Dezvăluiri de viață politică

Dincolo de toată tevatura, viața politică românească merită privită cu lupa. Scandalul fugii lui Ghiță și mai apoi destăinuirile sale, precum și revolta Elenei Udrea din timpul cercetării penale, jurnalul ei plin de detalii de culise, ca și declarațiile lui Gabriel Sandu (fost ministru, acum deținut) au o anume valoare. Vedem cum arată viața politică de dincolo de cortină. Putem trage cu tunul și nu aflăm nimic despre dispute legate de un proiect sau altul. În toate întîlnirile de la Cotroceni, de la vile și de la partide, nu se negociază decît  posturi, lucrături, debarcări, promovări, curviștine de plasat în slujbe. Rareori mai auzi cîte o înregistrare a cîte unui primar sau deputat care cere de la Guvern niște bani pentru cine știe ce podeț sau acoperiș de biserică. Viața politică din culise e dominată de negocieri și negoțuri, de turnătorii și mîncătorii. Spiritul nostru latin triumfă în toate. Literatura lui Caragiale este deseori depășită de transcrierile SRI. Și, cu toate acestea, unele lucruri scapă. Oricît s-ar fi chinuit Caragiale sau SRI-ul, cu greu ar fi putut obține transcrierea conversației a doi politicieni ascunși în porumb la pielea goală pentru a negocia o afacere spre a nu scăpa nici o înregistrare. Este spectaculos să aflăm că prim-ministrul Victor Ponta avea un birou special pentru negocieri și discuții private exact la parterul blocului în care locuia. Și acolo venea Elena Udrea să pledeze pentru Laura Codruța Kovesi. Ce se mai întîmpla în biroul privat al prim-ministrului? A rămas necercetată dezvăluirea Elenei Udrea legată de cei 500.000 euro duşi de Dorin Cocoș drept contribuție pentru înființarea unei noi televiziuni. A rămas necercetată mărturisirea lui Daniel Moldoveanu (șeful Comunității de Informații de la Administrația Prezidențială) că are acordul șefului (adică al lui Traian Băsescu) să recupereze și el niște bani de la ANRP pe seama unor drepturi litigioase. Alții n-au mai recuperat? Alții n-au mai cărat la SRI sau la Cotroceni? La un moment dat, într-o notiță din jurnalul Elenei Udrea, apare și numele lui Stelu, ajuns și el în compania mahărilor din politică și SRI. Ce făcea Stelu (Stelian Gheorghe) lîngă aceștia? Era un acoperit ca și Sebastian Ghiță? Sau numai un cărăuș? Citiți cu atenție fragmentul următor din jurnalul Elenei Udrea, oferit lui Ion Cristoiu înaintea fugii lui Sebastian Ghiță în Serbia:

„Eram la Cotroceni. Preşedintele s-a enervat atît de tare, încît l-a sunat pe Coldea! Nu se mai întîmplase. De obicei, îl suna pe Maior pentru Ghiţă. L-a ameninţat că dacă nu-l opreşte, va spune a doua zi că Ghiţă este sau a fost (cred că l-a corectat cumva Coldea) acoperitul SRI. Cînd am vorbit sîmbătă cu preşedintele, am verificat dacă RTV se oprise. Da, se oprise, mi-a spus satisfăcut preşedintele! De ce o fi satisfăcut? Aceasta arăta că RTV este la mîna lui Coldea şi, după ce nu va mai fi preşedinte şi nu va mai avea pîrghia demiterii, îl va face praf la RTV. Coldea îi tot spunea că Ghiţă nu mai răspunde la comenzi. Serios? Un om cu atîtea dosare cîte are el? Cine să îl creadă pe Coldea? Poate doar Maior şi Traian Băsescu. Dar uite că a avut pîrghii să îl oprească pe Ghiţă. De ce cînd vrea, cînd se teme, Coldea îl poate struni pe Ghiţă? Eu zic că tot timpul. Ghiţă este o lichea care ar face orice să-i fie bine. Ca mulţi alţii, de altfel. (…)

Înainte de sărbători a venit Alin la mine şi mi-a spus că l-a căutat Ghiţă, care i-a transmis că a fost trimis de Coldea să îi zică că totul va fi bine. Că Dorin va ieşi în ianuarie, că şi Dorin trebuie să înţeleagă situaţia, că de fapt Stelu şi Bica au fost ţintele şi că are voie de la Coldea să îl viziteze în lunea care urma, adică pe 22 decembrie“.

Nu noi l-am dat în vileag pe Ghiță, ci Traian Băsescu și Elena Udrea. Povestea cu Ghiță avizat cu responsabilități în SRI de însuși Traian Băsescu circulă la fel cum circulă numele lui Stelu și al Alinei Bica prin jurnalul Elenei Udrea, Stelu fiind chiar unul dintre marii campioni ai recuperărilor de la ANRP și despre care, la fel, se spune prin București că l-ar fi bătut pe Dorin Cocoș la căratul banilor la SRI. Și despre care, în ciuda protocolului SRI – Parchetul General, nimeni nu a raportat informații și nici nu l-a întrebat cîte milioane a cărat pe la conducerea SRI.

Dacă mai adăugăm și mărturisirea lui Horia Georgescu, care mai „discuta instituțional“, la un trabuc și la un pahar, despre dosare și apoi primea notele următoarelor cercetări de incompatibilitate prin intermediul poștei militare, atunci avem o părticică dintr-un enorm peisaj al unei lumi preocupate mai mult de demolarea adversarilor și de prăduirea bugetului decît de proiecte de dezvoltare și bunăstare.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de miercuri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10

8 Comentarii

  1. Super articol!Aferim!”…Este spectaculos să aflăm că prim-ministrul Victor Ponta avea un birou special pentru negocieri și discuții private exact la parterul blocului în care locuia”:))))Si Nastase isi echipase si el o cusca Faraday la una din case ,si mai stiu un om politic roman,in functie si „mare democrat”care avea/are intr-un bloc un apartament necunoscut de Decalaratia de Avere,(el locuieste la vila),un hogeac strict pentru intilniri de afaceri:”cat imi iese,cat e parandaratul,eu ce am de aici,”etc…Asta e Romania si ma intreb daca ar fi o salvare pentru noi ca toti cei pomeniti de Dvs in articol sa fie bagati in puscarie(cu sau fara protocoale) ,cu riscul ca imediat ,altii escroci sa le ia locul….

    • Acest articol este despre mafia securistă. Se face vorbire în mod repetat despre Băsescu, Coldea, Cocoș, Stelu, Ghiță, Udrea, Bica.

    • Felcere bulibas, acum crezi ca Ponta e agent basist/iohanist infiltrat in PSD, in fruntea caruia a si fost pus pentru ca seful
      Basescu sa nu mai aiba opozitie? Pentru a-si numi slugile in fruntea institutiilor de forta? Sunt convins ca intre timp Maestrul
      a inteles ceea ce spun eu despre legatura dintre Basescu, Ponta, Udrea, Ghita, Maior, Coldea, Kövesi, toti securisti ceausisti, ca
      si tine, bulibasa. Ponta stia ca Securitatea are doua aripi, aropa opusa putandu-l intercepta/demasca, ca agent basist. Putea sa
      fie demascat intamplator si de pesedistii care nu-i cunosteau stapanii conspirativi! Sunt singurul comentator care l-a demascat
      pe Ponta inca din vara anului 2012 bazandu-ma pe fapte si logica dezvoltata in timp,in dezvaluirea mecanismelor miscarii bolsevice
      mondiale care marsaluieste victorios…

  2. ….bla, bla, bla….barfa de piata din Berceni….altele sunt subiectele adevarate pentru cetateni…mai Cornele, mai…….

  3. Nu prea este nici o dezvaluire, este o citare de mizerii din viata politica de pe raul Dambovita unde se amesteca unii copios si abundent in trebile noastre interne, de sila nu ii mai citez, sa fie de capul lor !

  4. Domnule Nistorescu, cand dumneavoastra si ziarul Cotidianul o sa puneti sub lupa actiunile guvernului PSD-ALDE despre care aflam ca dupa ce a dat gazul Romaniei ungurilor ,a dat si cuprul Romaniei chinezilor? Pentru ca asta ne intereseaza acum, nu cu ce se mai ocupa niste penali si urmariti penali, care au furat tara, dar nu au vandut totusi resursele tarii ungurilor si chinezilor! Si tot PSD-ALDE tipa si manipuleaza ca Soros, americanii si UE sunt de vina, cand ei cu manuta ministrilor PSD-ALDE au vandut gazul si cuprul ungurilor si chinezilor. Chiar asa nu mai lasam nimic copiiilor si nepotilor nostri? Praduim totul ca asa vrea PSD-ALDE?!

    • Dă mai bine să o ţină langa cu Soros, cu CIA, cu Brucselu’, cu multinaţionalele care sug sângele boborului şi cu statu’ paralelipipedic.
      Cupru? Gaz? asta nu interesează …

    • Marga, din dobitoci se nasc tot dobitoci! Sper ca nu ai urmasi…Chestia e valabila si pentru urangutani!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.