Continuă războiul declarațiilor în ping-pongul cu bugetul de stat.
PSD a reacționat miercuri pe pagina de Facebook, după atacul lui Klaus Iohannis pe tema bugetului, acuzându-l că este primul președinte care a blocat bugetul propriei țări și făcând o comparație cu bugetul Guvernului Cioloș.
„IOHANNIS MINTE DIN NOU:
Spune că bugetul propus de PSD e cel mai prost. Dar Iohannis a aprobat bugetul lui Cioloș în 2016 care prevedea mai puțin cu 16 miliarde lei la Sănătate și mai puțin cu 10 miliarde lei la Educație. Spune că în 2019 e cu 1 miliard mai puțin la comunitățile locale. În realitate, autoritățile locale au primit cu 4,6 miliarde în plus. Deci e cu plus, nu cu minus, domnule Iohannis! Spune că s-au dat prea mulți bani la partide, dar nici PNL-ul lui Iohannis, nici USR-ul lui Cioloș nu au venit să dea surplusul înapoi la bugetul de stat! Și nu spune că PNL-ul său a cerut în 2018, în Parlament majorarea bugetelor partidelor. Spune că s-a alocat mai puțin pentru investiții. Dar în realitate, bugetul pe 2019 prevede cu peste 15 miliarde în plus la investiții. Bugetul blocat de Iohannis prevede cele mai mari alocări din istoria României pentru Sănătate. Adevărul este însă unul singur: copiii nu și-au putut primi alocațiile marite de la 1 martie, iar comunitățile locale nu au putut începe investițiile pentru că Iohannis a contestat degeaba bugetul la Curtea Constituțională. Primul președinte din istoria României și probabil din lume care a blocat bugetul propriei țări!„, este mesajul postat pe pagina de Facebook a PSD.
Totodată, deputatul PSD Florin Iordache a transmis că speră ca președintele Klaus Iohannis să retrimită cât mai repede Legea bugetului la reexaminare în Parlament, astfel încât plenul reunit să îl dea înapoi în aceeași formă, spre promulgare.
„Sper cât mai repede să retrimită, astfel încât, într-un plen reunit să-l trimitem în această formă. Motivările Președintelui privind bugetul nu se susțin. Președintele căuta tot felul de scuze că nu dorește să promulge bugetul, dar tocmai ca să arătăm forța și capcitatea maijorității. Nu s-a documentat. Consilierii dumnealui nu cred că sunt suficient de pregătiți pe modul de calcul al bugetului. Dacă discutăm cu primarii de comună, etc, toți susțin în continuare. E un buget cu o creștere economică suficientă care asigură finanțarea acelor cheltuieli și învestiții asumate prin programuld e guvernare și creșterea alocațiilor pentru copii”, a afirmat Florin Iordache, miercuri, la Parlament.
„În fiecare zi de întârziere, cei care nu primesc alocații, pensii și salarii să se uite spre Cotroceni și Iohannis. Toate creșterile prevăzute în buget, fie că discutăm de autorități și de alocații sunt cuprinse în buget. Atâtat timp cât nu avem bugetul prmulgat toate aceste măsuri nu pot fi aplicate. Am demonstrat cu date și statistici că acest buget se susține. Ne-am asumat această întârziere, dar acum bugetul se susține și e un buget pentru creșterea tuturor măsurilor pe care ni le-am asumat”, a completat Iordache.
Ptr. Omul care trece
Vedetzi ultimele cifre de la Institutul de Prognoza. Oare cine e prostuul?