Despre cei care îi aplaudau pe mineri

De multe ori, după nenorocitele zile de 14 și 15 iunie 1990, m-am întrebat ce-o fi fost în mintea celor care i-au aplaudat pe minerii chemați de Ion Iliescu să distrugă orice urmă de opoziție, orice intenție de democrație reală, orice gând de modernizare a țării?

Amintind aici că am fost primit în ziua de 17 iunie 1990 în redacția revistei Expres, condusă de Cornel Nistorescu (nu de Ion Cristoiu, cum greșit se menționează uneori, el conducând Expres Magazin, ăla cu Pavel Coruț și Angela Băcescu), pot spune că am fost implicat direct în evenimentele de atunci, inclusiv prin faptul că în luna februarie a acelui an, împreună cu poetul Adrian Gavrilă am înființat revista ”Mileniul III”, suplimentul pentru tineret al cotidianului Dreptatea.

Așadar, știu bine ce a fost înainte de acele zile, știu bine ce s-a întâmplat la sediul PNȚ, acolo unde ”Mileniul III” își avea redacția, știu bine ce s-a întâmplat pe străzile Bucureștiului, cum știu la fel de bine cum arăta și redacția ”Expres”, aflată atunci în fostul sediu ARLUS, devastată de mineri încă din dimineața de 14 iunie.

Dar, neavând rost să povestesc ce mi s-a întâmplat în acele zile, întrebările de atunci și din fiecare an, rămân: Cât de negre puteau fi sufletele și mințile acelor oameni care îi aplaudau pe minerii porniți să bată oameni nevinovați și să devasteze Bucureștiul?

Acum le înțeleg teama de nou, însă ce îi determina pe acei bărbați și pe acele femei să îi considere salvatori ai neamului pe minerii sosiți în București? Și întrebările se tot adună:

Doar un an mai târziu, când viețile le erau date peste cap exact de oamenii care le promiseseră fericirea socială, ce-a fost în mintea și în sufletul celor 87 % dintre românii care îi votaseră pe 20 mai 1990? Și de atunci, tot așa: Îi mai cred salvatori pe mineri? Îl mai cred providențial pe Iliescu?

Dar marea întrebare cred că e alta: Ce au învățat oamenii ăștia din tot ce s-a întâmplat atunci? Eu cred că nimic. Ba, mai mult, eu cred că au comunismul întipărit în minte într-atât de bine, încât nu pot accepta că există și alt fel de a gândi, alt fel de a trăi.

Chiar dacă unii dintre cei care îi aplaudau pe mineri în zilele de 14 și 15 iunie sau, mai precis, urmașii lor, au plecat din țară și chiar dacă s-au adaptat acelor lumi, atunci când vine vorba despre România tot în termeni de comunism o gândesc: ”Să se dea”, ”să ne dea”, ”să se facă”, ”să ne facă”, și în niciun caz: ”Să facem”, ”să dăm”, ”să ne implicăm”.

Imediat cum trec granița, dinspre aiurea, tot cu mâna întinsă a pomană stau, la fel cum stau cei care profită de ajutoarele sociale pe motiv de ”frezoane”, nu din cauze reale.

Altfel nu se explică de ce o bună parte din voturile primite de A.U.R. la ultimele alegeri au venit din afara României și altfel nu se explică de ce, prin votul astfel dat, acei români își dovedesc afinitatea fa’[ de ideile naționaliste, mai precis, naționalist-comuniste, pentru că în această zonă a toxicității totale poate fi încadrată educația primită înainte de 1990, a naționalismului-comunist, nu a adevăratului patriotism.

De aici, deviațiile de la orice logică de bun-simț: O bună parte dintre cei care privesc cu blândețe intervenția animalică de acum 32 de ani a minerilor, privesc cu aceeași blândețe, de exemplu, războiul declanșat de Rusia în Ucraina, ba chiar, unii dintre ei îl mai și aprobă, cum aprobă și politica agresivă a lui Putin.

Gândind că României i-ar sta mai bine în afara Uniunii Europene, care cu toate păcatele ei se dovedește mult mai umană și mai civilizată decât modelul ungo-slav, mulți dintre suporterii minerilor din 14-15 iunie 90 aproape că îi ridică Osana lui Orban Viktor, admirându-i atitudinea pseudo-independentă și trecând cu vederea că se uită cu jind la Transilvania, în timp ce face jocul Moscovei.

Și tot așa: În opinia celor descriși mai sus, tot ce ține de desprinderea României de valorile lumii occidentale e de aplaudat, și o fac așa cum îi aplaudau acum 32 de ani pe cei care îl acuzau pe Ion Rațiu că n-a mâncat salam cu soia (apropo, nu uitați că acest ziar, ”Cotidianul”, a fost înființat de Ion Rațiu, nu de altcineva și în niciun caz de Vladimir Soloviov!), așa cum îi aplaudau pe acuzatorii foștilor deținuți politici care încercau să demaște crimele comunismului sau așa cum îi aplaudau pe cei care îi acuzau pe țărăniști și pe liberalii de atunci că vor să ”vândă țara”, în vreme ce feseniștilor le ardeau buricele deștelor, de nerăbdare să înființeze Fondul Proprietății de Stat și Fondul Proprietății Private, ca să o fure ei mai cum metodă.

De fapt, aplaudacii minerilor din 1990 și urmașii lor nu își doresc acum decât o revenire a României la un sistem centralizat și chiar depun eforturi serioase în acest sens, unii în guvern, alții în parlament.

Iată câteva exemple: controlul pieței prin aberanta ordonanță ”anti-speculă”, ca și când n-ar fi fost de ajuns legislația anti-concurențială deja existenă, raportarea producției agroindustriale ca pe vremea Comitetului de Stat al Planificării, achiziții directe, inclusiv prin făcătura de sorgine comunistă ”Unirea”, limitarea libertății presei, România scăzând de pe locul 48 în lume în 2021, pe locul 56 pe care se află acum, întărirea continuă a aparatului bugetar, cu alte cuvinte, mărirea numărului de dependenți față de stat concomitent cu diminuarea clasei mijlocii și, mai ales, controlul întregii societăți de către partidul unic pedeseristo-liberalo-maghiar, sub oblăduire prezidențială, prin acordarea de puteri aproape nelimitate serviciilor de informații, exact ca pe vremea comunismului.

Pentru că, nu uitați, cei care i-au aplaudat pe mineri în 14 și 15 iunie 1990 nu au fost doar mințiții săraci ai comunismului, ci, mai ales, foștii și noii securiști, foștii și noii milițieni, foștii și noii activiști de partid.

Azi, ei și urmașii lor întregesc lucrarea. Finis coronat opus: România cu fruntea mereu în pământ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

35 de Comentarii

  1. Mai jegodilor, intrați 5 minute în mormânt și apoi condamnați pe mineri! Am ajuns la concluzia că, minerii au fost partea sănătoasă a societății, nu poponarii lui Soros care ne conduc de 32 de ani de am rămas în fundul gol!

  2. Romania este cu fruntea mereu in pamant din cauza ta si a celorlalti manipulanti ca tine. Jigo die, chiar nu stii ce a fost pe 13 iunie? Chiar nu stii ca venirea minerilor a fost un raspuns la actiunile maidanezilor care voiau sa nege rezultatul alegerilor din mai, singurele alegeri corecte? Ce tot balmajesti despre democratie cand tara se depopuleaza din cauza voastra, iar UE nu este altceva decat un URSS mult mai parsiv, care ne-a adus in sapa de lemn, ne-a luat pana si apa, dar ne face reguli ca pentru gorile. SI K TIR.

  3. „…m-am întrebat: ce-o fi fost în mintea celor care i-au aplaudat pe minerii chemați de Ion Iliescu să distrugă orice urmă de opoziție, orice intenție de democrație reală, orice gînd de modernizare a țării?”
    Răspuns: ĂȘTIA E VALAHII TĂI! …di 1000 di ani, di la kumanii care v-a’ creeat la nord di Dunăre
    https://en.wikipedia.org/wiki/Cumans#/media/File:Europe_mediterranean_1190_cropped.jpg
    ca națîie separată di bulgarii sîrbi di la sud di Dunăre (care, apropo, erau mai mult de jum’a’ valahi ca voi,
    https://en.wikipedia.org/wiki/Second_Bulgarian_Empire#Rebellion
    da’ care fără voi și cu centrul di putere într-o capitală slavofonă, Preslav, și cu o clasă aristocratică turcikă
    https://en.wikipedia.org/wiki/Kaloyan_of_Bulgaria#/media/File:NHMB-Anthrolopogical-reconstruction-of-the-head-of-Tsar-Kaloyan-by-Prof.Yordan-Yordanov.jpg
    ce – ca și cea turcikă kumană di la nord de Dunăre,
    https://en.wikipedia.org/wiki/House_of_Basarab
    vezi Mircio Starîi – a îmbrațișat religia, civilizația și implicit limba slavilor) tot balkanici ați rămas, și tot așa veți rămîne pînă în veacu’-vecilor!
    https://www.banat.ro/academica/Vuia.htm

  4. Dar despre leprele acelea de studenti dusi de nas de ,,partidele istorice”, care au ocupat PU si se destrabalau in cortiuri cu sex, droguri si alcool, nimic, nimic?
    Dar despre cum erau incolonati si hraniti la cantina din subsolul sediului PNT-CD, ca sa ramana pe loc, nimic, nimic?
    Dar despre cum erau platiti ca sa participe la protest, nimic, nimic?
    Dar despre cum se dadea cadou un costum de blugi, daca veneai cu datele a 6 membri ptr inscrierea in PNT-CD?
    Am avut cunostinte care au participat ptr o sticla cu bautura, 500 lei si cateva pachete de Kent. Mi s-a propus sa dau datele ptr inscrierea in PNT, ca prietenul meu sa primeasca un costum de blugi (am refuzat). La alegeri, PNT-CD s-a trezit cu mai putine voturi decat avea numarul de membri din cauza cestor masinatiuni…….[Rumburak]

  5. poporull trebea dedemult sa se scoale sa bage in lagare de munca fortata pa toti poponarii khazarului soros, ce au adus tara la nivel de „groapa de gunoi si sobolani a Europei” protetrata la TV si massmedia straina. Adica poponarii lui soros au ingropat bunatate de tara pa secole, deor mai veni.

    naveti nici o sansa, ba slugilor. Strainu de fiecare data spune cat de saraca si IQ redus e romania, niciodata insa de fictiunea „ukraina”. Can vezi tataru de teleorman infiganduse sa „ajute” fictiunea „ukraina”, parca ti sen moaie phulla.

  6. Ura va intuneca mintea, exact ce vor cei care au permis asta. Acela care i-a chemat nu mai exista, a predat echipamentul, era „un apropiat” al lui Iliescu, cum spun ziarizdele, a facut-o din proprie initiativa asa cum a declarat. Un inginer de cale ferata i-a blocat in Craiova si Basescul, sef la transporturi le-a dat liber. Interesant, lui Basau nu-i vrea cineva capul pe jos, desi el a permis nenorocirea ! Iliescul a gresit ca nu i-a trimis acasa, sfatuitorii apropiati i-au zis ca n-ar fi bine. Apoi nu stia cum sa mai scape de ei, i-au umbrit toata victoria imensa (peste 80%). Altul care a avut o manipulare imensa prin TV a fost seful la TVR, cica un mare intelectual, in fapt o javra ordinara, un comunist imputit. Altul caruia nu i-a reprosat cineva ceva, desi minerii au venit dupa ce au vazut la tv !!! Noroc ca in 1996 a castigat prof.Constantinescu si Miron Cosma a executat toti anii de condamnare ! Altfel: „IMGB face ordine” si „Nu vrem Kent, nu vrem valuta, vrem ca Roman sa ne tufa” ! De la acest nivel s-a plecat in 1990, pur primitivism, ma mir ca s-a ajuns pana aici. Eh, Coti e plin de nostalgici care au mancat o paine buna in toata presa comunista care s-a transformat in presa securista, care preseaza … (vedeti biografia mortului de azi).

  7. esti muci stoiane!
    (tu cu buduca ar trebui sa scrietzi cu mastile de gaze pe mecla,pe wc,
    poate va vine inspiratia)

  8. Lecturând asemenea articole, se pot trage una din două concluzii:
    1. autorii acestora nu înțeleg nimic din nimic;
    2. astfel de articole fac parte din atent programatul plan de manipulare a cititorilor.
    Explicație: idealurile studenților din Piața Universității nu aveau nimic comun cu interesele celor ce încurajau și stimulau mișcarea iar nevoile și temerile minerilor ce au fost „mânați” în mineriade erau total paralele cu interesele celor ce i-au îndemnat pe acea cale.
    Cei doi „păpușari” ai celor două grupări sociale în discuție, aveau (și au în continuare) interese divergente în acest colț nefericit de lume.
    Dacă am pune mâna pe carte și ne-am deschide mintea, am constata că nu războiul intern între stânga și dreapta, între studenți și mineri, între bătrâni și tineri sau orice alte categorii, antagonizate intenționat pe principiul „divide & impera”, este important pentru a statua un viitor acestei țări. Important este să încetăm a ne mai lăsa folosiți împotriva propriilor noastre interese de către oricare din pretendenții la efemerul titlul de „jandarm mondial”.
    Dacă nu vom înțelegem asta, vom sfârși prin a pieri (ca țară) pe post de pagubă colaterală, pe altarul luptei pentru putere (aducătoare de prosperitate) a mai marilor zilei!

  9. Ilie Stoian ce intelegeti dumnevoastra din economie sincer parca nu e chiar suficient sa va faceti macar o parere minora la nivel de macro-economie dar totusi citeva explicatii poate reusiti sa intelegeti: 1) ordonantele „anti specula” se dau in timp de razboi, calamitati etc. si privesc o situatie speciala ce transforma economia sau o parte a ei intr-una de monopol. In Romania nu exista economie de piata ci una de oligopol nefunctional cartelizat in foarte multe segmente, rezulta o economie de monopol corporatist si nu una de piata asa cum aveti o parere foarte gresita. 2) ar fi bine sa va pregatiti atit dumneavoastra cit si toata lumea pentru marea recesiune economica globala ce se instaureaza in acest moment sub privirile noastre pasvie si nedumerite. Explozia inflatiei este doar un prim pas catre marele colaps pe care omanirea nu l-a mai cunoscut din ’29 pina acum…. Cit priveste evenimentele din 90 mai bine le lasam asa pentru ca nici acolo nu ati inteles mare lucru iar daca e sa fiu rau parca-mi vine sa zic ca sinteti total in afara realitatii… cu un colaborator al securitatii care a deturnat protestul anti-securist intr-o himera anti-comunista si cu peste 80% dintre locatarii corturilor din fata TNB infiltrati ai smb ca fost participant si fugarit de mineri imi vine sa vomit pe ce s-a intimplat atunci, si am o ura incrdeibil de puternica pe Securitatea care a manipulat ambele tabere in propriul sau interes. Atit cei care am fost in Piata cit si cei majoritari care ne injurau nu faceam altceva decit sa cintam pe piesa cintata de Securitate… eram la fel de prosti toti!

  10. Ce faci babalacule? Ai uitat ce animale au fost „studentii”? Democratia se exercita prin vot nu prin vandalism si huliganism. Au incercat o lovitura de stat impotriva unui presdinte ales in mod democratic. Se stie sigur ca majoritatea romanilor l-au votat pe Iliescu. Deci hai sictir criminalule.

  11. După ce nimic economic și slugă fără simbrie a USA și UE a ajuns România în 32 de ani de democratice alternanțe la putere PSD, Convenție Democrată, DA, PNL și începând de la Boc încoace mai nimic și noi ne întrebăm ce nu este în mintea “formatorului de opinie” Ilie Stoian că nu înțelege că manipulații acelor zile de iunie 1990 nu se deosebesc cu nimic ca faptă de tinerii frumoși și scutiți de impozite din multinaționale mânați la luptă de domnul Iohannis cu geaca roșie, sau de cei care voiau să răstoarne guvernul la 10 august 2018.

  12. Minerii au fost personajele pozitive in istoria postRevolutionara iar Miron COZMA ultimul . e r o u. din Istoria Romaniei.

  13. „apropo, nu uitați că acest ziar, ”Cotidianul”, a fost înființat de Ion Rațiu, nu de altcineva”

    Apropo, la Cotidianul lui Ratiu, care se batea pentru libertatea de opinie a celorlalti (un crez celebru), cenzura este la ea acasa si dau lectii in scris saptamanal un turnator dovedit la securitatea ceausista si un corupt condamnat. Asta este cealalta fateta a evolutiei din 1990 !!! Iar eu vad ca nu-i deranjat cineva, nici macar un ziarist asistent pasiv si plictisit. „Cotidianul face ordine” ?

  14. Pentru Tomlin> Mulțumesc pentru observații, dar îmi permit să fac două adăugări la comentariul dumneavoastră: 1-Eu am fost acela care a dezvăluit în paginile revistei Expres intervenția inginerului CFR de la gara din Craiova, Ioan Mănucu, pe care, ceva mai târziu i l-am prezentat și lui Cornel Nistorescu. Evident, tot eu am fost acela care a demascat intervenția lui Băsescu. Și, 2: Întâmplarea face ca ”IMGB face ordine!” să fie titlul primului articol semnat de mine, în Expres.

  15. Ilie Stoian: „O bună parte dintre cei care privesc cu blândețe intervenția animalică de acum 32 de ani a minerilor, privesc cu aceeași blândețe, de exemplu, războiul declanșat de Rusia în Ucraina, ba chiar, unii dintre ei îl mai și aprobă, cum aprobă și politica agresivă a lui Putin.”

    Asta e o afirmatie gratuita si care nu poate fi dovedita, o incercare nereusita de diversiune jurnalistica. Adevarul e ca lucrurile stau taman pe dos. Avind in vedere propaganda masiva pro-Zelensky din massmedia Ro, e evident ca cei acuzati in fraza de mai sus sint cei care nu mai „pun botul” la tot ce li se serveste prin televizor, sau cei care, la fel ca mine – de exemplu, nici macar nu mai au televizoare prin case dupa ce au inteles ca au fost victimele unei ticaloase puneri in scena pe 11 septembrie 2001 si in saptaminile care au urmat, televiziunea fiind si in acest caz unealta preferata a diavolului.

    Tot telespectatorii captivi sint cei care urasc si acum pe cine li s-a spus – de dimineata pina seara, in flux continuu – ca trebuie sa urasca.

    Ilie Stoian are insa o problema si ii arata cu degetul pe cei care nu urasc pe cine „trebuie”, adaugindu-le la dosar si acuzatii imposibil de dovedit de simpatii fata de violentele minerilor manipulati de mafia condusa de Brucan si Iliescu.

    Sint unii jurnalisti, de obicei extensii ale serviciilor, care cred ca propaganda mincinoasa e necesara uneori si ca e in interesul pe termen lung al natiunii. Ca ei inteleg lucruri la care mintea omului de rind, omulet caruia el ii vrea doar binele, pur si simplu nu are acces.

  16. Greu sa publici un comentariu pe site-ul asta. Mai incerc o data:

    Ilie Stoian: „Cât de negre puteau fi sufletele și mințile acelor oameni care îi aplaudau pe minerii porniți să bată oameni nevinovați și să devasteze Bucureștiul?”

    Atit de negre cit de innegrite au fost de propaganda si dezinformarea care se deversau in acei ani in flux continuu peste romani prin massmedia (televiziunea fiind unealta cea mai eficace) si prin metoda mai veche a Securitatii, dar inca folosita cu succes fiindca reteaua era foarte mare si acoperea intreaga tara, a zvonerilor si raspindacilor. Cei mai afectati de propaganda au fost telespectatorii captivi.

    Cum functioneaza propaganda si dezinformarea a spus-o intr-un mod foarte concis domnul criminal psihopat Charles Manson ( en.wikipedia.org/wiki/Charles_Manson ):

    „Poți să convingi pe oricine de orice dacă îi repeți un anumit lucru de foarte multe ori. Unii s-ar putea să nu creadă chiar tot ce le spui, dar, cu toate acestea, vor folosi cele aflate pentru a-și forma opiniile, mai ales dacă nu au nimic altceva pe care să se bazeze.”

  17. Piata Universitatii a fost un Maidan avant la lettre , avortat.
    Multi entuziasti , si mai multi ametiti , grosul prosti . Care , normal , n-aveau cum sa se destepte .

  18. „Eu am fost acela care …”

    @Ilie Stoian > Foarte frumos, cinste tie si parintilor tai ! Nu-ti este rusine de numele ce-l porti.

    Informatiile mele sunt din media zilelor acelea, media era o speranta atunci. Acum este rusinea Romaniei. Exceptiile intaresc regula, ca deobicei.

  19. DA, noi ROMANII, suntem situati in zona BALCANICA, cea a stravechilor populatii neolitice de acum 10.000 de ani, de tip VINTA/TARTARIA (si a lor prima proto-scriere din lume/5000 BC), CUCUENI, DRIDU, HAMANGIA (si ai sai GANDITORI de acum 6000 de ani).
    Mai apoi a populatiilor TRACICE, GETO-DACICE, ILIRICE, GRECESTI si MACEDONIENE . Cei care au CULTURALIZAT Europa si Asial.
    Insa, noi, ROMANII, cei de sorginte PIE (de pe la anii 3000 BC), suntem un popor de sorginte PRE-LATINA (dar de tip SATEM). Limba pe care o vorbim si astăzi.
    Dacă am fi aparut pe la anul 1000, am fi fost de sorginte LATINA (de tip CENTUM)! Si nu suntem.
    Dacă am fi fost bulgari, unguri, cumani am fi vorbit o limba turcica ! Si nu vorbim .
    Ana Comneana, la anii 1040 AD, facea o distincție clara între limba DACICA si cea latina. Precum si o distincție clara dintre DACII cei stravechi si bulgari, unguri, cumani si pecinegi. Vorbind si despre teritoriul DACIC de la nord de Muntii Haemus si pana la slavii de nord si unguri.
    Bucureștiul a fost locuit CONTINUU de o populatie neolitica (de acum 10.000 de ani) GETO-DACICA (de peste 5000 de ani), demonstrate arheologic, fiind si zona de naștere a lui BUREBISTA, regele cel mare al geto-dacilor (80-44 BC). Vezi un articol recent de pe acest ziar.

    Vlahi, wlahi, volohi, numeau populatiile germanice (începând cu anii 700, spre a se deosebi ca limba) pe toți cei ce vorbeau limbi de sorginte ROMANICE. Pre-LATINE (de la noi) si latine (cele din vestul Europei).
    De fapt ROMANIA asta si inseamna: ținutul vorbitorilor de limba (pre-)LATINA din estul Europei.

  20. JefuitoriiAtat de bolnav esti? Sa lauzi minerii,care da, unii au fost manipulati. Dar si asa,cu cat sarg „plantau panselute” .Un deceniu trist si pierdut pentru Romania. Asta este si acum societatea, niste scursuri ca tine ba lepra sa laude ce au facut minerii. Ai intrebat victimele sau familiile celor ucisi de mineri cum se simt ? Nu ti-e jena de tine?

  21. Despre epoca și formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române, au existat multe păreri contradictorii. Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, scrisă în 1716 în limba latină, afirma că s-a scris cu litere latine până la Conciliul de la Florenta (1432), așadar încă peste 400 de ani după schisma de la 1054. Era epoca domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432).
    Mircea cel Batran a domnit între 1386-1412.

  22. Ce poti cere de la romanii o0bisnuiti daca jurnalisti cu vechime, dintre care unii, precum autorul, surprinsi in miezul DIVERSIUNII acum 32 de ani nu au inteles nimic nici acum? Doar humoroida core o mai da langa cu „providentialii” si cu „masele clocotind”!? Si
    ca sa fie sigur ca nu o sa fie inteles gresit, cititorii crezand ca ar acuza SECURITATEA aliniata noilor idealuri de ORGANIZATOARE
    a TUTUROR MINERIADELOR, in numar de 6(SASE) pana-n 1999, autorul STRECOARA cativa „securisti si militieni” printre APLAU-DACI!?
    E deasemenea de la sine inteles ca „masele de oameni ai muncii clocotitori”, care de fapt au stat cuminti in fatza televizoarelor
    in 22 decembrie 1989, CAND CU NATIONALIZAREA LOVITURII DE STAT KGB/GRU/Comintern, l-ar fi votat pe Ilici GENOCID-PROVIDENTIALU’!?
    Rad si curcile de le cresc precum curcanilor cercei rosii erectili la auzul acestei bazaconii care daca prin absurd l-a prins pe picior gresit pe autor acum 32 de ani, pana azi trebuia sa-si trateze naivitatea cu dezvaluirile scapate tot de Securitate datorita
    „teatrului democratic pluri-PECERIST”…Da, nea Autorule, pensionarii romani au ajuns la mana-ntinsa la TORTZIONARII SECURISTI care
    distrug Romania prin ROTIREA CADRELOR de CRIMINALI CONTRA UMANITATII!!! La fel si romanii care ar muncii, DAR NU AU UNDE si au fost
    nevoiti sa plece sa spele la popouri pe pensionarii saraciti de ILEGALI BOLSEVICI precum ENGIE in Lumea LIBERA!!!

  23. Securistoidul tomlin si-a dat din nou arama cominternista pe fatza prezentandu-se ca un aplau-dac convins al lui Ilici GENOCID!!!Ceausist la clonare, terorist la Lovitura de Stat KGB/GRU/Comintern, „anticomunist basoid” din 2004, preluat prin testament de Alogenul Secu-i dupa 2014, a revenit la matca bolsevica din 24 februarie 2022… Face tripleta siameza cu rene/marius in 13-14 iunie 1990 dirijandu-i pe minerii Securitatii condusi de ILEGALUL „rege al huilei” monitorizat de IZMENARU Securitatii legendat caprar in armata ceausista… Humoroizii/tomlinii Securitatii de pe forum folosesc acelasi limbaj si dejecteaza aceleasi idei cretinoide cu „revolutia”, cu disparitia Securitatii si expierea brusca a securistilor, cu „alegerile democratice” si nu in ultimul rand cu „masele clocotitoare”!? E si normal, in caz contrar s-ar desfasura ghemul diversiunilor si s-ar demasca MASCARADA/MASKIROVKIADA…

  24. Oamenii cu cap își iau informațiile din observații sănătoase, din lecturi, din căutări personale. Neosecuristului Tomlin îi scapă afirmația că își ia informații de la justiția (securitatea) ceaușistă, din presa ei și din toate lăturile epocii. Se observa demult. Cu capul lui, nu are cum distinge valorile și ară prin mlaștini sterpe. Nu trebuia să precizeze, căci obsesiile lui de prost sunt evidente. Fără cultură și fără caracter e greu la deal. Insul nu merită atenție, dar în voința lui de strecurare denotă că neosecurismul vrea iar să se amestece cu oamenii care sincer au crezut în ceva – ca Stoian și alții. Nu au priceput mare lucru din istorie, decît că este ora pumnului, ora să lovești. Primitiv, dar, totuși, sincer. Tomlin vrea primitivism, dar neosecurist.

  25. cei care i-au aplaudat pe mineri? de atunci a inceput SEGREGAREA ROMANILOR. tin minte matusa, care era ca si mama in comportament (cicase ma iubea de rupea pamantul ha! – sa nu uitati: in situatii de criza te vor ucide cei care iti declara iubirea!), cand am sunat-o sa-i spun ca „minerii” topaie pe un copil de 14 ani, care ii pozase, mi-a spus: asa va trebuie! sa va ucida pe toti golanilor! ce folos ca dupa ceva ani recunosteau cat de „pacaliti” fusesera votandu-l pe ilici si apoi pe petrica ani de-a randul…? raul a fost facut. de atunci a inceput tavalugul romanilor si jaful Romaniei. o Tara segregata, poate fi usor controlata, depopulata si furata. dezbina si stapaneste…

  26. Atunci ca si acum, educatia probabil daca ar fi existat, Romania ar fi fost altfel ! Acum cu Facebook si Instagram e aceeasi educatie care o faceu minerii cu bata in Universitatea Bucuresti! Probabil ca nu are nimeni din capul Statului interesul sa creasca nivelul de educatie !

  27. Minerilor li s-a spus ca daca vin „aia” la putere Valea jiului va fi desfiintata. Uite ca au venit „aia” si valea a fost desfiintata…

  28. In urma unor comentarii nu mai ramane de zis decat:q.e.d. (dar minerii nu cunosc latina)

  29. @Boldlin > chelnerii din Italia mananca maro de la turnatorul la securitatea ceausista pe nume de cod Horia, ala care are scrieri serioase in care spune la prosti ca el are dovezi MATERIALE ale existentei SPIRITULUI, alba-neagra de UBB Cluuuuj.

  30. care au reprimat revolutionarii in ’87, ’89 si in iun 90, au ajuns pe functii mari iar acum sunt pensionari cu pensii speciale si injura la greu tinerii morti si schiloditi.

  31. stoiane,tu ce javra securistoida esti?jigodie imputita!

  32. Dar sufletele celor care au blogat piata guvernului zile si nopti in sir, aducandu-si si bebelusii la proteste impotriva unei decizii de guvern despre care si astazi spun multi juristi ca era necesara, dar nu-i convenea bolsevicului de la Cotroceni, ce culoare aveau?

  33. Tot cu vulgarități în cap anti2024-tomlin? Aiurezi și bate la ochi. Te văd obsedat de persoane și atacându-le. Nu ai vreo idee, dar ataci oameni care le au. Asta-i neosecurism, degustător, cum te declari, al informațiilor securității. Ai dat ceva prin care ești superior cuiva? Ești mai valoros? Nu cumva la tine este reacția nulității care urăște reușitele? Nu asta a fost sensul schimbării de după 1989, ca escrocași să facă reguli. Citește-ți, de pildă, ce scriai deunăzi: De vrei, îți mai amintesc nenumărate alte mîrlănii.

  34. Daca Ilie (de la scularie?) nu pricepe mare lucru nici dupa trei decenii, atunci nici nu este de mirare ca securistii mafioti au facut in tot acest timp ce au vrut cu Romania.Si se lauda ca era si gazetar!

  35. Rebeliunile mineresti organizate de Secu si Comintern prin agentii ce au dat LOVITURA DE STAT KGB/GRU au avut dublul scop de potolire a entuziasmului occidental pacalit de FARSA SANGEROASA cu „revolutia intregului popor
    strans unit in fatza televizoarelor alb-negru” si de avertisment pt romanii anticomunisti latenti la fel de pacaliti cu „revolutia din Studioul 4” de unde se transmiteau CASETELE IN PREALABIL INREGISTRATE cu agentii barbosi in pulovere proletare cu manecile suflecate…Pacaleala infipta in creierele tantalailor, dar si ale
    AGENTILOR SOVIETICI ai Securitatii de unde nu o poate scoate nimeni nici dupa 33 de ani de alte pacaleli…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.