Din dragoste pentru România. Ziua Porţilor Deschise

Cu ocazia celebrării a 25 de ani de activitate, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează în data de 17 ianuarie, între orele 13.00 şi 17.00, Ziua Porţilor Deschise. Echipa, beneficiarii şi voluntarii Fundaţiei Principesa Margareta a României vă dau întâlnire la Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti, sala Gheorghe Focşa, să descoperiţi programele intergeneraţionale desfăşurate de Fundaţie.

Publicul este invitat să descopere programele inter-generaţionale prin ateliere interactive, în compania beneficiarilor copii, tineri şi vârstnici, a voluntarilor şi a echipei Fundaţiei.

Activităţi precum lecţia de muzică clasică, clubul de lectură între generaţii, gânduri peste ani şi întâlnirile demonstrative speed-dating au rolul de a prezenta într-un mod accesibil experienţa educaţiei la Centrul Comunitar Generaţii, cursurile de meserii, bursierii Tinere Talente şi voluntariatul în sprijinul vârstnicilor singuri din cadrul programului Niciodată singur.

Fundaţia Principesa Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de către ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I.

În prezent, Fundaţia Principesa Margareta a României sprijină, copii, tineri şi vârstnici prin intervenţii durabile bazate pe schimbul de experienţă şi valori între generaţii.

De-a lungul timpului, peste 1,8 milioane de euro au fost investiţi în centre comunitare, cu o abordare intergeneraţională. Un număr de 24.000 de copii şi tineri şi aproximativ 2.500 de familii cu un trai precar, precum şi 600 de mici ONG-uri locale, au primit ajutor şi asistenţă din partea Fundaţiei şi peste 180 de tineri au putut să urmeze cursuri de calificare într-o meserie, încât să îşi poată asigura traiul independent.

Fundaţia a venit în sprijinul vârstnicilor din România din primele zile de activitate prin programe menite să lupte împotriva izolării şi a singurătăţii şi să crească calitatea vieţii lor. Astfel, peste 171.000 de persoane au primit sprijin din partea Fundaţiei în centre de îngrijire sau direct la domiciliul lor.

Prin programul Tinere Talente, peste 170 de tineri artişti au fost susţinuţi să îşi împlinească o carieră prin burse de studiu, mentorate, masterclassuri şi promovarea operei lor.

De-a lungul celor 25 de ani de activitate, Fundaţia Principesa Moştenitoare Margareta a României a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educaţiei, dezvoltării comunităţii, societăţii civile, sănătăţii şi culturii, proiecte ce şi-au adus contribuţia la reînnoirea spirituală şi socială a României.

Am creat, alături de Regele Mihai, tatăl meu, Fundaţia Principesa Margareta a României cu 25 de ani în urmă, atunci când am păşit pentru prima oară în ţara. Din acel din moment, Fundaţia a ajutat zeci de mii de copii, tineri şi vârstnici prin programe integrate şi durabile, la nivelul întregii ţări, care au întărit comunităţile locale şi au redat românilor demnitatea ăi speranţa.

Astăzi, Fundaţia promovează modelul inter-generaţional. Cred că este un exemplu pentru societate şi un câştig pentru viitor. Fiecare întâlnire dintre vârstnici şi tineri este o experienţă de viaţă. Este profund impresionant să vezi cum între două persoane din generaţii diferite se leagă relaţii puternice de prietenie.

În toţi aceşti ani nu am fost singură în eforturile mele, ci am avut alături oameni excepţionali, din multe ţări, care mi-au împărtăşit idealurile şi au susţinut Fundaţia Principesa Margareta a României, din dorinţa de a asigura un trai mai bun copiilor, tinerilor şi vârstnicilor afectaţi de sărăcie, boală şi singurătate.

Privesc în urmă cu gratitudine spre toţi cei care au format familia de un sfert de secol a fundaţiei noastre. Ei, toţi, împreună, dau un nepreţuit exemplu de responsabilitate, altruism şi spirit civic lumii de astăzi”, scrie Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României în Mesajul adresat cu ocazia celebrării a 25 de ani de activitate a Fundaţiei Principesa Margareta a României.

Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta împlineşte, duminică, 18 ianuarie 2015, douăzeci şi cinci de ani de la întoarcerea în ţară.

La 18 ianuarie 1990, păşea pe pământ românesc primul membru al Familiei Regale după o întrerupere de 42 de ani. În acea zi, la ora 15.00, avionul de Geneva aducea la Bucureşti pe Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare, însoţită de sora sa, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia. Majestatea Sa Regele a încredinţat primei sale fiice misiunea de a-l reprezenta în ţară, pentru prima oară de la plecarea în exil, în zorii zilei de 4 ianuarie 1948.

Cu această ocazie, Casa Majestăţii Sale organizează, în zilele de 17 şi 18 ianuarie 2015, o serie de evenimente dedicate celebrării acestui important sfert de veac al Coroanei în serviciul Naţiunii.

Alături de tinerele talente

Alături de Principesa Moştenitoare Margareta şi de Principele Radu se vor afla Principesa Sofia, Principesa Maria, Principele Nicolae, precum şi, în calitate de invitat special, Principele Lorenz al Belgiei.

Vor fi prezenţi la eveniment invitaţi din România şi din Marea Britanie, SUA, Franţa, Elveţia, Belgia, Rusia, Olanda, Spania, personalităţi care au susţinut idealurile şi proiectele Familiei Regale a României.

Astfel, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează Ziua Porţilor Deschise, cu ocazia celebrării a 25 de ani de activitate, sâmbătă, 17 ianuarie 2015, în intervalul orar 13 – 17, la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, sala Gheorghe Focşa. Principesa Moştenitoare se va alătura, la ora 18.00, beneficiarilor şi voluntarilor Fundaţiei. Alături de Alteţa Sa Regală se vor afla Principesa Sofia şi Principesa Maria.

În aceeaşi zi, Palatul Elisabeta va găzdui, la ora 19, seara dedicată celor 25 de ani de activitate ai Fundaţiei Principesa Margareta a României. Vor lua parte Principesa Moştenitoare, Principele Radu, precum şi Principesa Sofia şi Principesa Maria. La eveniment vor participa colaboratori şi susţinători ai Fundaţiei şi proiectelor acesteia.

Principesa Moştenitoare va decora, în numele Majetăţii Sale Regelui, duminică, 18 ianuarie 2015, o serie de personalităţi din România, SUA, Marea Britanie, Franţa şi Elveţia. Ceremonia de decorare va avea loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, începând cu ora 10. Alături de Alteţa Sa Regală se vor afla Principele Radu, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Principesa Moştenitoare va vizita, la ora 11, alături de personalităţi din străinătate, studioul 4 al Televiziunii Române, locul de unde au fost transmise evenimentele din decembrie 1989. Alături de Alteţa Sa Regală, se vor afla Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Principesa Moştenitoare şi Principele Radu vor lua parte în cursul serii, la ora 18, la un concert de gală la Ateneul Român. Vor sta alături de Alteţele Lor Regale Principesa Sofia, Principesa Maria, Principele Nicolae, precum şi Principele Lorenz al Belgiei.

Îşi vor da concursul Camerata Regală, violonistul Remus Azoiţei, precum şi Corul Filarmonicii George Enescu, sub bagheta maestrului Horia Andreescu.

Seara se va încheia cu un dineu oficial găzduit de Palatul CEC, la ora 20, în prezenţa Principesei Moştenitoare şi a Principelui Radu. Vor fi alături de Alteţele Lor Regale Principesa Sofia, Principesa Maria, Principele Nicolae şi Principele Lorenz al Belgiei.

La dineu vor lua parte două sute de invitaţi, personalităţi din străinătate, dar şi reprezentanţi ai tuturor domeniilor societăţii româneşti, care au susţinut Familia Regală în ultimii 25 de ani.

Activităţile Fundaţiei Principesa Margareta a României sunt dedicate:

Copiilor: Club de lectură, Activităţi de socializare, Atelier de obiecte decorative

Tinerilor: Atelier de muzică, Atelier pictură, Recital Tinere Talente

Vârstnicilor: Speed – dating (întâlniri interactive între generaţii), Gândul tău pentru un vârstnic drag, Mesaj peste ani

În prezent, Centrul Comunitar Generaţii din Bucureşti vine în întâmpinarea nevoilor vârstnicilor, tinerilor şi copiilor într-o abordare intergeneraţionala, nouă şi unică în România. Centrul aduce împreună persoane aparţinând mai multor generaţii şi creează un cadru în care vârstnicii, tinerii şi copiii socializează, învaţă lucruri noi, se ajută reciproc şi primesc sprijin din partea Fundaţiei Principesa Margareta a României. La Centrul Generaţii, 55 de copii au zilnic o masă caldă la cantină, after-school gratuit, precum şi o gamă largă de activităţi educative şi vocaţionale, în compania voluntarilor tineri sau seniori.

Copiii aflaţi în situaţii dramatice de viaţă, care se confruntă cu sărăcia extremă, riscă abandonul şcolar sau al familiei, probleme de sănătate sau excluziunea socială.

Fondul Special pentru Copii răspunde prompt copiilor din toată ţara şi oferă familiei sprijinul financiar pentru a depăşi situaţia de criză şi a-i ajuta să continue şcoala. Un număr de 24.000 de copii şi tineri din toată ţara şi aproximativ 2.500 de familii cu un trai precar, precum şi 600 de mici ONG-uri locale, au primit ajutor şi asistenţă prin Fondul Special pentru Copii, unul din primele programe ale Fundaţiei.

Tinerii care povin din centrele de plasament şi medii defavorizate care doresc să îşi depăşească condiţia prin învăţarea unei meserii şi un loc de muncă sunt susţinuţi prin programul O meserie pentru încredere în viitorul tău. Aflaţi la început de drum, ei au o şansă reală de a se integra social şi profesional. Din anul 2008, Fundaţia a sprijinit aproximativ 150 de tineri să urmeze cursuri de calificare într-o meserie, încât să îşi poată asigura traiul independent.

Tinerii artişti talentaţi din familii cu venituri modeste, elevi sau studenţi la şcolile şi universităţile de artă şi muzică din România, sunt sprijiniţi prin programul Tinere Talente.

Burse individuale de 2.000 euro pentru dezvoltare artistică, facilitarea unor întâlniri cu mentori sau masterclass-uri, precum şi promovarea operei lor îi ajută să îşi valorifice potenţialul. De-a lungul timpului, programul a susţinut peste 170 de tineri să îşi împlinească un viitor artistic.

În România, mii de vârstnici se confruntă nu doar cu boala şi veniturile scăzute, ci şi cu mult mai dureroasa indiferenţă a semenilor şi cu lipsa unor servicii sociale adaptate nevoilor. Fundaţia Principesa Margareta a României este una dintre puţinele organizatii non-guvernamentale care derulează programe sociale dedicate acestor persoane, cu sprijinul voluntarilor într-o abordare intergeneraţională.

În prezent, Niciodată Singur este un program de asistenţă socială şi socializare pentru vârstnicii peste 65 de ani afectaţi de singurătate.

Programul are ca scop ameliorarea condiţiilor de viaţă a persoanelor vârstnice şi prevenirea izolării şi a situaţiilor fizice şi psihice traumatizante ca urmare a singurătăţii, bazându-se pe solidaritatea între generaţii şi implicând întreaga comunitate.

Împreună cu copiii

Cum poate o companie să susţină programele Fundaţiei

Participaţi la Programe de Voluntariat corporatist, în sprijinul programelor dedicate comunităţii.

Deveniţi Partener al unui proiect de responsabilitate socială în domeniul social sau al educaţiei şi susţineţi integral sau parţial derularea acestuia. Rezultatele şi impactul vi se datorează!

Deveniţi Sponsor al concertului regal sau al evenimentelor de atragere de fonduri, pentru ca împreună să dezvoltăm programele comunitare şi să iniţiem altele noi.

Direcţionaţi 20% din impozitul pe profit, suma deductibilă prin legea sponsorizării (în limita a 0,3% din cifra de afaceri)

Fundaţia Principesa Margareta a României

Cont bancar: RO77BACX0000000129312250 la UNICREDIT TIRIAC

Fundaţia Principesa Margareta a României s-a născut din dorinţa mea de a contribui la binele ţării pe care am învăţat să o iubesc cu mult înainte de a o cunoaşte. Am început acum 17 ani să contribuim la reînnoirea spirituală şi socială a României, la revigorarea demnităţii de care românii aveau atâta nevoie după decenii de dictatură.

În tot acest timp, mii de copii, familii şi vârstnici au beneficiat de eforturile de implementare şi atragere de fonduri ale Fundaţiei. În fiecare an, aproape 2.500 de copii sunt ajutaţi prin programele noastre, mai mult de 1.500 de familii reuşesc să depăşească situatia de criză în care se află sau să rămână unite, mulţumită sprijinului nostru. An de an, în jur de 12.000 de bătrâni singuri, bolnavi, fără posibilităţi materiale se bucură de o viaţă puţin mai bună datorită Fundaţiei noastre.

În mod inevitabil, de-a lungul timpului am făcut greşeli şi nu întotdeauna am fost feriţi de dezamăgiri. Cu toate acestea, realizările noastre sunt, cred eu, cu mult mai relevante. Cei 17 ani de activitate au fost ani de fapte bune, de proiecte de succes în care ne-am implicat cu sufletul, ani în care am acumulat experienţa şi ne-am maturizat.

În tot acest timp nu am fost singură în eforturile mele, ci am avut alături oameni care şi-au oferit sprijinul, care mi-au împărtăşit cauza şi care au susţinut Fundaţia în eforturile de a asigura un trai mai bun pentru un număr cât mai mare de copii, vârstnici, tineri şi familii. Au fost alături de Fundaţie cei care au înţeles că este nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi pentru a schimba mentalităţi şi pentru a reda demnitatea românilor. Pentru acest sprijin eu vreau să mulţumesc tuturor prietenilor Fundaţiei şi îmi doresc ca şi în continuare, prin activitatea pe care o desfăşurăm, să promovăm responsabilitatea socială atât la nivel individual cât şi la nivel corporatist, să motivăm cât mai mulţi români să devină membri activi şi implicaţi social ai acestei ţări”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.