuși Ivan cel Groaznic i se pare o frimitură a istoriei, de vreme ce monstrul din vechime se închidea ca un fricos în chilia mânăstirii autoflagelându-se în speranța iertării păcatelor!?

Ba parcă așa pare și nu are nimic, dar absolut nimic măreț în ea, pentru că nu este altceva decât o secvență bună de ilustrat o manea în care Putin, acest manelist al politicii mondiale care vede dușmani peste tot, cântând ”valoarea meaaaa, valoarea meaaaa!”,uită că Dumnezeu nu lovește cu palma, ci cu soarta, și uită că până la urmă fiecare își plătește păcatele, inclusiv sau mai ales el și poporul lui.

Să aveți un Paști Luminat, oameni buni!