Dialog între Cardinalul Gianfranco Ravasi şi Horia-Roman Patapievici

Tema centrală a dialogului „Întrebări esenţiale”, care va avea loc marţi, 11 octombrie, ora 19.00, în cadrul ciclului „Conferinţele Ateneului Român”, este relaţia dintre viziunea umanistă (raţionalistă, laică) şi spiritualitatea izvorâtă din credinţă. Abordând problema culturii ca posibilă punte între cei care cred şi cei care nu cred, dialogul se va deschide către raporturile între […]

Dialog între Cardinalul Gianfranco Ravasi şi Horia-Roman Patapievici

Tema centrală a dialogului „Întrebări esenţiale”, care va avea loc marţi, 11 octombrie, ora 19.00, în cadrul ciclului „Conferinţele Ateneului Român”, este relaţia dintre viziunea umanistă (raţionalistă, laică) şi spiritualitatea izvorâtă din credinţă. Abordând problema culturii ca posibilă punte între cei care cred şi cei care nu cred, dialogul se va deschide către raporturile între […]

Tema centrală a dialogului „Întrebări esenţiale”, care va avea loc marţi, 11 octombrie, ora 19.00, în cadrul ciclului „Conferinţele Ateneului Român”, este relaţia dintre viziunea umanistă (raţionalistă, laică) şi spiritualitatea izvorâtă din credinţă. Abordând problema culturii ca posibilă punte între cei care cred şi cei care nu cred, dialogul se va deschide către raporturile între etica omului contemporan, neliniştea metafizică şi conştiinţa misterului. Demersul porneşte de la premisa că respectul faţă de celălalt nu se reduce la acceptarea unui fapt, ci include dorinţa de a-i înţelege raţiunile, sensibilitatea, întrebările – de a-l lua în serios.

Întâlnirea face parte din cadrul programului „Atrium gentium / Il Cortile dei Gentili / Curtea Neamurilor”, lansat de Consiliul Pontifical pentru Cultură în luna martie a acestui an, care ajunge în această toamnă şi la Bucureşti.

Cardinalul Gianfranco Ravasi, autorul volumului „Întrebări privitoare la credinţă. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred şi ale celor care nu cred” (Editura Humanitas, 2011), şi Horia-Roman Patapievici vor purta un incitant dialog pornind de la tema „Întrebări esenţiale”, ce va beneficia de traducere simultană. Volumul Cardinalului Gianfranco Ravasi este tradus din limba italiană de Anamaria Gebăilă şi Bogdan Chioreanu.

Născut în 1942, preot din 1966, fost prefect al Bibliotecii Ambroziene din Milano şi profesor de exegeză a Vechiului Testament la Facultatea de Teologie a Italiei de Nord, Gianfranco Ravasi este ales în 2007 arhiepiscop, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, al Comisiei pentru bunurile culturale ale Bisericii şi al Comisiei de arheologie sacră. În urma Consistoriului din noiembrie 2010, devine Cardinal al Bisericii Catolice. Biblist, autor a numeroase cărţi, între care un monumental comentariu la „Psalmi”, în trei volume, la „Iov”, „Cântarea Cântărilor”, „Qohelet”, Eminenţa sa Cardinalul Gianfranco Ravasi este cunoscut de asemenea pentru contribuţiile sale în mass-media. Este membru al Congregaţiei pentru educaţia catolică, al Consiliului pontifical pentru dialogul interreligios şi al Consiliului pontifical pentru noua evanghelizare.

Inspirat de faimoasa „Curte a Neamurilor” din preajma Templului din Ierusalim, atestată din vremea lui Antioh al III-lea (223-187 a.C.), unde oameni de apartenenţe etnice, religioase şi culturale diverse puteau veni spre a cunoaşte mai bine credinţa fiilor lui Israel, programul lansat de Consiliul Pontifical pentru Cultură reprezintă un spaţiu de dialog şi dezbatere. Dezvoltat în jurul temelor credinţei, demersul oferă un cadru de întâlnire şi cunoaştere reciprocă între lumea celor care cred şi a celor care nu cred în Dumnezeu. „Curtea Neamurilor” se întemeiază pe convingerea că participarea comună la căutarea sensului poate conduce la lărgirea orizontului fiecărei viziuni şi conştiinţe. „Cred că Biserica ar trebui şi astăzi să deschidă o curte a neamurilor, unde oamenii să poată într-un fel să se raporteze la Dumnezeu, fără să-L cunoască şi înainte de a fi găsit calea spre taina Sa, pe care o slujeşte viaţa interioară a Bisericii. Dialogului cu religiile trebuie astăzi să i se adauge mai ales dialogul cu cei pentru care religia este ceva străin, cu cei pentru care Dumnezeu este necunoscut şi care, totuşi, nu ar vrea să rămână pur şi simplu fără Dumnezeu, ci ar dori să se apropie de El cel puţin ca faţă de Cel ce este necunoscut”, spunea Papa Benedict al XVI-lea.

Miercuri, 12 octombrie 2011, de la ora 18.00, Cardinalul Gianfranco Ravasi va prezida împreună cu Andrei Pleşu, la „New Europe College”, colocviul „Raţiunea şi antinomiile credinţei. Dialogul dintre cei ce cred şi cei ce nu cred”. Invitaţi: Vlad Alexandrescu, Alexander Baumgarten, Francisca Băltăceanu, Andrei Cornea, Michel Kubler, Anca Manolescu, Dan C. Mihăilescu.

Evenimentul are loc în cadrul vizitei oficiale a Cardinalului Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, la invitaţia Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.