Despre șah, viață și reguli

Cum a apărut şi cine a inventat acest sport al minţii absolut fascinant care este capabil să capteze atenţia a miliarde de oameni, mulţi dintre ei făcând din şah o pasiune, o modalitate de relaxare şi, de cele mai multe ori, un mod de viaţă căci mutările de pe tabla cu pătrăţele, îi ajută să-și dezvolte gândirea altenativă în viaţa de zi cu zi?

Au fost lansate mai multe ipoteze cu privire la apariţia şahului. Una dintre ele afirmă că originile şahului ar trebui căutate în India, Persia şi China, între secolul al III-lea și secolul al VI-lea. Despre descoperirea jocului, există şi o legendă indiană care face referire la faptul că inventatorului jocului de şah, Sissa ben Dahir, i-a fost oferită – de către regele indian Shirham – o recompensă, la alegere, drept răsplată pentru minunata invenţie. “Maiestate, nu vreau cine ştie ce bogăţii lumeşti, daţi-mi doar un bob de grâu pentru prima pătrăţică a tablei de şah, două boabe pentru a doua, 4 boabe pentru a treia, 8 pentru a patra pătrăţică… şi tot aşa, până ce toate cele 64 de pătrate ale tablei vor fi acoperite de grâu. Regele, mirat şi încântat că i se cere atât de puţin, a bătut din palme şi a poruncit să i se aducă un sac de grâu, pentru a îndeplini cererea vicleanului matematician. Dar, spre mirarea regelui, sacul s-a terminat repede, iar tabla nu era nici pe sfert acoperită. La fel s-a întâmplat şi cu sacii care au fost aduşi pe urmă, au fost goliţi tot mai repede. Şi într-adevăr, abia atunci şi-a dat seama regele că Sissa ben Dahir i-a cerut un număr neînchipuit de mare de boabe de grâu, rezultatul progresiei geometrice”. Dacă ar fi să dăm crezare acestei legende, inventatorul şahului putea fi considerat un geniu, însă cel mai probabil geniul său nu a fost pe plac regelui.

Mihail Sadoveanu a reluat această legendă în nuvela „Soarele în baltă sau aventurile şahului”, realizând o similitudine între lumea şahului şi cea reală, comparând piesele de şah cu oamenii care aparţin diverselor ierarhii şi regulile şahului cu cele ale lumii reale, îndemnând la cugetare, apoi la acţiune. Sadoveanu încheie nuvela într-o notă filozofică, îndemnându-i pe cei ce deţin puterea sa nu uite că sunt şi ei oameni supuşi greşelilor.

Izvoarele istorice atestă faptul că se juca șah prin secolul VI în Persia. Jocul s-a răspândit prin secolul VII o dată cu extinderea și invazia islamică în Orientul Apropiat, Africa de Nord, Bizanț, Italia, Europa de Est și Spania. In Evul Mediu, șahul era considerat de către nobili un joc de elită, fapt pentru care biserica l-a dezaprobat timp de câteva secole. Prin secolul XVI se vor modifica regulile de joc, apărând, astfel, șahul modern. Șahul a devenit un joc răspândit în Spania, Franța, și Anglia ulterior în Rusia de unde provin cei mai mulți campioni mondiali de șah.

În prezent, din ce în ce mai multe sisteme de educaţie au ales şahul ca disciplină opţională de studiu tocmai datorită faptului că practicarea acestuia dezvoltă concentrarea, conştientizarea, controlul emoţiilor, concentrarea, stima de sine și creativitatea. Aplicarea sa este în creștere în domeniile terapeutice, unde este un complement în tratamentele de dependență și un exercițiu împotriva deteriorării cognitive. În penitenciare este, de asemenea, un ingredient capabil să schimbe dinamica unui grup de deținuți.

În fiecare an, pe 20 iulie, este celebrată Ziua Mondială a Șahului. Adunarea generală a ONU a adoptat, la 13 decembrie 2019, rezoluţia prin care a decretat data de 20 iulie „Ziua Mondială a Şahului”. Rezoluţia a fost propusă de mai multe ţări, între care Armenia, Rusia, Bangladesh, India, China, Camerun, Cuba şi Liban.

Potrivit ONU, pandemia de COVID-19 a dus la o dublare a interesului pentru şah, iar partidele disputate online au devenit nu doar o modalitate plăcută şi utilă de petrecere a timpului liber, dar şi de a cunoaşte oameni din întreaga lume.

Această scurtă trecere în revistă a istoriei șahului este un argument suficient de puternic pentru a concluziona că sportul minții este prezent în fiecare aspect al vieții noastre. Fie că vorbim despre luarea unor decizii personale, fie că vorbim despre deciziile politice, economice și sociale ale unui stat, șahul ne învață că în viață există reguli. Dacă ar fi să ne referim la clasa politică și la activitatea acesteia, ar fi demn de amintit că regulile jocului sunt dictate de așteptările sociale, însă, de cele mai multe ori, jucătorii clasei politice sunt doar ageamii cu pretenții de experți și înțelepți care aleg să joace după cum îi taie capul și fără bunul simț de a părăsi onorabil competiția.

Ciprian Demeter

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

8 Comentarii

  1. Deja nu mai pot si simt ca regina m-a incalecat! Pana si campionul mondial Kasparov a luat-o pe cocoasa fiind nepregatit in fata neo-fascistilor care i-au tras-o ca la renew in 5 minute! Cat despre Catu&Johannis, acesti neica-nimeni care nici buna-ziua nu stiu sa dea din maxilarele cariate, nici nu vreau sa amintesc ce deschideri fac de raman romanii cu izmenele in vine!

  2. exista ceva care nu e facut de catre Inexistent ? Orice popa nespalat iti spune ca NU.

  3. Ca să fii Politician, trebuie să-ți îmbraci creierul cu educație, caracter, inteligență, bun simț și, cel mai important, cu simțul datoriei. Acolo unde lipsește simțul datoriei și un ochi de Om orice e posibil. Și, ca fapt divers: In viața, spre deosebire de șah, jocul continuă și după sah-mat.

  4. In curand reprezentantii BLM vor navali la un campionat de sah si vor rasturna toate mesele, asa ceva este inadmisibil- cum adica, intotdeauna albul muta primul?! Reprezentantii LGBTQ+ vor spune ca este incorect sa se spune pioni si nu pioane, sau piese non-binare, iar regina ar trebui sa fie un transsexual ce se identifica cu un fier de calcat.
    Republicanii, de asemenea, vor striga ca jocul trebuie interzis, din motive evidente.
    Asociatiile pentru protectia animalelor vor argumenta ca nu putem continua sa chinuim animalele pana si in jocuri. Iar nebunii din guvern si de la presedintie se vor simti vizati de denumirea unei anumite figuri…

  5. Doar nu crede cineva ca actuala clasa politică are ceva cu jocul de șah. Ei sunt preocupați doar cum să fure piesele de pe tabla de șah.

  6. Rușii joacă șah si o fac bine, în primul rând pentru că au înțeles cat de important este să respecți regulile.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.