Teodor Atanasiu a declarat, luni, că va fi înaintată o nouă propunere de negociere pentru PSD pentru organizarea dezbaterii prezidenţiale Klaus Iohannis-Victor Ponta.
Propunerea ACL este pentru ziua de joi, considerată cea mai potrivită pentru dezbatere, de la 20.00, şi ar urma să aibă loc la Palatul Parlamentului.
„O să-i facem încă o invitaţie foarte clară la Parlamentul României, unde Televiziunea Română şi toate celelalte televiziuni să poată să transmită această dezbatere, să lase faldurile fustelor şi dacă e bărbat să vină la dezbatere”, a declarat Atanasiu.
UPDATE Firea: N-am primit nicio invitație
Luni după amiază, purtătorul de cuvânt al PSD Gabriela Firea a declarat că nu a primit o invitaţie de la ACL de organizarea unei dezbateri Ponta-Iohannis joi, la Parlament, susţinând „că trebuie lăsate orgoliile, candidaţii să participe la dezbateri ca toţi liderii lumii, la televiziuni, nu să inventeze apa caldă şi roata”.
„Până în acest moment nu am primit o invitaţie oficială. Am plecat de la birou acum 40 de minute şi nu era nici pe e-mail, nici pe fax nicio solicitare din partea staff-ului domunului Ioahanns de a participa la o discuţie în vederea realizării unei emisiuni, în afară de cele patru emisiuni la cele patru posturi de ştiri, comerciale, astăzi mâine, miercuri şi joi, la care domnul Ponta va participa aşa cum a spus de săptămâna trecută şi îl aşteaptă şi pe domnul Iohannis să vină şă-şi spună punctul de vedere în legătură cu temele care vizează atribuţiile constituţionale ale preşedintelui ţării”, a afirmat Firea.
Întâlnirea, de vineri, dintre echipele de campanie ale celor doi candidaţi pentru negocieri privind dezbaterile între Klaus Iohannis şi Victor Ponta la alegerile prezidenţiale au eşuat.
Purtătorul de cuvând al PNL, Alina Gorghiu, a acuzat PSD-ul că nu a venit pregătit pentru negocieri şi că partidul premierului a susţinut pe parcursul întâlnirii aceeaşi poziţie rigidă, inflexibilă. Potrivit lui Gorghiu, Klaus Iohannis va face tot ce îi stă în puteri astfel încât această dezbatere să aibă loc.
În plus, Alina Gorghiu a afirmat că preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea a minţit în declaraţiile făcute după întâlnire, în faţa presei.
La rândul lui, președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu s-a ajuns la un numitor comun, dând vina pe cei din tabăra cealaltă, care n-ar fi dea acord cu patru întâlniri, la patru televiziuni de ştiri.