Despre România de la brâu în sus

Până acum vreo 12 ani, mai precis între anii 2000 și 2010, am avut un contract de exclusivitate cu o casă de producție cinematografică, C-Film. Conform contractului, am compus muzica pentru întreaga producție de documentare turistic-culturale, realizate în genul celor de la Deutche Welle, adică ușor mai bătrânește, cu un ritm mai lent, pe măsura vârstei celor care vizitează de regulă România.

Erau cam cinci, șase filme pe an la care trebuia să lucrez și, da, recunosc, până când proprietarul a închis afacerea din cauza crizei economice de atunci, a fost și foarte frumos și foarte profitabil. Filmele, care durau între 45 și 60 de minute, erau vândute în toată Europa prin agenții de turism, dar și prin unele muzee, casa de producție reușind plasarea lor și în câteva televiziuni. În fine.

Pentru ca treaba să iasă bine, eu primeam peliculele la final, după ce erau montate și după ce era pus comperajul. De fiecare dată eram nerăbdător să văd imaginile, pentru că îmi plăcea ce făceam.

O dată, înainte să primesc un documentar despre București, l-am întrebat pe regizorul Adrian Drăghescu dacă imaginile sunt frumoase. Mi-a răspuns: ”Ilie, să știi că prin camera de luat vederi toată România e frumoasă, dar de la brâu în sus. Dacă ai coborât camera spre spre pământ, vezi mizeria, așa că…”

Avea dreptate. Trăim într-o țară murdară. Asta nu e de mirare. Românii sunt un popor îngălat, un popor murdar, drept dovadă și faptul că suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de săpun și pastă de dinți.

E drept, și în alte țări e mizerie. La Paris, cum o apuci dinspre aeroport spre oraș, ești șocat să vezi câtă mizerie e pe marginea drumului, iar dacă ai neșansa să stai într-un hotel din Saint-Denis, așa cum am stat eu acum ceva vreme când am fost la o conferință internațională, te crucești de jegul de pe străzi.

Sau când mergi dinspre Monte Carlo spre Marsilia, trecând prin spectaculoasa zonă a Alpilor Maritimi care parcă se aruncă în Mediterană, ca să intri în oraș trebuie să treci pe lângă un cartier cu blocuri devastate, în care trăiesc șobolănește mii de oameni.

Ori, dacă mergi cu trenul dinspre sud, spre Milano, până să ajungi în gară traversezi preț de zeci de minute o zonă cu bidonville-uri de o mizerie cruntă. Iar locuri dintr-astea am mai văzut, oho, în multe locuri din Europa.

Dar, spre deosebire de România, acolo mizeria e făcută de imigranți. Aici, nu poți da vina pe ei, pentru că nu prea avem de-ăștia. Aici, mizeria e făcută de români, de românii care se fudulesc cu țoalele pe care le poartă și cu mașinile pe care le conduc, însă care își aruncă gunoaiele exact lângă locul în care trăiesc.

Așa e aproape peste tot, de la Marea Neagră până la Oradea, din Mehedinți până la Botoșani.

Mai zilele trecute, am văzut un documentar realizat de Charles Ottley. Britanicul ajunsese la vulcanii noroioși din Buzău și văzând într-un astfel de vulcan niște doze de bere și niște bidoane de plastic a întrebat pe bună dreptate: „Ce idiot o fi fost în stare să arunce așa ceva, aici?” Cum ce idiot? Un român! Mi-l și închipui urcând în mașină și dând drumul la manele cu volumul dat la maxim.

Dar, vă mirați? Priviți fotografia din deschiderea acestui articol. E preluată de pe pagina de Facebook a primăriei din Baia de Criș, care a pus la dispoziția organizatorilor terenul pe care s-au ținut o parte dintre evenimentele legate comemorarea celor 150 de ani de la moartea eroului național Avram Iancu.

Mizeria de la Țebea

Asta au lăsat în urmă românii noștri patrioți care la sărbătoare se îmbracă în mândre costume naționale dar care la sfârșit fac precum oaia care își lasă căcărezele în oala cu lapte proaspăt muls.

Dar să știți, mizeria asta pe care o vedeți în poză e rădăcina pseudo-patriotismului lor și ea le definește mentalitatea. Ei reprezintă bazinul electoral al naționaliștilor și suveraniștilor care trâmbițează emfatic că vor prelua puterea. De fapt, asta e România pe care vor să o construiască: Un gunoi. Și tocmai de aceea nu vor reuși.