Trăim în societăți care au consacrat în constituții libertatea de neatins a persoanei. Sub această noțiune, este vorba nu doar de libertăți în înțeles fizic (deplasare, asociere etc.), ci și de libertatea minții, în care intră libertatea de a întreba, de a te îndoi, de a accepta sau, la nevoie, de a respinge susțineri și de a promova evaluări proprii. Desigur, intră și altele. Libertatea este a omului întreg.
Se pune însă întrebarea dacă se exercită azi această libertate. Nu cumva s-a ajuns la o decapitare?
Dacă arunci privirea în jur, ai răspuns. Se trunchiază din servitute redarea realității chiar în publicații care dau tonul. Mulți se exprimă cu aplomb, dar nu ar da sub semnătură ce declară pe posturi. Alții substituie tacit subiectul discuției, fără a-l duce la o rezoluție. S-au înmulțit „noii activiști”, pentru care lumea ar fi atins culmea organizării, așa cum altădată se credea că istoria începe abia cu 1945. În același timp, „expertizatorii” înlocuiesc gândirea cu optici mărginite. În roluri publice se multiplică yesmenii – care nu au și nici nu sunt în stare de opinii libere.
Mulți oameni se încredințează clișeelor, chiar dacă sunt în pofida intereselor lor. Timp în care cei nimeriți la decizii se laudă cu succese care nu există, iar naivii trag ponoasele.
Deocamdată, s-a ajuns într-o situație în care fiecare tinde să se ia pe sine ca măsură a lucrurilor și se sacrifică relațiile dintre oameni ca oameni (A. Marga, Lumea scindată, 2023). Ca și cum am fi într-o selecție darwiniană, integritatea nu mai contează. Improvizația în materie de cunoaștere a istoriei covârșește. Este adevărat că arhive ale ultimului secol abia se deschid.
Se simte acut nevoia de relansare a proiectului modern al omului ca subiect al propriului destin și a devizei „îndrăznește să-ți folosești mintea!”. Ca și nevoia asumării de sine în cadrul unei abordări inovative a întregului.
Se știe prea bine că societatea modernă a îmbrățișat libertatea funciară a persoanei și a conceput-o, inclusiv juridic, de la Locke trecând prin Kant și Jefferson, la Kelsen și Dewey, ca afirmare nestingherită a ființei umane. Ea a cultivat gândirea liberă și folosirea libertății în vederea ameliorării condițiilor vieții.
Aceste opțiuni au slăbit, însă, prin reorientarea politicii și a minților socotind competiția ca primejdie și rivalul drept dușman. Un indiciu al regresului este proliferarea sofismelor elementare (detaliat în A.Marga, Soarta democrației, 2022) chiar pe culmea modernității. Aristotel ar fi azi intimidat de mulțimea sofiștilor.
Sunt puține personalitățile care concep ieșirea din această situație și reafirmă libertatea omului întreg. Una dintre acestea este, cu siguranță, Richard David Precht.
Grație culturii și înzestrării sale, Richard David Precht, noua stea a reflecției, argumentează concludent că, fără recunoașterea libertății minților, nu este de așteptat ceva bun. Constatarea sa este că se lucrează astăzi organizat la privarea omului de gândire liberă. În reacție, în cartea sa recent tipărită, Das Jahrhundert der Toleranz. Pladoyer fur eine wertegeleitete Aussenpolitik (Goldmann, Munchen, 2024), Richard David Precht reangajează orizontul omului întreg. El încheie cu avertismentul: „secolul al 21-lea va fi secolul toleranței sau secolul catastrofelor finale” (p. 256), cu completarea: „secolul al 21-lea va fi secolul toleranței sau va fi ultimul în care se va scrie istorie umană” (p. 272). Acesta este mesajul unei personalități care folosește libertatea minții pentru o privire responsabilă, dincolo de optici curente, și socotește spunerea adevărului mai importantă decât adaptarea, fie și profitabilă, la circumstanțe.
Desigur, Richard David Precht se sprijină pe analize recente care dau concluzii noi. De exemplu, preferința majorității oamenilor pentru dezvoltarea țării lor, față de înrolări militare (Ivan Krastev, Mark Leonard), prelungirea dominației cu un „fanatism amical” (Pankaj Mishra, Bland Fanatics: Liberals, Race, and Empire, 2020), scindarea preocupării pentru identitate în ramuri ostile – apărarea valorilor tradiționale vs. apelul la sex și rasă (Omri Boehm, Radikaler Universalismus. Jenseit von Identität, 2022), nevoia ieșirii din „cooperarea controlată” și din „constrângerea ascunsă sub aparența comunicării” (Kapumba Akenda, Kulturelle Identität und interkulturelle Kommunikation, 2004).
Alți cercetători observă schimbări implacabile și propun părăsirea clișeelor. Ei aduc probe că Europa are nevoie de o relansare ieșind din autointerpretări consumate (Georges Corm, L’Europe et le mythe de l’Occident, 2009), că Vestul este la origine un proiect politic, mai degrabă decât geografic și militar (Heinrich August Winkler, Geschichte des Westens, 2016), că evoluția recentă a relațiilor Est-Vest nu a fost liniară (Mary Elise Sarotte, No one inch: America, Rusia and the making of post-Cold war stalemate, 2021), cum se crede. Richard David Precht se sprijină și pe noua examinare a subiecților politici.
Diagnoza dată stării lumii de către Richard David Precht pleacă de la sesizarea de schimbări adânci. El vorbește de deosebirea dintre Statele Unite ale Americii, cu impunătoarea lor istorie a exercitării libertății în fruntea modernității, pe de o parte, și administrația Joe Biden, pe de altă parte.
Într-o evoluție a lumii desigur complexă, această administrație sfârșește acasă cu nemulțumiri privind mersul economiei, funcționarea democrației și calitatea deciziilor. În exterior, ea sfârșește cu două războaie, în Estul european și în Orientul Mijlociu, cu divergențe periculoase la Pacific și în alte locuri, și cu slăbirea Europei, după ce Franța a glisat în neputință, iar Germania a fost împinsă în dificultăți. Administrația sfârșește lansând intens, din socoteli electorale, curentul „neoprogresismului”, având acum ca vârf de lance încurajări la anularea diferenței genurilor și schimbarea sexului.
Sfârșitul nu este întâmplător. El survine, în opinia mea, după ce s-a îmbrățișat stupefiant teza lui Karl Popper a „trecerii necesare de la autoritarism la democrație” – teză acuzată de cei mai avizați în materie că „este străină de cunoașterea istoriei”. Administrația a preluat-o și a convertit-o într-o politică a înlocuirii cooperării cu confruntarea. Aceasta în detrimentul grandioasei tradiții americane, exprimată în vremuri mai noi de John Dewey, a trecerii de la „democrație ca tehnică de alegere periodică” a reprezentanților, la democrație ca „formă de viață” și a cooperării națiunilor în acest scop (detalii în A. Marga, Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, 2017). Tradiție reprezentată, cum se știe, de promotori ai „progresismului”, conceput de Woodrow Wilson și Theodore Roosevelt ca ameliorare a vieții economice și instituționale.
Evaluarea din partea lui Richard David Precht începe cu observația că nu sunt mai mulți printre americani cei care susțin administrația actuală, iar aceasta, oricum, nu este întreaga Americă. „Dimpotrivă, trebuie să ne întrebăm dacă de la sfârșitul războiului rece vreun guvern american a presat atât de mult situația lumii să intre în schema retorică atotcuprinzătoare amic-dușman precum a făcut-o administrația Biden” (p. 141). Față de predecesoarele ei, „administrația Biden a împărțit lumea tăios în două mari blocuri, la care a adăugat că acestea nu vor putea exista durabil unul lângă altul”. Iar azi ne trezim cu adâncirea crizelor și a dificultăților pe scară largă.
Politica înțeleasă ca „distincție între amic și dușman”, formulată de Carl Schmitt, care voia, cum se știe, să justifice opțiunea lui Hitler pentru ieșirea din valori și decizionism, nu a mai rămas în muzeu. Richard David Precht observă că acea distincție a devenit azi înțelegerea conducătoare a politicii, mai sistematic ca oricând. Ea induce din nou o consecință gravă: nu mai contează ce vor oamenii, ci alinierea la cei puternici. În fapt, se poate pune întrebarea: în ultimii ani, unde au fost consultați cetățenii dacă vor sau nu război?
În orice caz, complexitatea vieții din societățile zilelor noastre a fost preluată de decidenți cu o capacitate limitată de înțelegere. În loc să se sesizeze dificultățile vieții și să se evite „narcisismul implicit” al abordărilor oficializate (p. 28), se exaltă optici înguste.
Richard David Precht infirmă teza lui Francis Fukuyama a „sfârșitului istoriei” odată cu liberalismul din formele de azi, relansează discuția în jurul întrebării „de ce cad regimurile?” și aplică teoria lui Vilfredo Paretto a „devierii” de la rațiune. El descrie ceea ce se petrece atunci când politica este înțeleasă ca „distincție amic-dușman”.
Această înțelegere a politicii antrenează în societățile moderne îngustarea spectrului de opinii admise. Astfel că, împotriva tezei „sfârșitului istoriei”, Richard David Precht pune întrebarea: „cât mai ține îngustarea libertății prin informala îngustare a spectrului de opinii permise?”
Desigur, nu dă rezultate „economia planificată (Planwirtschaft)”, fiind „ineficientă și contra naturii umane” (p. 38), nu dau rezultate socializările practicate odinioară în socialismul răsăritean, în general. Dar nici concentrarea puterii în mâini puține nu este acceptabilă – cu atât mai mult venind în scenă noi generații (p. 41). Sociologul Ulrich Beck (1991) a avut dreptate când a susținut că odată cu colapsul Uniunii Sovietice începe o schimbare ce duce departe a lumii. „Simpla împărțire a lumii în două, democrații și dictaturi, este cu aceasta nu numai depășită ca oricare altă simplă șablonizare în alb și negru” (p. 48). Între altele, această împărțire a orientat atenția mai mult spre divergențele dintre țări decât spre dezvoltarea propriei societăți prin democratizare și a devenit astfel propagandă.
În orice caz, astăzi, granița dintre democrație și autoritarism este practic prea firavă, încât este nevoie de o altă interpretare a viitorului „societății mondiale (Weltgesellschaft)”. Primul semn este acela că vom avea de a face tot mai mult cu o „ordine multipolară” (p. 52). Nu mai rezistă nici teza că dreptatea ar fi monopolul cuiva (p. 57), încât va trebui înaintat, din multe rațiuni, spre o viziune asupra istoriei ce-și asumă diversitatea organizărilor sociale și nevoia conlucrării lor.
Totodată, trebuie examinat de ce se prăbușesc societățile. Pe baza cercetărilor deja existente, Richard David Precht are în vedere patru cauze: mărginirea decidenților, care nu au capacitatea de a gestiona, dar ocupă funcțiile (p. 62); evaluări greșite ale resurselor (p. 65); soluții eronate la creșterea complexității, cu birocrație paralizantă și cheltuieli militare în dauna cetățenilor și statului respectiv (p. 70); amestecul din afară (p. 72). Richard David Precht adaugă a cincea cauză a prăbușirii societăților – pe care o numește „îngustarea narativă (narrative Verengung)” (p. 74). Ea constă în recursul la interpretări tributare fragmentărilor și aventuroase, în locul deciziilor competente ale unor minți libere. În fapt, astăzi, în loc de raționala cooperare cu China, ce se afirmă crescând ca supraputere, se recurge la a postula „rivalitatea sistemică” între democrații și autocrații, între Vest și Est, și la stigmatizări (p. 128). Iar faptul aduce cu sine daune și pericole inclusiv pentru cei care o postulează. În definitiv, democrația rămâne vie în condiții de cooperare, nu de conflict, cu cetățeni care își dau seama de întregul situațiilor, nu cu activiști mărginiți, de circumstanță.
Mobilizarea pe formula „rivalității sistemice” este acum pe o scară neobișnuit de mare. Atitudinea neutrală și distanțată nu mai are trecere, deși în Germania, de pildă, 54% din populație se pronunță pentru reținere în fața crizelor internaționale și abia 34% se pronunță pentru angajare (p. 138). Teama, manipularea, căutarea beneficiilor imediate au ajuns să strivească în bună măsură libertatea minților.
Cum se explică această alunecare? Richard David Precht preia teoria lui Vilfredo Paretto a abaterilor de la raționalitate prin „derivări (Derivationen)” care „îngustează narativul societății” și-l aduce la „formula sau-sau” (p. 91). „Cu cât în secolul al 21-lea pare mai nesigur ce sunt un popor, o națiune, rolurile sexelor, valorile, moravurile și obișnuințele, cu atât mai tare se insistă asupra acestora. Naționalul și biologicul sunt chemate să asigure ceea ce nu mai este sigur de sine. Iar acolo unde individul nu mai știe la ce aparține, sare identitatea colectivă, care promite prinderea fermă a lucrurilor și împarte lumea ….. Iar la urmă triumfă formula <în primul rând noi>” (p. 84). Pentru decidenți, „devine evident că este foarte greu să se trăiască fără dușmani” (p. 93), iar top-influencerii se ocupă să răspândească clișeele.
Sub alt aspect, s-a intrat deja în „conducerea și desfășurarea cognitivă a războiului (cognitive warfare)”, anticipată de McLuhan, cu reflecția după care războiul se câștigă mai întâi acasă, în sfera vieții private. Azi se apelează tot mai mult la mijloacele psihologiei, psihologiei sociale și științelor neurologice pentru a mobiliza mințile și a marginaliza interpretările alternative ale evenimentelor din lume. „La cele cinci locuri de război, pe apă, pe sol, în aer, în Internet și în spațiul cosmic, se adaugă acum conștiința colectivă și chiar mai mult, subconștientul” (p. 144). Acestea sunt acum sub asalt.
Richard David Precht observă că s-a produs o schimbare profundă în cultura modernă. Au scăzut orientările optimiste spre a schimba lumea dând ascultare rațiunii, încât să se asigure oamenilor bunăstare și libertate. Prevalează, în schimb, orizontul unei „restaurații sociale” ascunsă în apelul la recunoașterea de „rivalități sistemice” la scara lumii. În condițiile unei „societăți mereu mai nesigure” (p. 154), nu se mai exclude intrarea în „război rece”, iar „războiul cald” nu-i departe.
Momentan, rezultatul sunt mișcările care reduc politica la o chestiune de afect (p. 157). De exemplu, mișcarea „Woke”– cunoscuta alertare față de prejudecăți rasiale, discriminare, inegalități sociale, segregări sexuale – ia forme care repetă exclusivismul, opunându-se, la rândul ei, recunoașterii diversității. „Stânga (Linke)” existentă eșuează și ea când crede că țintele opoziției ei din unele țări ar avea valabilitate universală (p. 160). Mișcarea „Cancel culture” întreține un discurs despre toleranță, dar „intolerant” față de „cei care gândesc altfel”, pe care vrea să-i izoleze printr-o nouă „adversitate socială” (p. 222). Mișcarea „verzilor (Grünen)” apelează la valori occidentale, dar le folosește pentru amestec în treburile interne ale altor țări, încât „apetitul ei misionar nu este decât o copie a intereselor de putere existente” (p. 224).
Aceste mișcări rodesc în context. Ele sunt reactive sentimental la situații, dar le lipsește cunoașterea a ceea ce este de făcut pentru ca și ceilalți să se poată bucura de libertăți și drepturi.
S-a ajuns, oricum, într-o situație nouă: ordinea internațională existentă este la capăt. Se încearcă vizibil păstrarea statu quo-ului, dar nu vor fi rezultate durabile (p. 112). „Noua multipolaritate” se arată la orizont, iar mințile se trezesc în diferite locuri la libertate.
Care este soluția? „Catastrofala situație a lumii, scrie Richard David Precht, pretinde o necoruptă Realpolitik. Cele mai importante teme ale politicii interne și internaționale sunt schimbarea climatică, exploatarea resurselor, moartea speciilor, lupta pentru apă, valurile de emigrare și contrastul răspândit în întreaga lume dintre sărac și bogat, cu dramaticele sale urmări” (p. 28). Această situație reclamă distanțarea de optici înguste și interese mărginite și recunoașterea faptului că actualele valori care conduc politica internațională sunt doar parte a unei „ tradiții coloniale” (p. 161). Se poate lua distanță de aceasta admițând că „oamenii tuturor culturilor formează în secolul al 21-lea o comunitate de destin, care are nevoie de întreaga fantezie și de toate forțele ca să facă pământul locuibil pe termen lung. Urmarea situației este enormă. Așa cum oamenii secolelor anterioare erau conștienți de statutul lor, de credința lor, de națiunea lor sau clasa lor socială, astăzi oamenii ar trebui să fie conștienți înainte de toate de locul lor în natură. Decisiv ar fi aici – iar aceasta este marea deosebire – că oamenii, politicienii și statele lor se raportează nu la ceea ce îi deosebesc de alți oameni și culturi, ci la ceva ce împărtășim toți: existența fragilă pe o planetă care, datorită operei umane, se schimbă razant în direcția inadecvării pentru specia noastră” (p. 31). Pericolele existente ar fi cazul să fie luate ca avertisment.
Richard David Precht pledează pentru reasumarea valorilor sub o nouă înțelegere. „Nu ești atât de moral precum valorile din care te revendici, ci atât de moral pe cât te comporți în ceea ce faci” (p. 178). Valorile implică comunități, până la nivelul speciei umane. Ele se pot gândi supratemporal, dar depind de ceea ce se face cu ele.
Peste toate, este de revenit la cultura libertății așa cum a fost gândită în epoca modernă – adică reunind libertatea cu conștiința lucidă a condițiilor de exercitare a ei. A fost o eroare, argumentează Richard David Precht, separarea dintre componentele politice și componentele social-economice ale libertăților și drepturilor, intervenită ca urmare a neînțelegerilor dintre puterile erei postbelice (p. 190-191). Separarea nu face decât să alimenteze azi instrumentarea ideologică a libertăților și a drepturilor pentru a ataca.
Or, tocmai acest fenomen trebuie depășit. Este de acceptat „solidaritatea fără paternalism” pe baza unei „comunicări fără constrângerea consensului” (Akenda), în cadrul unui „comunitarianism al lumii”.
Odată cu Das Jahrhundert der Toleranz, Richard David Precht face pași în premieră în cugetarea din zilele noastre. Revenirea la a aborda întregul situației din lume, nu doar părți convenabile, la a transcende logica divizării, la libertate nedecapitată sunt exemple. Este de salutat, desigur, apelul autorului la revigorarea conștiinței comunității de specie în fața provocărilor naturii.
Numai că nu este posibilă optimizarea relației oamenilor cu natura fără guvernări competente. Nu contează doar valorile din care se revendică unul sau altul, ci și calitatea deciziilor. Iar apelul la conștiința comunității de specie s-a făcut și de către globalism și a dus la sciziuni interne și internaționale adesea mai mari decât înainte.
Sunt de părere că apelul la universalism ar trebui să ia în seamă faptul că viața trece prin comunități naționale. Prima raportare ar trebui să fie la acest nivel. Nu se poate ocoli fără pierderi adevărul că inițiative salutare de anvergură universală în economie, drept și alte domenii au avut în epoca modernă la bază proiecte naționale. Construcțiile durabile au început de aici.
Altfel, un apel fie el și generos, pentru toleranță față de culturi și feluri de a gândi diverse și pentru solidaritate de specie se trădează și se manipulează repede. Se observă ușor că invocarea umanității din oameni atrage, din nefericire, prea puțin – fiind concurată azi de interesele de câștig și de putere. Universalismul a adus, se știe bine, egalitatea și libertatea oamenilor, dar ele nu se apără prin simpla proclamare.
Foarte oportună intervenția cu articolul Despre mințile libere. Numai că la comentarii se vede că multe minți nu sunt libere. Unele sunt pe lîngă subiect și dea dreptul goale. Halal de minți!
Cea PUBLICA de pe wiki .
Asadar … deși se consideră că au trăit în perioade separate de mii de ani, Eva mitocondrială este corespondentul feminin al lui Adam cu cromozomul Y, cel mai recent strămoș comun pe linie paternă.
Adam cu cromozomul Y este cel mai recent strămoș comun pe linie paternă din care coboară toți oamenii ce trăiesc în prezent. El a trăit, probabil, cu 90.000 – 60.000 de mii de ani în urmă pe continentul african și este corespondentul masculin al Evei mitocondriale, deși probabil a trăit mai târziu cu aproximativ 50.000 – 80.000 de ani decât aceasta.
Adam cu cromozomul Y estecel mai recent strămoș comun pe linie paternă din care coboară toți oamenii ce trăiesc în prezent. El a trăit, probabil, cu 90.000 – 60.000 de mii de ani în urmă pe continentul african și este corespondentul masculin al Evei mitocondriale, deși probabil a trăit mai târziu cu aproximativ 50.000 – 80.000 de ani decât aceasta.
Eva mitocondrială este numele celui mai recent strămoș comun pe linie maternă. Eva mitocondrială a trăit cu aproximativ 200.000 de ani în urmă, cel mai probabil în Africa de Est.
Specia Homo Sapiens este considerată a fi apărut de la un predecesor din genul Homo cu 300.000-200.000 de ani în urmă. Homo sapiens (adjectivul sapiens este cuvântul latin pentru „înțelept” sau „inteligent”) a apărut în urmă cu 300.000 de ani, probabil derivat din Homo heidelbergensis.
Dacă tot primim și redistribuim minte la liber, spune-mi te rog de unde începe și unde sfârșește acea bază de date în care te încumeți să cauți, eventual cine a creat-o sau cine a introdus datele în ea. Poate îmi trimiți „în privat” și arborele genealogic de la Adam. (Sau măcar de la Eva.)
@@altfel… Daca CAUT intr-o baza de date UMANE … te GASESC cu CERTITUDINE !
Dar NU CRED in ceva care NU EXISTA in NICI O baza de date UMANE !
DumneZEU desemna CERUL Tata/”*Dyḗws Ph₂tḗr” in vechea mitologie AUTOHTONA de tip PIE/3000 BC.
Si cum UNIVERSUL Extragalactic (obiect astronomic cunoscut abia in anul 1930) A CREAT in cursul EVOLUTIEI sale NATURALE (de expansiune si racire adiabatica fizica) atat CERUL cat si PAMANTUL … cred atat in CERUL Tatal cat si in EVOLUTIA Naturii Mama (inclusiv in EVOLUTIA speciei umane (Homo SAPIENS) de tip Darwinista).
Asadar: CRED (cu certitudine) IN AMBELE si DEODATA ! Deoarece acestea nu se exclud reciproc fiind INSEPARABILE.
Cînd nu au mintea liberă, cum foarte bine sugerează articolul Despre mințile libere, inșii o iau oe miriște. Cum se vede bine la unele comentarii. Numa că inșii aceștia nu au nici minte și debitează orice, numai debitat să fie. Jalnic nivel!
Majoritatea oamenilor „se pricep” la fotbal, la filosofare si la religie . Sau NU ?
@ d. popescu – ori cu Dumnezeu , ori cu maimutza-darvin , hotaraste-te odata !
„…deține dovezi materiale ale
unei entități imaginare.” Deși nu mă vezi și nu m-ai văzut vreodată, nu cred că ai vreo îndoială că totuși exist și fi convins că nu sunt o bucată de piatră. Acum ce crezi? Contează mai mult materia vizibilă sau spiritul invizibil cu care poți să porți un dialog (sau nu) și să-l apreciezi sau să-l critici după cum crezi de cuviință?
„Mai urmează să aflăm probabil că …”
Corect, filosofic, tot ce n-am aflat pana acum, urmeaza sa aflam in viitor. Fotbalistic a fost tradus de catre domnul profesor Radulescu, teoreticianul roman a jocului de fotbal, prin: „ai/n-ai mingea, tragi la poarta” ! Tot asa, un profesor, care preda filosofia imaginata de altii, scrie ca detine dovezi materiale ale unei entitati imaginare ! Deci, tot ce-ti trece prin cap este fie filosofie, fie fotbal.
Concluzia ar fi că toți fotbaliștii sunt filozofi dar de ce nu și toți ceilalți sportivi sau toate profesiile „practice”? Mai urmează să aflăm probabil că există și profesii nepractice sau nepracticate.
„Nu văd legătura dintre fotbal și filozofie, poate ne luminezi puțin”
Fotbalul este filosofie in forma practica, adica tot ce iti trece prin cap !
In urma fugii din Egipt, Moise a ajuns în Midian, la o familie de păstori nomazi. Acolo și el s-a făcut păstor, printr-o înțelegere cu preotul madianit Ietro.
” 3.1. Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mînat turma pînă dincolo de pustie, şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
6 Şi a adăugat: „Eu sînt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam (EL/Elohim), Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”
14 Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sînt Cel ce sînt.” (YHWH)” (Iesirea, 2).
In urma fugii din Egipt, Moise a ajuns în Midian, la o familie de păstori nomazi. Acolo și el s-a făcut păstor, printr-o înțelegere cu preotul madianit Ietro.
” 3.1. Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mînat turma pînă dincolo de pustie, şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
6 Şi a adăugat: „Eu sînt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”
14 Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sînt Cel ce sînt.” (YHWH)” (Iesirea, 2).
Pe taramul nostru DIVINITATEA cea straveche PRECRESTINA (geto-dacica) a fost si a ramas cu radacina PIE/3000 BC de ZEU/DZEU/Marele ZEU/Domnul ZEU/DumneZEU.
Pe taramul semitic DIVINITATEA cea straveche Canaaita/pre 2200 BC a fost cea a zeului EL/Elohiom, al carui preoti au fost Melchisededc, Abraham/Avram si mai apoi Iisus.
Pe taramul semitic DIVINITATEA cea mai noua/post 1200 BC a fost cea a zeului YHWH a lui Moise: ” Eu sunt YHWH Dumnezeul tău, cel care te-a scos din sclavia Egiptului”. Un document egiptean conținând o listă de nume de locuri, descoperită în templul lui Amon din Soleb din timpul lui Amenhotep III. (1402–1363 BC) se referă la „țara lui Șasu-YHV“. Și în timpul lui Ramses Ramses III. (1198–1166 BC) apare această expresie, ea referindu-se atât la muntele din partea de est a Iordanului, cât și la beduinii care trăiau acolo.
Cand vorbesti despre Iisus si credinta sa …
„19 Melhisedec a binecuvîntat pe Avram, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului.” (Facerea 14).
„14 Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n’a zis nimic cu privire la preoţie.
15 Lucrul acesta se face şi mai luminos cînd vedem ridicîndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot,
16 pus nu prin legea unei porunci pămînteşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare.
17 Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec” (Evrei 7).
Despre Iisus si credinta sa …
„19 Melhisedec a binecuvîntat pe Avram, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului.” (Facerea 14).
„14 Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n’a zis nimic cu privire la preoţie.
15 Lucrul acesta se face şi mai luminos cînd vedem ridicîndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot,
16 pus nu prin legea unei porunci pămînteşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare.
17 Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec” (Evrei 7).
„18 Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pîne şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt ( אֵל).
19 Melhisedec a binecuvîntat pe Avram, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului.” (Facerea, 14).
„Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec. (Psalmi, 110).
„14 Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n’a zis nimic cu privire la preoţie.
15 Lucrul acesta se face şi mai luminos cînd vedem ridicîndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot,
16 pus nu prin legea unei porunci pămînteşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare.
17 Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec” (Evrei 7).
Vezi ca NU AI CITIT Biblia ! Cati dintre cei care citesc Biblia sunt OPEN MIND si inteleg acestea ? Prea putini.
Deci cand vorbesti despre DIVINITATEA cea SUPREMA pe care VREI sa o SLAVESTI … trebuie sa stii atat ORIGINEA, ORIGINALITATEA si ISTORICUL acesteia, cat FILOZOFIA din spatele acesteia … pentru A PUTEA FI CONSIDERAT o „MINTE LIBERA” (OPEN MIND) dpv. SPIRITUAL !
Deci cand vorbesti despre DIVINITATEA cea SUPREMA pe care VREI sa o SLAVESTI … trebuie sa stii atat ORIGINEA, ORIGINALITATEA si ISTORICUL acesteia, cat FILOZOFIA din spatele acesteia … pentru A PUTEA FI CONSIDERAT o „MINTE LIBERA” (OPEN MIND) dpv. SPIRITUAL !
Cand spui spiritualitatea cea straveche de pe acest taram vorbesti despre credintele cel stravechi (precrestine si paleocrestine) ORIGINARE si ORIGINALE de pe acest taram geto-dacic … CREDINTA in DZEUL cel MITOLOGIC/CERUL Tata/”*Dyḗws Ph₂tḗr”, DZEU STRAVECHI (datand din Ep. Bronzului/PIE 3000 BC), AUTOHTON/precrestin si ORIGINAL/ramas acelasi si in Ep. Fierului/cea geto-dacica. ZEITATE CEREASCA studiata de catre OMUL ZEU Zamolxis/550 BC.
ZEITATE amintita asa (Zeus/Ζεύς/DZEUS) chiar de catre Herodot/450 BC. CER pe care il RESPECTAM chiar si ASTAZI, in Ep. Moderna, sub ACELASI NUME de DZEUS/ DumneZEU (cf. in Codicele Voronotean/1550 AD: “eu, pre dzeu”; si cf. Liturghierului lui Coresi/(post 1550 AD): “laudamu-te ca zeul mare e si domn si imparat mare”). Nume RAMAS cu ACEEASI radacina ARHAICA, AUTOHTONA si de tip PRECRESTINA de ZEU !
Cand spui spiritualitatea cea straveche de pe taramurile semite vorbesti despre credintele cel stravechi (precrestine si paleocrestine) ORIGINARE si ORIGINALE de pe acel taram … CREDINTA in ZEUL cel MITOLOGIC/CERUL Tata/El/Elohim „(אֱלֹהִים)”, ZEU STRAVECHI al lui Melchisedek si ABraham/Avram (datand din Ep. Bronzului/2000 BC). Cel din fraza crestina murmurata pe cruce de catre Iisus ” אֵלִ֣י אֵ֖לִי לָמָ֣ה עֲזַבְתָּ֑נִי ” .
Termenul Elohim este folosit în Biblia ebraică drept una dintre denumirile asociate lui Dumnezeu. Conform ipotezei documentare variația denumirilor folosite pentru Dumnezeu în Biblie se datorează faptului că numeroși autori sunt responsabili pentru scrierea Sfintei Scripturi. Conform acestei ipoteze termenul Elohim este folosit în sursa Elohistă (E) și în sursa Preoților (P) în timp ce termenul YHWH este folosit în sursa Yahwistă (Y).
Cuvântul El (la singular) era termenul pentru zeu folosit în majoritatea limbilor semitice nord-vestice printre care și ebraică, ugaritică și aramaică. Cuvântul ʾilhm din limba ugaritică, echivalentul cuvântului Elohim din limba ebraică, era folosit pentru a desemna zeii din panteonul canaanit și reprezintă pluralul cuvântului El (ʾil în cazul limbii ugaritice). Termenul Elohim este asociat cu Dumnezeu Tatăl. [(Vocalizat: „בְּרֵאשִׁית בָּרָא אֱלֹהִים אֵת הַשָּׁמַיִם וְאֵת הָאָרֶץ”, Transliteralizat: „Bereshit bara Elohim et hashamayim ve’et ha’aretz”.
Elohim (ebraică: אֱלהִים) este pluralul cuvântului ebraic אלוה (eloah), care a fost folosit drept termen referitor la zeitățile canaanite, iar în Biblie drept un nume pentru Dumnezeu (cu referința la Dumnezeul avraamic). Consensul asupra etimologiei cuvântului Elohim este că acesta este pluralul cuvântului ebraic eloah, cuvânt care își are originile în substantivul proto-semitic ʾil cu sensul de Zeu/Divinitate. Un cuvânt cu origine etimologica identică cu Elohim-ul ebraic este cuvântul ʾilhm din ugaritică, care denumește panteonul canaanit; precum și cuvântul din aramaica biblică ʼĔlāhā, cuvântul siriac Alaha (ambele cu sens de Dumnezeu), cuvântul arabic ʾilāh (zeu) și Allah (Dumnezeu, Zeu suprem), cuvântul samaritean ʾĕlāhā (Dumnezeu). Creștinii care urmează o doctrină trinitariană consideră că folosirea pluralului reprezintă Trinitatea: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Aramaica are de asemenea o mai largă răspândire ca limbă liturgică în biserici din Orientul Apropiat – în bisericile creștine maronită și iacobită, sub forma sa antică. Primul sistem de scriere în limba aramaică, se bazează pe alfabetul fenician.
În timpul lui Iisus din Nazaret limba maternă a evreilor din Palestina era aramaica. Expresiile aramaice din Noul Testament sunt și ele martore că aceasta era limba folosită de Hristos. „Talitha cumi” (Marcu 5:41), „Efata” (Marcu 7:34) și „Eli, Eli, lama sabachthani?” (Marcu 15:34) sunt câteva dintre expresiile aramaice folosite de Hristos. În timpul lui Hristos, în sinagogi, Biblia era încă citită în limba ebraică, însă mulți oameni, în special femeile, nu o înțelegeau. Din această cauză, cei care citeau în sinagogi au introdus obiceiul să traducă scripturile în aramaică. Mai târziu au apărut traduceri scrise ale Vechiului Testament în aramaică, numite Targumim. În perioada pre-creștină, ebraica vorbită era deja ieșită din uz ca limbă vorbită, a rămas multă vreme mai mult ca limbă de cult și a fost înlocuită în viața de zi de zi cu aramaica. Aramaica antică din Babilon și Iudeea continuă să fie folosită ca limbă liturgică și de învățătură religioasă, alături de ebraică, în religia iudaică.
Dovada: Iisus murmura pe cruce catre ZEUL lui: „Eli, Eli, lama sabahtani?” ( Matei 27:46 și în Marcu 15:34).
Limba aramaică este o limbă semitică, răspândită în special în Antichitate în Siria, Levant,Mesopotamia și sud-estul Anatoliei și a cărei scriere este ancestrală pentru alfabetele utilizate mai târziu de limba ebraică, limba siriacă și pentru alfabetele arabice (sirian, urdu, ș.a.). Un mic număr de texte biblice – capitole din cărțile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) și Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) și un cuvânt din Geneză (31:47) sunt scrise în aramaică și nu în vechea ebraică. Aramaica veche se înrudește cu ebraica așa cum spaniola se aseamănă cu italiana. Diferențele dintre aramaică și ebraică sunt mai mari decât acelea dintre dialecte; de aceea cele două sunt privite ca două limbi distincte. Locul de baștină al aramaicii a fost Mesopotamia, în ebraică Aram Naharayim, adică „Aram dintre fluvii”. Triburile de aramei numite caldei au locuit fie la sud de Babilon, în jurul orașului Ur, fie in Mesopotamia Superioară între râul Chebar (Khabur) și marea cotitură a Eufratului care are zona Haran în centru. Deoarece Avram (Abraham), Isac și Iacov erau originari din Aram Naharayim și poate și din cauza legăturilor lor cu orașul Haran, Moise spune că Iacov a fost „arameu” (Deuteronom 26:5). De acolo din Mesopotamia de nord aramaica s-a răspândit către sud, pe teritoriul întregii Sirii de azi.
Fiind limba cuceritorilor caldeeni neo-babilonieni din secolul al VI BC, aramaica a fost o limbă semitică de relativ mare răspândire, devenind „lingua franca” și limba oficială mai întâi a imperiului neo-babilonian și apoi și a Imperiului Persan.
Nu văd legătura dintre fotbal și filozofie, poate ne luminezi puțin.
A crede in IUBIREA cea paleoCRESTINA precum neamul nostru stravechi geto-dacic … inseamna in a CREDE in CERUL cel ADORAT atat in mitologia noastra straveche (DumneZEU cel PIE/3000 BC, adorat de catre discipolul sau Zamolxis/550 BC), cat si in mitologia straveche semitica (EL/Elohim zeitatea semitica straveche a lui Melchizedek si a lui Abraham/2200 BC, adorata si de discipolul lor din epoca anilor 30 AD). Un alt ZEU decat Yhwe !
OPEN MIND inseamna NEAMUL care admira si studiaza „liber” de o „gandire dogmatica” CERUL ! Precum CREDINTA cea STRAVECHE a NEAMULUI nostru GETO-DACIC actual DACO-ROMANESC (ca limba si spiritualitate).
CLOSED MIND inseamnal „neamul” caruia ii este INTERZIS a admira si studia „liber” CERUL fiind INGRADIT de DOGMA sa cea straveche … a caror copii INCA dau peste mana DASCALULUI lor (un astronom venit din Romania) atunci cand aceasta incearca sa le „descrie” si le „descopere” CERUL cel NATURAL … sub motivul ca „neamul” lor are interzis A PRIVI la CER … trebuind sa adore DOAR o HIMERA antropomerfa si antropocentrista veche de peste 3200 de ani dar care LIPSESTE cu DESAVARSIRE. „Neamul” care in virtutea DOGMEI sale antice UITA de GENIUL din „neamul lor” care a descris exact proprietatile Universului ceresc cel NATURAL acum mai bine de o suta de ani.
PS. Acel personaj din Romania este un prieten de-al meu (astronom ca si mine) ajuns pe taramul semitic.
PS. Astronomia (greacă ἀστρονομία / ástronomía) este o știință naturală care studiază obiecte și fenomene cerești care a aparut ca stiinta la anul 746 BC in Noul Babilon si a carui exponent a fost chiar ZEUL nostru cel antic Zamolxis/550 BC. Astronomia folosește matematica, fizica și chimia pentru a explica originea și evoluția lor. Si de aceea, ca astronom am studiat (Bc.D, Ms.D, Dr.) la Facultatea de Matematica din Bucuresti. Si am activat apoi vreo 40 de ani doar in cadrul institutului de profil din Bucuresti.
La fotbal este o regula de baza: nu deposedezi de balon adversarul cand isi da autogoluri !
Despre „minti la liber”…Sa vorbesti de LIBERTATE si sa-ti denigrezi compatriotii care te citesc si-ti demoleaza elucubratiile vadit partizane…Flacaul adulat e un antic semi mitt demascat inca de acum un an cand a fost demis ca PROFI…
Neamul nostru geto-dacic era acum 2500 de ani de tip OPEN MIND, gandind la „nemarginirea” CERULUI:
„VII,3,5. Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi deprins de la acesta [grecul Pitagora] unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo. Mai întâi, [Zamolxis] s-ar fi făcut preot al ZEULUI cel mai slăvit la ei, iar după aceea a primit şi numele de zeu.” (Strabon/(64 BC–24 AD), Geografia).
In acelasi timp „alt neam” era de tip CLOSED MIND, gandind „marginit si captiv” in „DOGMA teocratica a VT/550 BC”.
PS. Oricum, „nemarginirea” e data de „neingradirea” NU ESTE pleonastica ! Gandeste-te la topologia suprafetei unei sfere care este nemarginita (ca o infinitate de „drumuri” inchise posibile a fi trasate pe suprafata sa 2D) dar este un obiect marginit in spatiu (3D). DEH … MATEMATICA BAT’O VINA !
@Emile
„Ați pomenit de Marshall McLuhan. În anii 80 a apărut în hulita de onctuosul domn Liiceanu Editura Politică cartea Galaxia Gutenberg.”
-McLuhan nu a facut PREDICTIE ci PROGRAMARE…..
Despre minți libere?
A murit doctorița Irina Franciuc, președinta medicilor de familie din județul Suceava
Luni, 5 Decembrie 2022
s-a stins din viață duminică, 4 decembrie, la numai 56 de ani.
-dormi si viseaza
vaxxinu lucreaza!!!
Văd că vă luați și de directorul publicației Cotidianul. Prostul gust și mîrlănia în acțiune. Sunteți cîțiva rămași de la udrea-coldea fără stăpîn și trăiți din delațiunile subsolurilor și anonimatelor (deși se cam știe cine sunteți, doi inși care împroașcă orice ca să le iasă și lor vinul de regiune cu sifon cu tot.Doar se vede că la orice articol cu valoare ridicată, care ar putea lămuri lucruri, veniți cu inepțiuile voastre. Inclusiv ignoranța în privina Ministerului Adevărului. Nivel jos, inșilor, tare jos!
Păi așa Minister al Adevărului nici pisica nu-l poate vedea fără să fugă. Ea miroase omul. Nu știu cine ce scrie la comentarii. Nu-mi bat capul. Dar nu pot să nu spun că ministeriabili de ăștia cs voi sunt plătiți să spună prafuri. Orice om care are părere proprie și minte liberă e flașnetă rusească? Jalnic, băiete. În SUA mulți dau dreptate celor rivali, dar nimeni nu-i flașnetează. Până una alta n-ați doborât, biete lichele, nici măcar o virgulă din articol. Așa că munciți, învățați, dacă vreți adevăr.
Ministerul Adevărului sunteti praf si v-au ciuruit hackerii ptr ca sunteti o sleahta de incapabili ,, treaba voastra unica pe care o puteti realiza e sa stergeti babele la fund..
va faceti de ras daca ati scris chiar voi asta
Dacă la ceea ce este mintea ca realitate faptică nu s-a încumetat nimeni să vină cu vreo explicație plauzibilă, voi încerca să supun atenției cititorilor libertatea ca stare de fapt sau ca libertate. Poate unii înțeleg ce vreau să spun dar alții nu înțeleg așa că, pentru a fi mai pe înțeles voi face trimitere la o realitate faptică asupra căreia suntem cu toții deacord pentru a o putea utiliza ca punct de plecare pentru raționamentul ce va urma. Pământul se învârte de mii sau poate de milioane de ani după o anumită orbită aparent fixă, unică sau stabilă. Nu insist pe subiect. O face el în deplină libertate sau îi este impusă de forțe exterioare lui? Probabil oricare dintre cele două ipoteze poate fi adevărată dar dacă ne referim doar la una, respectiv prima dintre ele, am putea spune că se deplasează conform propriei lui libertăți iar prin extrapolare și omul ca individ s-ar manifesta ca atare, conform unei libertăți proprii. Dacă trecem apoi la forțele exterioare de care Pământul este dependent, ajungem la ceea ce individul este și devine dependent din perspectiva forțelelor exterioare lui. Cum, cât și cum poate interveni sau influența mintea noastră individuală sau colectivă acest imens angrenaj de forțe? Cine să dea un răspuns? Filozofii, sfinții, savanții, oamenii de știință, cine? Ce poate fi sau reprezenta și mai ales ce poate face mintea noastră individuală sau colectivă în cadrul unui asemenea raport de forțe creatoare de efecte și cauzalități? Au greșit anticii că au atribuit asemenea calități sau însușiri unor zeități? Cu siguranță nu. Au fost perfect logici și raționali, noi suntem cei care nu am înțeles și acceptat logica lor, noi suntem cei care am greșit direcția, nicidecum ei, așa cum tindem a crede din îngâmfare, fală, mândrie deșartă sau ignoranță de neimaginat.
@Daniel:
Nu te pune nimeni sa stergi praful. In fapt ai putea avea oleaca de respect fata de pamantul sacru pe care calci. Stii, a fost udat cu sange de martir.
Suntem coplesiti de numarul postarilor sub felurite nick-name-uri a uneia si aceleasi trompete margaoane
Ti-a postat tovarasu’director articolul?Sanatate,nu te lua in bete cu noi, mai trumpilica mai,ca nu esti la modul deschis o flasneta ruseasca
@10:19, Marele Urs:
Eeee, asta e intrebarea de 2500 de ani incoace. Sa fie mintea ca o ceapa care se curata foaie cu foaie de neadevaruri pana ramane miezul pur? Nu vreau sa te blochezi azi. Ca poate nu stii unde ai pus gratiile. 😂 Da-mi mie ceapa daca nu ai ce face cu ea!
nepotii decoratilor in razboaie ,sau mai rau a oprimatilor cu vina ca er fi fost si ei nz-isti dau fsc-isti , o generatie,mai multe, lipsite de personalitate bubuita de chimicale din cafea cu droguri de stari letargice-spre 0 IQ = ptr a fi controlabili,alte prafuri gresite de toate spetele,mancare otravita cu metale grele sa nu apicati 70 ani … aceasta spuma onorabila incapabila sa faca/produca numicul ramas in urma generatiilor care au muncit ,ca sclavii din ’45 incoace…
miroase a bubuiala mondiala…
Chestie de optică.. Zicea pușcăriașul, că de fapt restul lumii e după gratii,.. iar el e liber la orice gînduri..
O minte care se crede libera, dar renunta la suveranitatea corpului in favoarea vaxxinarii impuse de Stat, nu intelege fenomenele realitatii, deci nu este libera.
Binevenit acest articol foarte bine scris și informat. În multe privințe. Și pentru a cerne aurul de praf. Vorbirea din burtă, fie și semnând Minister al Adevărului, nu denotă deloc minte, ci praf. Mai pe șleau, denotă cît mai este de la prostie și minciună pînă la minte.
Gandirea e libera cand e practicata de oameni liberi…Principial/teoretic poate oricine gandi „nemarginit”, dar daca nu-si poate exprima gandurile inseamna ca NU E LIBER fiind incarcerat…Incarcerati in dogma care-si regreta conditia umilitoare de sclavi…
Sunt convins ca Decebal inainte de a trece Dincolo cu 2000 de ani in urma si-a zis: Mai bine CLOSED MIND decat OPEN MIND…Il astepta Zalmoxis…Oricum, „nemarginirea” e data de „neingradirea” pleonastica…Specialist in senzatia paroxistica de „libertate” e core care apreciaza „revolutionar”-eliberator- loviturile de stat bolsevice…Nu conteaza ca sunt „revolutii de palast/sediu CC-PCR”…
Savantlâcurile nu tin loc de eruditie,e disperare mare la academician
Nu putem vb de minți libere în comentarii cenzurate.
Poti sa te simti liber in Cuba daca te multumesti cu un terci si un acoperis precar deasupra capului. Poti fi chiar fericit cand propaganda iti spune ca nu vei fi niciodata supus a Yankeylor. Din contra te poti simti incorsetat locuind in Monte Carlo dar neavand bani de yaht. Totul e relativ si depinde de individ..
Sarlica … confunzi LIBERTATEA (nemarginirea cea neingradita din gandirea umana) cu ANARHIA (haosul cel ingramadit si confuzia cea limitata din gandire) ! Confuzi un OPEN MIND cu un CLOSED MIND !
Foarte bună profilarea minților libere în articolul domnului Marga. Era cazul să se arate că libertatea înseamnă și minte liberă. Altfel vedem și la aceste comentarii că ar trebui ca să mai facem o distincție, între minte naturală și minte scurtă. Se poate exemplifica cu Miorița, care înjură ceva despre fiice și fii. Insul nu are de a face cu mintea. Sau la nelipsitul Margelatu, care ciupește de pe siteuri și dă drept cunoștințe. Evident eronate, dar pe cum e omul, e prea greu. Doar confirmă ce spune Marele Urs.
S-au inscris si recrutii la cuvant…Deocamdata cu manifeste propagandistice specifice muncii de jos…Dar promite…
Tabloul sofismelor, într-o clasificare nouă, adusă la zi, se află în monografia Argumentarea (Editura Academiei Române, București, 2010, ediția a doua) a profesorului Andrei Marga. Examinarea sofismelor frecvente din viața publică este în volumul Andrei Marga, Soarta democrației(Editura Creator, Brașov, 2022)
Cine ascunde REALITATEA in spatele sofismelor NU E LIBER…Blocurile ideologice nu au disparut in 1989-1991 si pe cale de consecinta nici razboiul rece, contrar mimarii, de altfel grobiene, a disparitiei Imperiului colonial bolsevic URSS, Imperiul bolsevic-colonial chinez neprezentand rezerve in a se prezenta asa cum a fost intotdeauna dupa 1948…Aceasta realitate au observat-o si soimii patriei,
nu si sofistii/filosofarzii…
Spuneam acum o ora, dar am constatat ca NU SUNT LIBER: Decapitarea LIBERTATII OMULUI a fost compilata teoretic si aplicata practic de ideologia marxist/bolsevica la scara europeana, apoi europeano-asiatica si finalmente GLOBAL/GLOBALIZARE, dupa ce fusese experimentata
intern in Franta MONARHICA din 1789 cu BHILOTINELE…De atunci gandirea si oamenii nu mai sunt LIBERI, unii devenind YES-mani si altii fiind clonati ca „oameni noi”…
Cine nu e liber e SCLAV…Exista mai multe tipuri de clavi, dar cele mai reprezentative sunt sclavii istoriei milenare cand se practica
„selectia” si sclavii istoriei moderne si contemporane-sclavii ideologici care sunt la randul lor de doua feluri, YES-manii si „oamenii noi”…Sclavii ideologici sunt o categorie speciala, ei adulandu-si pana la veneratie STAPANUL…
Unde ți-e libertatea minții, devreme ce nu ești educat, nu știi discerne, nu ai logica evenimentelor, nu te știi organiza și nu ai respect pentru alții ??
Cum il puteti „categorisi” pe Elon ?
Cum il puteti „categorisi” pe Albert ?
Dar … cum il puteti „categorisi” pe anticul Socrate ?
Socrate, celebru filozof grec, născut la Atena, maestrul lui Platon: el profesa morala cea mai pură și totuși, acuzat ca inamic al religiunii naționale și de corupător al tinerimii, Socrate fu condamnat la moarte, bând cucută (470-400 BC). Asta sa fie oare „finalul” unei „minți libere” ?
Subiectul este atat de stufos si de pretentios … incat o „minte umana” nu poate sa-l priceapa. Degeaba incearca asta autorul acestui articol. Nu are resursele intelectuale sau filosofice necesare .
Constantin Sălăvăstru, profesor la Catedra de Logica si Filosofie Sistematica a Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi este cel mai reputat roman in domeniul sofismele încadrate în sfera “patologiei argumentării”
Sa-ți ceri iertare hiena bipeda ca îmi insulți inteligenta cu aerele tale fetide de așa zis profesor! Așa ii faci și fiica-tii?
Ați pomenit de Marshall McLuhan. În anii 80 a apărut în hulita de onctuosul domn Liiceanu Editura Politică cartea Galaxia Gutenberg. Remarca autorul după apariției cărții tipărite și a accesibilității acestei la mulțime oamenii la aceeași oră citeau cărți diferite, aveau păreri diferite și reacționau diferit. Apariția televiziunii a adus oamenii la spiritul tribal. Vine un membru al tribului din pădure, relatează ceva și toți își iau sulițele și pleacă după el. Spre deosebire de când se citea, acum la aceeași oră la televizor toți vedem aceeași știre părtinitor prezentată și reacționăm tribal. Multiplicarea posturilor TV a schimbat o vreme situația, dar acum este unanimitate. Mai rău telefonul mobil, acum citim și sărim tribul la Comentarii, avem Ro Alert care zice să stăm în case, dar când vor fi RO, sau HU, sau alt Alert ce ne va indemna să ieșim la bătaie? Formidabilă tehnologie, urâte rezultate.
Statele Unite ale Americii, cu impunătoarea lor istorie a exercitării libertății . CARE LIBERTATE ?DE A TRAGE CU PUȘCA ,COLTUL,MITRALIERA,NUCLEARA?! –CĂ CÂT AU AVUT PE CINE PUȘCA-ÎN AMERICA -ACEASTA A FOS PERCEPUTĂ CA MAMA ,TATA DEMOCRAȚIEI DAR CÂND I-AU TERMINAT PE INDIENI ȘI HISPANO-MIGRANȚI -DEMBOCRAȚIA AMERICANĂ S-A RĂSPÂNDIT ÎN LUME -TOT CU MITRALIERA,TUNUL ȘI RACHETA! AȘA CĂ E VORBA DE DEMOCRAȚIA DARWINIANĂ!
„Altfel, un apel fie el și generos, pentru toleranță față de culturi și feluri de a gândi diverse și pentru solidaritate de specie se trădează și se manipulează repede. ”
Minti! Ce apel? Mai taci de ignorant! Cand alegi sa persecuti peste 50% dintr-un popor te numesti terorist, nu teoretician.
Și acum întrebarea care inchide cercul cunoașterii și necunoașterii noastre: Dar ce este mintea ca realitate faptică? – (Nu că am ști mai bine din perspectiva conceptului. ) Cu toate că avem destule puncte de vedere asemănătoare și contradictorii din ambele perspective, mi se pare că din perspectiva celei dintâi, întrebarea ori nu a fost pusă, ori a primit un răspuns incert, evaziv, neclar și nesigur, ori găsirea lui ne depășește pe toți, fiind prin ea însăşi o realitate infinit mai mare decât putem noi cuprinde periodic în concepte cu propriile noastre minți cel mai adesea moștenite, din când în când upgradate sau „inventate” pe ultimii pași ai realității. Poate mai multă tăcere ne-ar aduce mai aproape de ea decât inegalabila, „indispensabila, atotresponsabila, atotsalvatoarea”, aparent ordonata, mereu tumultoasa, zgomotoasa rostogolire
de cuvinte și idei.
Subiect de importanță extremă. Care minte este liberă? Care este aservită? De ce libertatea nu e dusă până la capăt? Foarte bună punere în discuție, partener excelent, tratare cultivată și inteligentă. Fără minți libere nimic nu funcționează.