Crin Antonescu a dezvăluit, într-un interviu televizat, că după ieșirea de pe scena politică nu a fost angajat, dar nici nu a cerut vreun leu de la buget sau de la altcineva.
„Deci, în primul rând, pentru că am văzut că pe o anumită linie de campanie deja se foloseşte termenul de şomer, aş dori să vă liniştesc, nimic din contribuţiile dumneavoastră la buget nu au fost folosite pentru mine, nu am avut ajutor de şomaj. Eu, în schimb, eu personal, din economiile mele am plătit cablul ca să vă pot vedea la Antenă. În al doilea rând, nu am fost angajat în aceşti ultimi opt ani, am trăit financiar din veniturile soţiei mele şi din economiile mele destul de firave, câte au existat, nu-mi amintesc să fi cerut cuiva, dumneavoastră ori altcuiva, vreun leu, de asemenea, nu am solictat din partea statului român sau a altor instituţii private din România sau din altă ţară vreun leu sau vreun euro şi cred, în sensul acesta, că este opţiunea mea, de care n-am de ce să mă feresc şi pe care, în comparaţie cu foarte mulţii bani cheltuiţi pe tot felul de sinecuri, nu am de ce să mă ruşinez”, a declarat viitorul candidatul comun al coaliției, la Antena 3 CNN.
Viitorul presedinte: experienta in somerie: 8 ani!