Dezbinarea prădătorilor

Criza guvernamentală avându-l pe F. Cîțu vedetă principală vine în consolidarea platformei de interese privind intrarea pe plată a fondurilor europene. Așa incert, cum este în prezent cuantumul acestora, perspectiva unor scheme financiare mirobolante a trezit reacții care deja sunt parțial retractate.

Situația lui F. Cîțu este mult mai complicată decât aceea percepută formal în cadrul guvernului. Obligațiile personale de specializat în datorii externe, cât și agenda guvernului în returnarea punctală a datoriilor, l-au pus pe Klaus Iohannis în imposibilitatea de-a scoate un cuvânt lămuritor asupra așa-zisei crize guvernamentele.

Perspectiva alegerilor anticipate nu poate fi o soluție decât în condițiile posibilității restabilirii normelor Constituționale, la punct și virgulă.

Cu un președinte care nu este deloc interesat să își fixeze agenda legală în raport cu prevederile Constituției, însă le invocă prin falsificarea acestora, România se situează în pură demagogie politică și instituțională, în consecința derapajului de la vârful statului.

Dezbinarea prădătorilor are efecte colaterale, rețelele acestora fiind o adevărată caracatiță, definite limpede de ineficiența dovedită a actualului mediu politic.

Faptul că, din declarațiile publice ale lui F. Cîțu, rezultă că nu va face nici un târg cu PSD, acest aspect este irelevant.

Moțiunea de cenzură deja este trecută prin comisii și comitete, încât uriașul balon democratic a fost deja fisurat revenind sub controlul specializaților în fraudarea legislației, rolului Parlamentului, și a obligațiilor partidelor politice.

Fondurile europene fraudate deja prin modul în care F. Cîțu se arată a fi un simplu jucător de ruletă, prin calcule ezoterice, pun presiune inacceptabilă pe România, când rolul acestora ar fi să reprezinte o gură de aer.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 21
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. Unii iau ce vine din west ca pe sfintele moaște și cuvântul biblic de la „elite”. Uite ce susțin. Sau pe cine.

  2. Acest personaj hidos a putut ajunge premier datorită faptului ca oamenii au votat, in consecință oamenii merita asta, au știut. Pensionarii merita pensii mai mici sau cu mult tăiate, nu au ieșit la vot deși au știut ce urmează. 60 miliarde euro datorie in nici doi ani, ma bucur foarte mult, oamenii merita, întreținere dubla si prețuri astronomice, extraordinar, oamenii merita, mai ales lanternistii din piața victoriei. Și in final, va da Iohanis și PNL plăcute suedeze spre multimuirea tuturor!!!!

  3. „România se situează în pură demagogie politică și instituțională”- Normal, din moment ce PERFIDIA este principala trasatura a celor care-si aleg conducatorii si-i sustin. Ii aleg dupa chipul si asemanarea lor. Daca nu ar fi fost asa, ala de la Cotroceni nu numai ca nu ar fi ajuns acolo, dar ar fi ajuns in puscarie, pe motive REALE, nu inventate, sau pe „suspiciuni rezonabile”.

  4. Si pisoiu meu poate fi prim ministru. Ce diploma sa aiba ca e baiat cumpatat si respectos. Cind cere de mincare asa frumos spune miau si in afara de niste soareci nu a facut rau nimanui. Daca vreti pisoi sa va luati unu din ala russian grey e cel mai bun soi. In schimb politicienii nostri nu se ridica la inaltimea motanului meu.

  5. WCitu, ca și pruncii kremlinezului Iliescu, vrea o țară a omului prost. WCiltz a învățat să mintă ca o gazetă rusească. Cine credeți că-l instruiește? Cine îi preda profanului Ciltu artă propagandei grosolane? Vestitul ghiolban, Travestitul liberal Rareș Bocfan. Ăla care s-a tot perpelit pe sticle și din gura-i lugubră tot zicea, și tot cit(e)a, și tot repeta: ” Tara de secături…căzute rușinos la examenul de capacitate in fata Europei…” Pai, cine sunt cei contaminați de Meningita morală? Potăile Ciltoide Bocfane improvizate in moraliști, in liberali. Ei, liberalii contrabandisti de prin gunoaiele pediste adunați, care s-au vânduț Estului Sălbatic.

  6. Hienele se bat pe „hoitul” Romania!

  7. Insă mereu îmi pun intrebarea,. De ce puii mei mai avem noi ARDELENII nevoie de circari ăștia dâmbovițeni ?? De ce suntem la cheremul lor ?? De ce nu știm noi să ne rezolvăm singuri problemele ?? Chiar trebuie să fim duși de nas mereu in halul ăsta ?? Niște oameni cu mansarda mai mobilată, trebuie să crepe intru salvarea acestor mafioți mizerabili ??

  8. @Marele Urs
    Frontul Valah se ofera sa va rezolve aceasta problema prin implementarea unui proiect legislativ de balcanizare a Romaniei. Doriti sa sustine acest demers prin votul si semnatura dumneavoastra?

  9. Fraudarea drepturilor Constitutionale si a legilor este principala activitate a institutiilor statului.
    Presedintele isi inventeaza prorpia Constitutie. Premierul reinterpreteaza legile dupa cum ii sufla vantul in urechi, totul cu scopul de a indatora tara dar a sporii avutia creditorilor.
    Parlamentul reinterpreteaza Constitutia si propriile reglamente cu scopul de a intretine confuzia nationala si a sporii coruptia partidelor.
    Toti politicienii, indiferent de partide, au corupt actul justitiei cu scopul de a o aservi propriilor lor interese.
    Atunci cand toata hidosenia poitica tinde sa iasa la suprafata politicienii se coalizeaza in incercarea lor disperata de a masca intreaga mizerie.
    Totul sub patronajul serviciilor, asta pentru ca politicienii sa fie orientati de catre „profesionisti”
    Doar tradatori!

  10. Uite cum ne uităm noi la TV … să vedem dacă pleacă Câtzu …pai in locul lui îl acceptăm si pe dracu în speranța ca o să fie mai bun …dar după vine unul mai prost decât Câtzu care ne spune ca DACIA a depășit toată industria auto Germană si ca ducem de 10 ori mai bine ca elvețienii …eeeee ce bun era Câtzu si in scarba acestor lucruri nu ne mai ducem la vot … că oricum orice votam ..vine pieleanu la 12 noaptea si ne spune rezultatele înainte să se numere si numeratorii pleacă acasă ca alegerile erau votate înainte totul trebuie pus in practică scenariul ……de ce scenariul ? Pai uite ca un președinte nu poate să facă nimic ….frumos ar fi să aibă televiziunile rating ZERO … să ne vedem de treabă noastră si să nu stim de nimic .. așa nici de COVID nu am ști ,nici de mască ,nici de prostiile lor …am fi mai liniștiți dacă nu privim la unii care își pun cenușă in cap

  11. si am gasit raspuns de ce Iohannis vrea sa amane motiunea de cenzura dupa inscaunarea lui Citu. Se pare ca CDU pierde alegerile si va deveni vioara a II a daca va fi acceptat, iar Iohannis spera sa mai joace o carte dupa daca il are pe Citu. Numai ca unii vor vrea sa se salveze asa ca PNL va face aripioare, iar Citu cu Iohannis au sansa sa devina urmatorii Dragnea. Nici nu-si dau seama ca nu-i bine sa razi sau sa sapi groapa altuia ei au vrut sa distruga „ciuma rosie”, dar lumea i-a numit deja Febra galbena”, iar USR are sansa sa se salveze, daca va sta in opozitie si va critica toate abuzurile PNL…

  12. Nu e nicio criza. PNL ajutat de PeeeSeeeDeeee s-a consolidat si i-a trimis la plimbare pe pacalicii de la USR luand ei ministerele. Sunt fericit ca USR a fost scos la pensie! Si ce mari talente credeau ei ca sunt ca dicteaza cine sa fie prim min ca isi pun ei procurorii ca isi dau functii in teritoriu. Si ce agresivi erau si lacomi! Prostovanii au crezut ca Iohannis isi sacrifica marioneta Cutzu?? Si le da lor procurorii?

  13. @bratianu- de unde stii tu pe cine au votat pensionarii?! De exemplu oamenii din sect 1 nu au votat-o pe Clotide in asa fel ca sa aiba destule voturi pt functie, si ea totusi a iesit primar pe voturi masluite! Esti plin de rautate zicand ca pensionarii au ce au votat! Dar inainte de pnl si coalitia, pensionarii au dus-o mai bine cu psd la putere?! NU! Atat acum cat si inainte e aceiasi mizerie de guvernanti hoti si corupti, fie psd, pnl, usr+ sau udmr! Asa ca nu conteaza cu cine au votat, pt ca e aceiasi mizerie: sect 1 nu au votat-o in masa pe Armand si totusi ea a iesit, prin frauda! Asa ca lasa vrajeala si bine ar fi sa nu va mai votam pe voi psd, nici pnl, nici usr+, nici udmr! Poate ar fi mai bine de votat candidati independenti de aceste partide toxice!

  14. Secu i-a adunat, Secu i-a dezbinat. Se intampla de 31 de ani. Catu pleaca daca vrea securitatea care l-a pus acolo. Dupa cum un eventual inlocuitor va fi gasit tot de securitate. Johanis este si el o momaie tinuta in geam pentru fraieri. Televiziunile aburesc berbecii dupa cum le dicteaza stapanii securisti. E foarte simplu totul decat crezi tu.

  15. Catzu prin inprumuturi la bancile ebreilor numai dobabda, a dat de mancare la ebrei la 10 Izdraiele pe 100 de ani inainte , din munca romanilor.
    Orban, Barna doar sapa la temelie pentru hungurii din Bozgoria mica.

  16. De tine sigur nu are nevoie nimeni Mare Urs. Poti sa il iei pe cel ce isi spune Valahul si sa va faceti o tara, voi doi si poate altii asemenatori. Dar undeva departe de noi, undeva unde sa nu ne mai infecati cu elucubratiile voastre primitive, separatiste si pline de ura. Probabil ca o sa crapati de la atat venin pana la urma, asa ca n-ar fi indicat sa fie cineva pe langa voi. Sa nu se infecteze cu excrementele ejectate care va tin loc de creier.

  17. inteleptul spune:
    10 septembrie 2021 la 10:24
    Comentariul tău așteaptă moderare. Aceasta este o previzualizare; comentariul va fi vizibil după ce este aprobat.
    Hai sa enumeram doar niste fapte . Motiune de cenzura depusa impotriva propriului guvern (vezi Dragnea ).Motiune de cenzura facuta impreuna cu un partid numit AUR catalogat de presa extremist (spune mi cu cine te imprietenesti ca sa iti spun cine esti ). Demisiile in bloc ale ministrilor (fuga e rusinoasa dar e sanatoasa ).Din niste democratii de exceptie (asa ii vedea o tara intreaga)s-au transformat ,peste noapte, in conspirationisti spre al ajuta pe un fost premier sa recistige partidul avind cu acesta o mai veche intelegere ce a inceput in timpul alegerilor parlamentare(serviciu contra serviciu ) , a continuat cu intelegerile ce au oferit USRPLUS ministere de forta(tu ma ajuti pe mine eu pe tine ) si acum cu ajutorul dat fostului spre a cistiga alegerile din PNL(singele apa nu se face ).Vor ramane cu tinicheaua agata de coada toata viata .Acum incerca sa ii prosteasca pe cei din PSD si sa scoata castanele cu mina lor iar ei sa isi refaca guvernarea cu un PNL condus de fostul premier .Vedeti in toate aceste actiuni ale USRPLUS vreo forma de respect fata de cetateni ?Evident NU.

  18. @eBoala
    Domnule virus ce decimeaza Africa, as dori sa va limitati atacurile pline de ura si venin si sa va invit in Feontul Valah daca sunteti din sudul Romaniei actuale si puteti dovedi ca nu aveti in arborele genealogoc straini adaugati acestuia timp de 4 generatii. Va doresc o zi minunata.
    P.S. Este obligatia fiecarui cetatean ce traieste in aceasta tara numita Romania sa lucreze la dezbinarea si doatrugerea ei pentru a garanta supravietuirea grupului sau etnic

  19. @..Valahul,.Interesul nu este balcanizarea ci tocmai invers,.Balcanii nu au fost și nu sunt europa,.poate doar zona islamizată prea mult..in schimb autonomiile regionale pe modelul multor țări europene este de urmat. De altfel democrație fără autonomie nu există..O regiune autonomă care se gospodărește singură, care iși rezolvă local treburile in funcție de hărnicia și inteligența indigenilor săi, e mult mai de preferat.. in acest caz nici nu-ți pasă prea mult de cin e și ce face un președinte sau un guvern..Nu prea au cum să te fure..Pricepi bre ??

  20. Sfiinte Dumnezeule, Imparate Ceresc fa sa se aleaga praful si pulberea de toate averile tutoror angajatilor statului si membrilor de partid si propagandistilor din mass-media romaneasca, incepand cu cei mai mare in functie sau grad si pana la cel mai mic care au lucrat si lucreaza impotriva intereselor Sfantei Noastre Romanii, a poporului si neamului romanesc. Ei aflandu-se in slujba strainilor care vor sa distruga aceasta Sfanta Tara. Fa ca toti sa ajunga cat mai repede someri si saraci lipiti pamantului. Si tot raul facut de ei sa se intoarca insutit si inmiit impotriva lor si a stapanilor lor din afara tarii care vor sa distruga Sfanta Noastre Romanie. Amin, Amin, Amin!!!
    Ps. rugaciunea e valabila si pentru cel din red. care nu-mi afiseaza postarea, Amin, Amin, Amin.

  21. @ Marele Urs

    Tipul acesta de democratie autonoma, ce-i evidentiezi, a functionat in Grecia, dupa WW2.
    Doar ca au venit Britanici si l-au curatat cu o frumoasa Lovitura de Stat.

  22. @valahprost bai securici, crezi ca daca vorbesti amabil, rahatul pe care il promovezi toata ziulica nu pute? tu si ursu pacalit de vulpe.. va doresc sa se aleaga praful si pulberea de familiile voastre, de prietenii si de tot ce incercati in viata. O zi nasoala iti doresc ! :))

  23. eBOLA , PLEACA bolnavule ! Esti cel mai abject postac de pe acest site ! Esti o mizerie intelectuala !

  24. Va spun pe shleau :

    Nemtii care impart euroii ( nu dollarii ci euroii BCE-eauei)

    Nu-l vor pe americanul Catu … impartind banii ne-americanilor …americanilor !

    TOTUSI … de unde ANTE-stie mishteaux ce post-dovedit faptic … stie ?

    🙂

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.