DIICOT: S.O. Vîntu a fost trimis în judecată, împreună cu alte 9 persoane

Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată, împreună cu alte 9 persoane, pentru delapidare și spălare de bani.

Procurorii  au anunțat, vineri, că au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 10 inculpaţi,ca urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi spălare de bani.

„În fapt, prin rechizitoriu s-a reţinut, că, în perioada 2005 – 2006, inculpatul LIVIU LUCA împreună cu inculpaţii VÎNTU SORIN OVIDIU şi ŢURCAN OCTAVIAN au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut ca scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia, fonduri care în final au fost utilizate chiar în dauna Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA şi implicit a membrilor săi, prin participarea offshore-ului ELBAHOLD LTD (controlat la acel moment de VÎNTU Sorin Ovidiu şi ulterior de Luca Liviu) la majorarea de capital social al SC PSV COMPANY SA (fosta SC PETROMSERVICE SA), participaţiile (acţiunile) Asociaţiei Salariaţilor diminuându-se de la 50% la 25%”, se arată în comunicatul publicat vineri de DIICOT.

Scopul final al grupului infracţional iniţiat şi constituit de cei trei inculpaţi LIVIU LUCA, VÎNTU SORIN OVIDIU şi ŢURCAN OCTAVIAN a fost dobândirea controlului total în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC PSV COMPANY SA (fosta SC PETROMSERVICE SA), cu bani din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.