Dezmățul pomenilor PSD în 11 legi

De la începutul anului și până în prezent, Guvernul PSD-ALDE a emis 11 acte normative care au dus la creșterea veniturilor unor categorii de populație și care au pus presiune pe finanțele țării. Urmare a acestor decizii, cheltuielile bugetului general consolidat ca pondere în PIB au înregistrat o creștere cu 0,4 puncte procentuale de la 14,7% din PIB în semestrul I 2016 la 15,1% din PIB în semestrul I 2017. Cele 11 acte normative au contribuit decisiv la această creștere iar efectele se pot vedea în măsurile din ultimul timp: creșterea supraaccizei la carburanți, creșterea contribuțiilor pentru cei care lucrează part-time, amânarea unor facilități fiscale pentru medici, agricultori, dar și problemele apărute în Armată cu plata salariilor etc. Creșterile de salarii și pensii sunt benefice dar acestea trebuie să fie în concordanță cu ținerea în frâu a deficitului de 3% și a menținerii pe linia de plutire a datoriei publice. Or, 2017 se anunță ca fiind unul în care deficitul ar putea sări de acel nivel, fapt ce ar putea conduce la o sancționare a României din partea Uniunii Europene.

1. Legea nr. 115/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, care prevede pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor precum și pentru personalul civil din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională: acordarea, din luna aprilie a.c. a sumei reprezentând 50% din solda de merit/salariul de merit; majorarea de 40% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție pentru asigurarea, la domiciliu, în afara programului normal de lucru, a continuității îndeplinirii atribuțiilor specifice; sporurile, indemnizațiile şi alte asemenea drepturi specifice acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat – pe baza pontajelor, precum şi drepturile salariale acordate pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc şi pericol deosebit să se determine prin raportare la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție cuvenit, al cărei/cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

2. Legea nr. 137/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative, care prevede: majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul din cadrul oficiilor teritoriale pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperație; majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, agențiilor județene pentru protecția mediului, Gărzii Naționale de Mediu şi Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”; majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor şi al comisariatelor regionale şi județene pentru protecția consumatorilor; extinderea acordării bursei studenților pe toată durata anului universitar (12 luni);

3. Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare care prevede: majorarea cu 30% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul care nu a beneficiat de majorări salariale potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2017 din bibliotecile naționale sau de importanță națională, din cadrul Bibliotecii Academiei Române precum și din muzeele de importanță națională, stabilite potrivit legii; majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul din instituțiile şi autoritățile subordonate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, inclusiv oficiile de studii pedologice şi agrochimice, cu excepția Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale şi a direcțiilor pentru agricultură județene şi a municipiului București; majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul Academiei de Științe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” şi în unitățile de cercetare-dezvoltare din subordine; majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul din unitățile care funcționează în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului; majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul medical din cabinetele medicale din structurile teritoriale de expertiză medicală şi recuperare a capacității de muncă din subordinea Casei Naționale de Pensii Publice; majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Identității Naționale, precum şi personalul din direcțiile județene de cultură, respectiv a municipiului București; majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul de specialitate din cadrul secretariatului tehnic din structura Consiliului Economic şi Social; majorarea cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul din cadrul bibliotecilor centrale universitare; majorarea cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcție pentru cadrele militare în activitate, precum şi soldații şi gradații voluntari, inclusiv personalul civil din Ministerul Apărării Naționale şi instituțiile aflate în subordinea sa; majorarea cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul din cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989; plata indemnizațiilor de merit care s-au majorat de la 2.700 lei/lună la 4.350 lei/luna (cu 61,1%).

4. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a aprobat ca începând cu 1 iulie 2017 indemnizațiile persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite să se stabilească în funcție de coeficienții prevăzuți de lege și de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

5. Legea nr.96/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2016 pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război şi pentru stabilirea unor măsuri privind drepturile prevăzute la art. 11 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război prin care s-au majorat indemnizațiile văduvelor de veterani de război care nu s-au recăsătorit.

6. Legea nr.126/2017 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice prin care s-au majorat drepturile pentru persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice începând cu 1 iulie a.c.

7. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, potrivit căreia persoanele cu handicap grav psihic şi/sau mintal asistate în centrele rezidențiale publice pentru persoane adulte cu handicap şi susținătorii legali ai acestora sunt scutite de plata contribuției lunare de întreținere.

8. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede ca bază de calcul a contribuției de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, în cazul câştigului lunar brut în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, al cărui nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului.

9. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care prevăd majorarea la nivelul salariului de bază minim brut a vărsămintelor datorate de persoanele juridice, pentru persoane cu handicap neîncadrate conform legii.

10. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.56/2017 privind completarea art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare care prevede majorarea cu 10% a salariilor de funcţie ale polițiștilor și cu 15% a salariilor de bază ale personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, începând cu 1 octombrie 2017.

11. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2017 privind completarea art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare care prevede majorarea cu 10% a salariilor de funcţie ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, începând cu 1 octombrie 2017.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.